miercuri, 21 noiembrie 2012

AMURGUL DIN SEARA.


  
 Un fluture a poposit în palma mea pe seară, 
 venea din zare obosit cu vântul de afară, 
 m-a întrebat dacă îl laș puțin să se-odihnească, 
 că-i obosit și calea-i grea și vrea să se oprească. 
  
 Aripile îi tremurau acum în prag de seară, 
 o lacrimă avea în ochi ce îi curgea afară, 
 dar am văzut privirea sa și chiar era o zână, 
 avea ceva în ochi, o stea, sau poate chiar o lună? 
  
 Am pus-o jos și-am stat și eu și i-am vorbit duios, 
 avea un chip de peruzea ce lumina frumos, 
 și-o mângâiam cu vorba mea și o priveam mirat, 
 că depărtarea este grea, de unde a zburat? 
  
 Ea a venit din răsărit zburând către apus, 
 spre țara sfântă a zburat cu steaua ei de sus, 
 și-ncet mi-a spus că este tristă și nimeni n-o iubește, 
 și-ncet, încet a început să-mi spun-a ei poveste. 
  
 Avea un păr așa frumos cu firele de aur, 
 când l-am atins era pufos și-avea cununi de laur, 
 priveam la chipul luminat și nu-mi venea să cred, 
 credeam că-n vis eu am picat și-o zâna o visez. 
  
 Pe pieptul meu ea s-a lăsat și-a adormit încet, 
 am luat-o-ncet cu palma mea și-am strâns-o lângă piept, 
 și m-am lăsat purtat de val și-am adormit și eu, 
 când luna strălucea pe cer, ca unic mare zeu. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu