joi, 22 noiembrie 2012

LACRIMA INGERILOR.


  
 
  
 O să mă-ntorc în steaua mea,de sus de-acolo voi privi, 
 că ceru-i ochi de peruzea,și te așteaptă pe când vii. 
 se-aude versu-n univers și calea e frumos pavată, 
 e drumul care duce-acum la casa sfântă și curată. 
  
 Privesc ades din geamul meu la un castan cea obosit, 
 coroana lui de mare zeu, încet, încet, s-a veștejit, 
 și luna cade peste el cum cade noaptea peste soare, 
 dar umbra lui mai curge-acum să prindă stele căzătoare. 
  
 Adie vântul și se-aude cum trece lin pe la fereastră, 
 ca o nălucă care vine din noaptea sfântă și albastră, 
 dac-aș putea aș scoate gândul și ochii vântului i-aș pune, 
 să turbe noaptea și pământul, iubirea să îi cânte-n strune. 
  
 Să caute în chipul nopții fereastra și să bată-n ea, 
 acolo unde știu că este un suflet bun cu floarea sa, 
 căci cerul nopții o ascunde și gândul meu iar o găsește, 
 și-atunci o fură, și o prinde , și-i spune lin că o iubește. 
  
 Se-aude lin cum geme luna că noaptea scăpa soarele, 
 și-n răsărit încep să plângă, încet și lin izvoarele, 
 și vântul face pe nebunul când roua curge în cristale, 
 și se ascunde în cascade când se arată soarele. 
  
 Și gândul s-a întors la mine și am picat în al meu somn, 
 și-am început cu visul meu, să îl cuprind și să adorm, 
 că ce a fost doar visul știe și-ntreagă noapte e poveste, 
 căci gândul mi-a adus din zare doar un sărut ce mă iubește. 
  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu