vineri, 30 noiembrie 2012

FULG DE NEA.


  
 Ești fulgul meu de nea fecioară, din adiere ai căzut, 
 te-ai așezat ca o petală pe gură mea cu un sărut, 
 tu m-ai atins așa frumos că ceru-asuspinat în stele, 
 și ne-am iubit iubirea mea c-a o comoară dintre ele. 
  
 În prag de seară ai venit ca un luceafăr ce apare, 
 de undeva din infinit de unde soarele răsare, 
 și te-ai aprins în ochii mei c-a o scânteie ce aprinde, 
 o lumânare în altar ce cu iubire mă cuprinde. 
  
 Și te-am  făcut să te aprinzi c-a luna sfântă de aramă, 
 ca o mireasă între sfinți acoperită de năframa, 
 și te-am privit cum ai zâmbit cu lăcrima din ochii tăi, 
 când în iubire-ai răsărit ca rou-aprinsă de văpăi. 
  
 Coboară lin în somnul meu și lampa mi-o aprinde, 
 să nu mă rătăcesc când dorm și visul mă cuprinde, 
 să-mi fii steaua ce a venit în vis să mă iubească, 
 acolo-n codrul stelelor iubirea să-ți vorbească. 
  
 Când codrul tot a obosit și stelele se sting, 
 încep să curgă zorile când roua o aprind, 
 și-ncepe ploaia de lumină ce-ți spăla ochii tăi, 
 iubirea mea tot îți șoptește de perlele din ei. 
  
 Privesc spre tine și te văd cum ai pășit divină, 
 când soarele îți bate-n geam cu sfânta lui lumina, 
 și simt parfumul zorilor cum ne îmbată iar, 
 tu fulg de nea ce luminezi în ziua de cleștar. 

ECOUL ZBORULUI DIVIN.


 
  
  
 Mai am o zi și nu-mi ajunge și vreau să îți vorbesc, 
 sufletu-ncet în mine plânge și vreau să te iubesc, 
 eu nu mai vreau nicicând să treacă o zi în carul mare, 
 vreau doar să-ți dau aripi să zbori ca steaua către zare. 
  
 Vreau să te duc atunci când ninge în ploaia de petale, 
 să te ating ca o mireasă pe ochii tăi de floare, 
 să nu te-ascunzi în prag de seară când voi veni la tine, 
 ascultă vocea de vioară ce curge lin din mine. 
  
 Ascultă vântul de afară și adierile frumoase, 
 căci îți vorbește și-ți aduce iubirea sfântă de mătase, 
 i-am spus să bată-n geamul tău cu luna de aramă, 
 să te sărute-n locul meu când inima mă cheamă. 
  
 Eu vin acum prin răsărit eterul îl înving, 
 s-ajung la tine să te văd, cu gura să te-ating, 
 să te sărut atât de tare căci dorul nu mă lasă, 
 prin poarta soarelui răsare te vreau în vis mireasă. 
  
 Să lași fereastră larg deschisă atunci când tu adormi, 
 lumina-n stele e aprinsă și-n visul tău mă chemi, 
 că-ți este dor să te iubesc cu luna în izvoare, 
 când valurile clipocesc pe stele căzătoare. 
  
 Dar uite-acum eu am venit pe coama nopții blânde, 
 cu soarele în răsărit când luna se ascunde, 
 și te privesc așa frumos pe tine c-a fecioară, 
 te strig din somnul tău adânc să vii la mine-afară. 

miercuri, 28 noiembrie 2012

CHEMAREA SUFLETULUI.


  
  
 Azi m-am culcat la sânul tău s-adorm 
 căci mi-era dor să fii iar lângă mine, 
 de-atâtea nopți eu nu mai pot să dorm, 
 că nu mai ești cu luna după tine. 
  
 Azi m-am ascuns de zi să nu mă vadă, 
 să nu mă fure de la sânul tău, 
 căci i-am furat doar floarea din livadă. 
 și am ascuns-o mândră, în sărutul meu. 
  
 Azi am gustat nectarul din cupa de iubire, 
 și am furat polenul din hrana zeilor, 
 te-am îmbătat fecioară și m-am culcat cu tine, 
 să te iubesc divină pe coama zorilor. 
  
 Azi am furat din soare cununa lui de aur, 
 și ți-am adus-o-ndar în clipa de amor, 
 și-am împletit șuvițe din pânza lui de laur, 
 și ne-am iubit iubito la apa din izvor. 
  
 Azi te-am privit în ochi și ți-am șoptit în ploaie, 
 că stropii de mătase ce curg pe gura ta, 
 vor năvăli ca apa ce curge în șiroaie, 
 și te vor ninge toate cu sărutarea mea. 
  
 Mai am o zi iubito și vreau s-ajung la tine, 
 căci poarta de la suflet te cheamă să pătrunzi, 
 e primăvară-n mine și dragostea iar vine, 
 și strigă cu ecoul în noapte să auzi. 

IUBIREA NU VA MURI NICIODATA IN SUFLETUL MEU .


sâmbătă, 24 noiembrie 2012

DORINTA DIVINA.


