FULG DE NEA.

  

 Ești fulgul meu de nea fecioară, din adiere ai căzut, 

 te-ai așezat ca o petală pe gură mea cu un sărut, 

 tu m-ai atins așa frumos că ceru-asuspinat în stele, 

 și ne-am iubit iubirea mea c-a o comoară dintre ele. 

  

 În prag de seară ai venit ca un luceafăr ce apare, 

 de undeva din infinit de unde soarele răsare, 

 și te-ai aprins în ochii mei c-a o scânteie ce aprinde, 

 o lumânare în altar ce cu iubire mă cuprinde. 

  

 Și te-am  făcut să te aprinzi c-a luna sfântă de aramă, 

 ca o mireasă între sfinți acoperită de năframa, 

 și te-am privit cum ai zâmbit cu lăcrima din ochii tăi, 

 când în iubire-ai răsărit ca rou-aprinsă de văpăi. 

  

 Coboară lin în somnul meu și lampa mi-o aprinde, 

 să nu mă rătăcesc când dorm și visul mă cuprinde, 

 să-mi fii steaua ce a venit în vis să mă iubească, 

 acolo-n codrul stelelor iubirea să-ți vorbească. 

  

 Când codrul tot a obosit și stelele se sting, 

 încep să curgă zorile când roua o aprind, 

 și-ncepe ploaia de lumină ce-ți spăla ochii tăi, 

 iubirea mea tot îți șoptește de perlele din ei. 

  

 Privesc spre tine și te văd cum ai pășit divină, 

 când soarele îți bate-n geam cu sfânta lui lumina, 

 și simt parfumul zorilor cum ne îmbată iar, 

 tu fulg de nea ce luminezi în ziua de cleștar.