LACUL.

Tremura lacul sub salcii,
si-n sclipirile de valuri,
luna cade printre trestii,
si se-ascunde intre maluri.

Plange luna si suspina,
calatoare printre stele,
cu coroana ei divina,
lacrimand cazand prin ele.

Ascunzandu-se de soare,
prin covorul plin de nuferi,
si prin stele cazatoare,
printre trestii si luceferi.

Soarele vrand sa o fure,
si s-o fac-alui mireasa,
s-o ascunda in padure,
pritre frunza ce-a mai deasa.

Sa aduca rasaritul,
si s-ascunda noaptea-n stele,
trestia sa planga lacul,
ca pierdut luna din ele.

In oglinda lui de apa,
stelele plang cazatoare,
pentru luna care sapa,
pe sub maluri lucitoare.

Curge noaptea lin pe valuri,
aducand sclipiri in plete,
salciile de prin maluri,
curg deasupra lui cochete.

Canta trestia pe ape,
leganata lin de nuferi,
luna vine sa se-adape,
noaptea cu a ei luceferi.