  
  
 Mai dă-mi o zi să pot să zbor să mă avânt în zborul de cocor, 
 să rup din ram iubirea mea și să o pun în dar la poarta ta, 
 să-ți pun doar un sărut pe nor și-n drumul tău să-l fac izvor, 
 să curgă lin pe gura ta și-n zborul meu să-mi fii o stea. 
  
 Mai dă-mi o zi să te iubesc că-n jurul tău stele lucesc, 
 și luna-i sfântă de aramă și ochii mei în vis te cheamă, 
 te iau în brațe și-ți vorbesc și noaptea eu te ocrotesc, 
 și chipului îi pun năframă și te ascund doar eu în ramă. 
  
 Mai da-mi o zi să vin la tine când cad din cer stele divine, 
 când coama nopții tot le cheamă la sfânta lună de aramă, 
 căci dragostea care îți vine e soarele frumos din mine, 
 în vis tu să mă bagi în seamă când noaptea asta ne e mamă. 
  
 Mai dă-mi o zi să o-nfloresc și gura ta s-o-npodobesc, 
 sărutul meu să ți-l așez pe gura ta vreau să-l visez, 
 nu vreau nicand să te-ofilesc cu dragoste eu îți vorbesc, 
 vioara vreau să o dansez și-apoi cu tine să valsez. 
  
 Mai dă-mi o zi de catifea să îți vorbesc iubita mea, 
 să mă cunun cu tine-n vis și-apoi te fur în paradis, 
 că astrul nostru ne e marea și valul ei ne e chemarea, 
 iubirea mea eu ți-am deschis să vii tiptil la mine-n vis. 
  
 Mai dă-mi o zi să te ascund și-apoi să vin să te parund, 
 căci ai un chip așa frumos când te cuprind și te-așez jos, 
 și-n coama nopții să te prind cu brațele să te cuprind, 
 ești visul nopții cel frumos și chipul meu cel luminos. 

LACUL


  
 
  
 În răsărit se-arată lacul cu valuri line pe oglindă, 
 spre asfințit se-ascunde luna când soarele vrea să o prindă, 
 se-ascund încet stelele toate și lacul plânge după ele, 
 un răsărit apare mândru ce-alungă luna după stele. 
  
 Încep să curgă diamante pe roua florilor de nuferi, 
 pe rând se pierde în oglida comoara nopții de luceferi, 
 când lacul plânge și suspină că noaptea i-a furat oglinda, 
 atunci o lebăda se-așează pe apa lui ce-și vrea odihna. 
  
 Se-arată trestia cum curge în leagănul din răsărit, 
 din zarea soarelui răsare un chip frumos a poposit, 
 și lacul mândru se arată la lebăda ce lin plutește, 
 cu valuri line o adăpa și-n visul ei o cucerește. 
  
 O poartă lacul printre nuferi și o îmbată cu petale, 
 și valurile lin o plimbă cu stropi de apa puse-n zale, 
 frumoasă este-n apa lui când ea plutește liniștită, 
 ca o prințesa în castel ce-și doarme somnul adormită. 
  
 Lipsește doar sărutul lui ca ea din vis să se trezească, 
 și în oglinda lacului cu el acum să se iubească, 
 o plimbă lacul printre trestii ca o prințesa fermecată, 
 și o îmbată cu parfumul când vrea s-o mai sărute-o data. 
  
 Ar vrea încet să îi vorbească să-i spună lin că o iubește, 
 dar ea în ziua se ridica și apa lui o părăsește, 
 acum el plânge și suspină că lebăda la părăsit, 
 se lasă noaptea și apare luna cu stele-n asfințit. 
  
 Și iar va curge în cascade luna cu stele-n apa lui, 
 când coama nopții se arată stăpână-n apa lacului, 
 iar el se culcă și adoarme cu gândul la frumoasa sa, 
 și știe că pe cerul nopții va răsări în el o stea. 
  
 Și luna plină de aramă îl luminează în tăcere, 
 când noaptea-l prinde-n așa coamă și îi alin-ălui durere, 
 și lacul plânge iar în lacrimi în visul lui din asfințit, 
 că lebăda îi este hrană, și-n noapte este-al ei iubit. 

vineri, 23 noiembrie 2012

CHIP DE INGER.



 
  
 Aseară tu ai adormit când te priveam de la fereastră, 
 dormeai pe pernă liniștită în somn de pasăre măiastră, 
 am vrut să vin să te trezesc din somnul tău fecioară, 
 dar m-am oprit și am tăcut că luna îți cânta afară. 
  
 Și-a coborât la geamul tău un înger ce-a venit de sus, 
 căci l-am rugat să ducă luna în zare unde a apus, 
 să o ascundă de pe cer să te privesc când te trezești, 
 când munții zboară în eter eu o să vin să mă iubești. 
  
 Să te ascund în flori de nuferi ca o petală în sărut, 
 parfumul tău din zbor de fluturi să mă cuprindă-n așternut, 
 că ești atâta de frumoasă ca roua-n răsărit de soare, 
 și gândul meu îți scrie-acuma din suflet ,tainică scrisoare. 
  
 Să o lipesc de geamul tău să o citești când te trezești, 
 să nu te-ascunzi iubita mea,că o să vin să mă iubești, 
 și o s-aduc cu mine marea să te ascund în apa ei, 
 când te îmbrac în perle sfinte se-aprind în ochii tăi văpăi. 
  
 Deschid fereastră și pătrund și-ajung la patul tău încet, 
 m-aplec și te sărut zâmbind, să te trezești că te aștept, 
 doar chipul tău eu îl privesc căci e frumos și liniștit, 
 frumoasă ești în așternut și-n somnul tău cel adormit. 
  
 M-așez acuma pe genunchi la marginea patului tău, 
 și te privesc atât de-adânc și mă scufund în somnul meu, 
 căci nu mai pot îmi este somn și dorul nu mă lasă, 
 și-ncet adorm iubita mea când te privesc frumoasă. 

RUGA DESTINULUI.


  
 
  
 Te-am așteptat să vii în parc pe banca noastră din alee, 
 unde copacii plâng și tac deasupra băncii în tăcere, 
 azi a plouat și m-a udat speram să vii ca să te văd, 
 copacii toți sau scuturat și nu știu când te mai revăd. 
  
 Priveam în sus cum plou-afară și stropi cădeau pe fața mea, 
 vroiam s-aud a ta vioară în ploaia deasă ce cădea, 
 vroiam să știu cum cântă ploaia și cum m-atinge în tăcere, 
 te așteptam ca tu să vii, s-aduci parfum și adiere. 
  
 Am așteptat iubirea mea și-n sânul meu aveam o floare, 
 o ocroteam să nu o rup era frumoasa alinare, 
 căci pentru tine o țineam , și-al meu sărut te aștepta, 
 chiar dac-afară tot ploua, iubirea mea te tot chema. 
  
 Striga prin ploaie după tine cum strigă florile pe ram, 
 m-am așezat pe banca udă și-n sân la floare mă uităm, 
 o mângâiam cu palma mea și respiram al ei miros, 
 te căutam iubita mea, să-ți văd doar chipul tău frumos. 
  
 Și-a început să bată vântul și ploaia nu s-a mai oprit, 
 vroiam să vii s-aud cuvântul:,, iubite uite am venit,, 
 dar nu a fost să vii atunci și ploaia toată m-a udat, 
 din cer a tot căzut la stropi, ce m-au atins și mi-au cântat. 
  
 Acum în gânduri am căzut și mă gândesc numai la tine, 
 și inc-aștept să te mai văd, chiar dacă vii în vis la mine, 
 mă uit la floare și o țin la pieptul meu în miez de noapte, 
 și te iubesc iubirea mea atunci când eu te chem în șoapte. 

COROANA SUFLETULUI IUBIT.


  
 
  
 Eu am venit și m-am ascuns la poarta soarelui răsare, 
 să fiu în sufletul meu uns de gura ta c-o sărutare, 
 să mă așez pe răsărit ca roua azi pe ochii tăi, 
 fiindcă de-acolo ai venit, de asta ai în ochi văpăi. 
  
 Nectarul sufletului meu, l-am tot trimis să te-amețească, 
 să mă îmbat de dorul tău,ca un izvor să te golească, 
 când vii să guști iubirea mea ca rândunica la izvor, 
 să te îmbat și să te fur, acum de tine-mi este dor. 
  
 Pe file line de poveste tu curgi ca florile pe ram, 
 când te ascunzi ca o fecioară acolo-n floarea de la geam, 
 și când mi-e dor la tine vin să te iubesc cu-al meu amor, 
 să mă ridic iar în eter ca pasărea în al sau zbor. 
  
 Și-apoi mă duc să fur din noapte coroana lunii din inel, 
 să o aduc și să ți-o pun pe chipul tău frumos de miel, 
 să-ți fur din părul tău șuvițe să le-mpletesc pe chip de soare, 
 și-apoi să ți-le prind în păr ca o coroană sclipitoare. 
  
 Să te ridic în zbor de înger, și să te-arăt iară-și  la cer, 
 să-i spun că ești fecioara care a-mpodobit al meu eter, 
 frumoasă ești acum divină, și când te duc iar la altar, 
 te-nchin în față la icoană și te arăt la domnul iar. 
  
 Mai este-o zi și vine ploaia și curge râuri de petale, 
 și cu parfumul ei din stropi te spală lacrimi sclipitoarea, 
 azi iar te-mbat cu un sărut și cu parfumul de iubire, 
 ca floarea care ai crescut cu soarele în fericire. 

joi, 22 noiembrie 2012

LACRIMA INGERILOR.


  
 
  
 O să mă-ntorc în steaua mea,de sus de-acolo voi privi, 
 că ceru-i ochi de peruzea,și te așteaptă pe când vii. 
 se-aude versu-n univers și calea e frumos pavată, 
 e drumul care duce-acum la casa sfântă și curată. 
  
 Privesc ades din geamul meu la un castan cea obosit, 
 coroana lui de mare zeu, încet, încet, s-a veștejit, 
 și luna cade peste el cum cade noaptea peste soare, 
 dar umbra lui mai curge-acum să prindă stele căzătoare. 
  
 Adie vântul și se-aude cum trece lin pe la fereastră, 
 ca o nălucă care vine din noaptea sfântă și albastră, 
 dac-aș putea aș scoate gândul și ochii vântului i-aș pune, 
 să turbe noaptea și pământul, iubirea să îi cânte-n strune. 
  
 Să caute în chipul nopții fereastra și să bată-n ea, 
 acolo unde știu că este un suflet bun cu floarea sa, 
 căci cerul nopții o ascunde și gândul meu iar o găsește, 
 și-atunci o fură, și o prinde , și-i spune lin că o iubește. 
  
 Se-aude lin cum geme luna că noaptea scăpa soarele, 
 și-n răsărit încep să plângă, încet și lin izvoarele, 
 și vântul face pe nebunul când roua curge în cristale, 
 și se ascunde în cascade când se arată soarele. 
  
 Și gândul s-a întors la mine și am picat în al meu somn, 
 și-am început cu visul meu, să îl cuprind și să adorm, 
 că ce a fost doar visul știe și-ntreagă noapte e poveste, 
 căci gândul mi-a adus din zare doar un sărut ce mă iubește. 
  

miercuri, 21 noiembrie 2012

AMURGUL DIN SEARA.


  
 Un fluture a poposit în palma mea pe seară, 
 venea din zare obosit cu vântul de afară, 
 m-a întrebat dacă îl laș puțin să se-odihnească, 
 că-i obosit și calea-i grea și vrea să se oprească. 
  
 Aripile îi tremurau acum în prag de seară, 
 o lacrimă avea în ochi ce îi curgea afară, 
 dar am văzut privirea sa și chiar era o zână, 
 avea ceva în ochi, o stea, sau poate chiar o lună? 
  
 Am pus-o jos și-am stat și eu și i-am vorbit duios, 
 avea un chip de peruzea ce lumina frumos, 
 și-o mângâiam cu vorba mea și o priveam mirat, 
 că depărtarea este grea, de unde a zburat? 
  
 Ea a venit din răsărit zburând către apus, 
 spre țara sfântă a zburat cu steaua ei de sus, 
 și-ncet mi-a spus că este tristă și nimeni n-o iubește, 
 și-ncet, încet a început să-mi spun-a ei poveste. 
  
 Avea un păr așa frumos cu firele de aur, 
 când l-am atins era pufos și-avea cununi de laur, 
 priveam la chipul luminat și nu-mi venea să cred, 
 credeam că-n vis eu am picat și-o zâna o visez. 
  
 Pe pieptul meu ea s-a lăsat și-a adormit încet, 
 am luat-o-ncet cu palma mea și-am strâns-o lângă piept, 
 și m-am lăsat purtat de val și-am adormit și eu, 
 când luna strălucea pe cer, ca unic mare zeu. 

BRATARA NOPTII.


  
  
 
  
  
 Ești trandafirul de mătase, ce te-am iubit în catifea, 
 și pelea ta când am atins-o tu te-ai aprins iubirea mea, 
 aveai priviri de căprioară, și m-ai cuprins să nu mă pierzi, 
 ploua iubirea mea pe tine, și-ai adormit să mă visezi. 
  
 Te-am luat în brațe și-am rămas cu gândul către tine, 
 vroiam să fac încă un pas dar te-ai lăsat în vis cu mine, 
 și te-am simțit în mâna mea ca pana care-atinge cerul, 
 căci am gustat petala ta când am atins și eu eterul. 
  
 Ai ochii-nchisi când te privesc și fruntea-ți este fină, 
 aș vrea cu tine să vorbesc când mâna mea te-alină, 
 și părul tău frumos îți stă în aur de mătase, 
 când firele lucesc în el culorile frumoase. 
  
 Ești ca un înger ce plutești când visul te cuprinde, 
 la sânul meu tu te găsești când mâinile te-atinge, 
 și iar te simt cum mă cuprinzi cu răsuflarea ta, 
 și mă-ncalzesti din somnul tău frumoasa mea. 
  
 Numai o noapte de amor a-s vrea să o trăiești, 
 și după care-a-și vrea să mor ca tu să înflorești, 
 să fii un înger înflorit în cerul de lumină, 
 fiindcă din stele și venit ca luna cea divină. 
  
 Și îți vorbesc și tu n-auzi că somnul nu te lasă, 
 căci visul te-a furat cu el prin noaptea cea albastră, 
 și-aș vrea să te tezesti din somn să mă iubesc cu tine, 
 și-n visul nopții să adorm cu luna după mine. 
  

marți, 20 noiembrie 2012

BLESTEMUL DESTINULUI.


  

  
 Copil sărac cu ochii goi,  
 și lacrimile-amare, 
 privești cu ochii prin șuvoi, 
 când  sufletul te doare. 
  
 În viață tu ești chinuit, 
 și lumea tot te scuipă, 
 cu pietre tu ești fugărit, 
 și viața-ți este cruntă. 
  
 Te uiți la cer și lăcrimezi, 
 și crucea nu te lasă, 
 ai vrea în stele să visezi, 
 și să te-ntorci acasă. 
  
 Te culci sub cerul înstelat, 
 și noaptea-ți este-aproape, 
 dar azi nimic nu ai mâncat, 
 și inima îți bate. 
  
 Copil sărac născut în flori, 
 orfan și fără tată, 
 plângând cu ploaia dintre nori, 
 cea mai căzut odată. 
  
 Cerșești în viață să mănânci, 
 că nimeni nu-ți e mamă, 
 te bat și te arunc pe brânci, 
 și foamea iar te cheamă. 
  
 Căci va veni o zi cândva, 
 și-n poarta cea divină, 
 Isus va fi chemarea ta, 
 cu sfânta lui lumină. 

SOARELE PARADISULUI



  
 Iubita mea, eu vreau să te iubesc în noaptea asta pură, 
 vreau azi cu tine să vorbesc, căci am sărutul tău pe gură, 
 îl simt pe gura mea cum n-am simțit nimic vreodată, 
 și în cămașa nopții sfinte mai vreau să mă săruți odată. 
  
 Mai vreau s-ating doar sânii tăi , și să mă lași că îmi doresc, 
 când plânge noaptea-n peruzea atunci cu tine să vorbesc, 
 să te iubesc atât de mult cum nici în vis nu ai visat, 
 că niciodată n-am să uit când ai venit și ți-am cântat. 
  
 Era un drum din răsărit și tu veneai pe el divină, 
 acolo noi ne-am întâlnit când te-ai oprit ca o felină, 
 mă așteptai și tot priveai cu ochii tăi în depărtare, 
 să vezi de vin și dacă strig ca o petală de pe soare. 
  
 Și am venit și mă priveai când m-am întins să te sărut, 
 erai frumoasă și zâmbeai ca o fecioară-n așternut, 
 m-ai întrebat dacă te plac și dacă ochii tăi mă fură, 
 m-am dus spre gura ta duios cu un sărut atins pe gură. 
  
 M-ai tot privit și-ai lăcrimat și-o lacrimă ți-a curs pe față, 
 mi-ai spus că-n suflet ți-am intrat ca firul lin încet de ață, 
 te-am luat cu mine și ne-am dus în primul vis adevărat, 
 pe coama nopții te-am iubit când noapte-aplans și a oftat. 
  
 Și-acurs izvoare de iubire și lun-aplans în geam bătând, 
 că i-am furat lumina vie și-am dus-o iar la noi în gând, 
 și ne-am lăsat încet pe pernă, și am intrat încet în vis, 
 i-am spus la lună să tot plece că este soare-n paradis 

POARTA DESTINULUI.


  
 
  
 Mai dă-mi iubirea inc-odată și nu mai plec din drumul tău, 
 voi fi cu flori la ține-npoarta să îți vorbesc de dorul meu, 
 să  nu mai laș nicio secundă să vină ploaia din apus, 
 să laș iubirea mea să ningă doar chipul tău privit de sus. 
  
 Să-ți pun la geamul tău perdele împodobite de culoare, 
 și în lumina de pe ele să te zăresc cum ești o floare, 
 să curgă mir pe fața ta și inima să-ți bată-n piept, 
 cu ochii tăi de catifea la poarta nopții te aștept. 
  
 Când vine soarele pe coamă și luminează chipul tău, 
 se-ascunde luna de aramă și-atunci eu vin cu dorul meu, 
 și-aduc cu mine doar iubirea, și ploaia care ne-a unit, 
 căci bate vântul lin și-aduce din codru câmpul imflorit. 
  
 Și vine ploaia parfumată și te îmbăt iubita mea, 
 căci stropii ei te udă toată pe chipul tău de catifea, 
 să nu îți stertgi nicicând parfumul că drumul o să rătăcești, 
 că soarele cum e nebunul, te luminează să lucești. 
  
 Să nu te speli pe ochii tăi că fug doar florile de iris, 
 să lași iubirea mea pe ei că etste-n tine că un virus, 
 te simt mereu când te ating că o nălucă în castel, 
 și-atunci când vreau că să te prind îți pun în deget un inel. 
  
 Și-o să te prind cu vraja mea și te sărut atât de tare, 
 că ochii tăi de catifea vor străluci pe soare-n zare, 
 și n-o să știi când o s-adormi că vine somnul și te fură, 
 și-n poarta mea tu o s-ajungi, cu un sărut frumos pe gură. 

OCHII VISULUI


 
  
 Am venit în prag de seară să te prind să nu adormi, 
 să-ți dau flori de primăvară care le-am cules din pomi, 
 am vanit la buza nopții, și la luna de aramă, 
 să îi fur din marea vrajă, chipul ei pus în năframă. 
  
 Căci nu vreau să laș să treacă, noaptea fără să-ți șoptesc, 
 ascultând a ta vioară, și să-ți spun că te iubesc, 
 chiar dacă ar fi să mor, aș da cerului să bea, 
 din nectarul zelilor și-aș venii la poarta ta. 
  
 Aș cuprinde lin vioară și i-aș pune pe arcuș, 
 o cetate de iubire, de la îngerii de sus, 
 și în poarta ei m-aș pune, și în brațe te-aș lua, 
 să te duc în așternut, să te fac mireasa mea. 
  
 Ești atâta de frumoasă ca un soare-n răsărit, 
 și din roua lui de stele te-ai născut și ai venit, 
 ai adus cu tine marea ce se-ascunde între maluri, 
 plaja ei cu pașii tăi curge-adesea printre valuri. 
  
 Am furat din apa mării toate perlele din ea, 
 cu argintul de pe ele, ți-am vopsit iubirea mea, 
 m-am ascuns în prag de seară în odaia ta frumoasă, 
 te-am privit cum dormi agale, ca un flutur de matasa. 
  
 Știi, ești zâna care vine să te-ascunzi în visul meu, 
 eu te prind atunci frumoasă , și iubit îți sunt doar eu, 
 nu te laș să pleci din vis, doar atunci în răsărit, 
 când vioara îți mai cântă ochii care te-au iubit. 

luni, 19 noiembrie 2012

TAINA FECIOAREI


  
 Ți-am citit iubirea-n palmă,ca la sfânta mea fecioară, 
 coama nopții de aramă se arată-n primăvară, 
 am știut că vii la mine ca fecioara la altar, 
 cum coboară către tine luna cu al ei nectar. 
  
 Te-așteptam în poarta nopții  să te iau cu mine-n vis, 
 să m-ascund de răsărit doar cu tine-n paradis, 
 mă duceam cu gândul meu înainte să adorm, 
 și băteam la geamul tău, fiindcă nu puteam să dorm. 
  
 Te iubeam iubita mea, în amorul meu nebun, 
 ca un fulg de catifea ce veneai pe al meu drum, 
 ascultam vântul când vine să-mi aducă doar o veste, 
 mă gândeam cum e mai bine să-ți ascult a ta poveste. 
  
 Mă certăm cu luna-n noapte că o fur, și o ascund, 
 dacă-n geamul meu mai bate când vioară o aud, 
 îi spuneam că vreau să știe că pe tine te iubesc, 
 și-n aroma din amor, să te-mbat, să te vrăjesc. 
  
 Ești frumoasă chip bălai în mătasea albă pură, 
 cusută cu fir din răi, când încet somnul te fură, 
 și te-aduce lin spre mine când iubirea te îmbată, 
 când cad stelele în mare , chipul tău frumos l-arată. 
  
 Și-ntre ape tu coborî, să te plimbi ca o fecioară, 
 și prin coama munților te avanti în prag de seară, 
 asta ești frumoasa mea, și de asta te iubesc, 
 ai o inimă de stea, suflete ce te doresc. 

duminică, 18 noiembrie 2012

HRANA ZEILOR


 
 
  
 Plutesc pe râuri către mare când buzele ți-le sărut, 
 și mă amestec cu iubirea pe care-o simt în așternut, 
 te iau în ploaia de săruturi ce curg pe gura ta-ncascada,
 și în mătasea din iubire, ca floarea nopții în livadă. 
  
 Te iau în mângâieri divine și te-amețesc în flori de tei, 
 te-mbrac în haină de mătase, pe care tu din mine-o vrei, 
 nimic nu-mi stă acum în drum, chiar dacă noaptea mai apune, 
 să te iubesc în stele-acum, când noaptea lunecă pe strune. 
  
 Ce dulce și curată ești ca o divină din olimp, 
 când gust din struguri te găsesc frumoasă ce-ai venit din timp, 
 paharul vinului cel sfânt, cu ține-l beau din cupa sfântă, 
 ca zeul care-apus în timp, iubirea care ne cuvânta. 
  
 În patul nopții te cuprind și te ating ca o divină, 
 cu ține-n răsărit mă-ntind pe raza soarelui lumina, 
 și te ascund în așternut în ploaia sfântă de petale, 
 atunci când știu că s-a născut iubirea-n ține ca o floare. 
  
 Te iau și te arăt la stele cu luna prinsă-n părul tău, 
 cu flori de măr prinse-n inele ce curg pe ține-n curcubeu, 
 mă-ntorc la fructele iubirii, și te îmbat când le mănânci, 
 și te iubesc iubirea mea când lângă mine tu te culci. 
  
 Și lin te-ating pe coapsa ta când mă cuprinzi ca o fecioară, 
 și pelea ta de catifea lucește-n luna de afară, 
 îți iau privirea-n palma mea și te privesc cum lăcrimezi, 
 căci ochii tăi sunt ca o stea ce nu te lasă să visezi. 

DE CE IUBITA MEA?


 

 
 
 De ce marea cu stele mai plânge-n urma noastră?
 de ce iubita mea mai plouă pe fereastră?
 de ce iubirea mea eu nu mai pot să plâng?
 de ce mai plânge noaptea când stelele se sting?
 
 De ce mai plânge marea cu noaptea-n urma sa?
 când stelele tot cad în valuri de pe ea,
 de ce mai plou-afară cu stropi mari în petale?
 când știi iubita mea că sufletul mă doare.
 
 De ce mai plânge ploaia pe banca din castani?
 când ne-am iubit în taină în nopțile din ani,
 privește tu în urmă să vezi cea mai rămas,
 căci vei vedea iubirea ce nu mai are glas.
 
 De vei privi în stele voi fi al tău iubit,
 de ce pe coama nopții tu nu ai mai venit?
 de ce iubita mea nu vii în vis cu mine?
 căci uite coama nopții cum plânge după ține.
 
 De ce mai vine-acum iubirea să se nască?
 de ce marea cu stele mai plânge-n urma noastră?
 dar uite plâng copacii pe bancă lângă noi,
 și lacrimile curg în ochii noștri goi.
 
 De ce? de ce mai plânge astăzi marea?
 când noaptea vine după noi și-aduce alinarea,
 dar uitate în zare c-apare un răsărit,
 luna strigă la soare că estea-l ei iubit.
 
 Și el dorește mândru pe cer să strălucească,
 iubirea lui în stele în noapte să-nfloreasca,
 de ce când el apare pe cer le fugărește?
 de ce iubirea mea pe ține te dorește?
 
 De ce tot plâng în lacrimi și nu te mai găsesc?
 de ce te-ascunzi de mine atunci când îți vorbesc?
 căci uite ochii tăi într-una lăcrimează,
 și inima mă doare și încă este trează.

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

SARBATOARE IN BUCOVINA.




M-ascund în pasul cailor
şi în copita care bate
prin vântul rece-al codrilor
la Stefan Vodă în cetate.

La Putna bate clopotul
Când Stefan vine să se-nchine,
se-aude-n zare ropotul
prin rugăciunile divine.

E Bucovina-n sărbătoare
răsună slujnele-n altar
cu Stefan Vodă la hotare
când clopote răsună iar.

E ceru-npodobit cu perle
în toată Bucovina sfântă
răsună clopote în turle
când în altare azi se cântă.

Nechiaza caii-n aşteptare
şi din copite bat pământul
când Stefan e la închinare
şi-n rugăciune cu cuvântul.

Din cer pe Putna lin coboară
un duh din cerul din cetate
şi clopotul ce bate-afară
aduce-n suflet libertate.

VISUL


 
  
 Te-am visat pe-a mea alee 
 când în suflet mi-ai intrat 
 să te scalzi în mângâiere 
 lacului din el curat. 
  
 Se făcea că fugi prin soare 
 și-ncercai pe cer să-l prinzi, 
 și-n câmpia lui din mare 
 se-ascundea între oglinzi. 
  
 Te opreai la mal de mare 
 și-l priveai cum se ascunde, 
 călărind valuri din zare, 
 cu coroana lui te prinde. 
  
 Adunai scoici de pe plajă 
 din nisipul ei ferbinte, 
 ochii tăi cădeau în vrajă 
 îmbătată de cuvinte. 
  
 Îmi strigai să fug prin stele, 
 să prindem noaptea de coamă, 
 să ascundem printre ele 
 mândră luna de aramă. 
  
 Te-am luat la sânul meu 
 și ți-am pus la gât năframă, 
 căci iubit îți sunt doar eu 
 stând pe luna de aramă. 

TACEREA MIEILOR.


 
  
 Sunt miei ce țipă la tăiere,
 cum țipă moartea în altar ,
 se-aude-n stâna o tăcere 
 și mieii zbiară-n moarte iar .
  
 Doar sufletele plâng la poartă 
 pentru o cruce ce-au cărat .
 dar Dumnezeu încă le iartă 
 din cruce marele păcat .
  
 Se-aud în noapte cum slujesc 
 și lumânări ard în biserici ,
 măicuțele cu își jelesc .
 copiii morți la șfanții clerici.
  
 Mă simț ca mielul la tăiere 
 când în genunchi încet mă rog ,
 și vreau în suflet o tăcere 
 că am păcatul ca un drog. 
  
 Aș fi în stare ca să merg ,
 tot în genunchi la sfântă poartă ,
 și-n drumul meu să tot culeg 
 cuvântul Domnului ce iartă .
  
 Căci Dumnezeu a dat pe cruce 
 un miel să fie răstignit .
 durerea lumii-n el o duce 
 și pentru noi a și murit .
  
 Îmi cer iertare la icoane 
 când în genunchi stau și mă rog,
 când simț că de păcat mi-e foame, 
 și foamea-mi este ca un drog. 
  
 Dar mă închin azi la altar 
 unde cunosc un Dumnezeu ,
 la el îmi cer iertarea iar, 
 fiindcă îmi simt păcatul greu .

LACRIMA OCHILOR


Îți cade lacrima în rouă, 
și nu mai pot să o găsesc, 
dar uite-acum afară plouă, 
cum o să pot să izbăvesc? 

Atât de tare se-aud stropii,
și ropotesc în goana lor,
sunt în coloan-acuma plopii,
ca în copita cailor.

E rece-afară și e frig,
și lacrima n-o mai găsesc,
cad stropi pe mine și m-ating,
și știu că undeva greșesc.

O lacrimă ce cade-nroua,
este o perlă de cristal,
chiar dac-acum afară plouă,
iubire-ai fuge în aval.

Aș vrea totuși să îți vorbesc,
pe ochii tăi să te sărut,
să-ți spun că astăzi te iubesc,
și cred că nu îți cer prea mult

Mai vreau să mă cunun cu ține,
în noapte-albă fermecată,
să-mi fii iubirea care vine,
din lacrimă, din ochii picată.

vineri, 16 noiembrie 2012

Ultima strigare


Ascultă cum te strigă marea
când valuri curg pe tine în cascadă,
împodobite în cununi din zarea
ce vine în parfumuri să te vadă.

Ascultă cântecul din valuri,
ce se aude-n liniştea din ape,
ce se opreşte-n puntea dintre maluri,
cu soarele ce fuge să se-adape.

Ascultă perlele ce curg în roiuri,
la gâtul tău se-arată-n colier
şi pescăruşii care zboară-n stoluri,
ce-mpodobesc frumosul tău eter.

Ca o corabie te-arăţi pe valuri,
plutind duios pe marea înspumată,
şi vântul vine cu a sale daruri,
să te sărute, sfântă, înc-o dată.

Din scoicile din mare ţi-am făcut,
doar un castel ce luminează-n soare,
cu tine dragostea noi am băut,
când ai zburat ca pescăruş în zare.

Şi luna ne-a furat în visul ei
ca lacrimile ochilor să-i fim,
atunci când stelele se-aprind scântei,
în raza ei doar noi să ne iubim.

Când se aude marea-ncet că plânge
şi valurile mor deasupra ei,
când mirul sufletului meu te unge,
tu vei primi iubirea ce o vrei.

N-am să te las să pleci din calea mea
şi-am să-ţi ofer ca dulce alinare,
când noaptea plânge-n calea ta,
eu voi striga iubirea-n gura mare.

Luceafărul iubirii


Ce blândă-i noaptea când priveşti afară
şi când te uiţi la coala de hârtie,
dacă mai ai cernelă-n călimară
să-i spui la inimă, iubitei să îi scrie.

Ţi-aduci aminte iarăşi de cămară,
să-i simţi mirosul ce pluteşte-n ea,
ca adierea vântului de-afară
ce vine iară la fereastra ta?

Şi curge noaptea fără ca s-o simţi,
cu gândul tău, la zâna din poveste,
nu poţi nici când pe tine să te minţi,
dar îţi doreşti din visul ei o veste.

Doar stelele se mai aprind la geam
şi luna fuge-aprinsă printre ele,
privesc la noaptea unde noi eram
o lumânare ce ardea-n inele.

Mi-aduc aminte-acum de trupul tău,
cum lumina când noapte-a fost mireasă,
când aşezam pe el sărutul meu
şi când în codru noaptea-ncet se lasă.

Încerc să-ţi scriu în liniştea din noapte,
dar nu mai am cerneală-n călimară,
mă las cu capu-n palme şi în coate
şi fug cu gându-n noaptea de afară.

Dar mă întorc cu ochii către pernă
şi îmi aduc aminte de frumuseţea ta
şi mă gândesc la dragostea eternă,
la chipul tău de zână ce a dormit pe ea.

M-aşez în aşternut şi o ating cu palma,
unde doar chipul tău frumos a stat pe ea
şi mă gândesc la noapte să-i pun năframa,
să fii iar lângă mine-n vis, frumoasa mea.

Se-aud copacii cum vântul îi atinge
şi luna joacă în frunzele din ei,
mi-aduc aminte petalele, cum ninge
iubirea-n mine pe care tu o vrei.

Deschid fereastra şi strig către noapte,
-ascultă tu la mine mândra mea:
cunoşti iubirea mea şi-a mele şoapte
şi ştii din cerul tău care e ea.

C-am vrut să-i scriu acuma o scrisoare
dar nu mai am cernelă-n călimara,
şi simt că sufletul din mine rău mă doare
şi-aud doar vântul cum şuieră afară.

Dar noaptea-n stele este de mătase
şi nu-mi răspunde la chemarea mea,
se-aprind în ea doar stelele frumoase
şi caut cu privirea-n dânsa steaua mea.

Privesc la camera în care ne-am iubit,
în noaptea-n care-ai fost prima mireasă,
şi când iubirea mea pe tine te-a albit
cu trandafiri pufoşi, în aşternut aleasă.

Mi-aduc aminte cum noapte-a plâns cu noi
şi-a lăcrimat cu stele în iubirea noastră,
când ne-atingeam pe trupuri, eram goi,
şi noaptea lăcrima ca o zână-albastră.

La mână m-am tăiat şi-a curs în călimară
din sângele în care iubirea ţi-am vărsat
şi-am început să-ţi scriu cu vântul de afară
scrisoare pentru tine când noaptea s-a lăsat.

Şi m-am rugat la gând s-o ducă către tine,
la geamul tău să bată cu stelele-n alai,
să o citeşti, să stii că este de la mine,
că ne-am iubit odată şi steaua mea erai.

Luceafăr blând aşa te chem în noapte,
să nu mai plângi cu lacrimi îngheţate,
citeşte-acum cum curg a mele şoapte,
ca o cunună în sfânta ta cetate.

Şi simţi cum fuge noaptea şi soarele apare,
te-ncoronez crăiasă ce vii din răsărit,
încet luna pe cer se-ascunde şi dispare,
că vine să o fure doar mândrul ei iubit.

Adorm încet şi gândul este către tine
şi nu mai simt nimic în somnul meu,
dar a plecat o noapte cu stelele divine
şi-a apărut un soare acum pe drumul tău.

Şi tu vei şti să vii pe drum la mine,
să mă cuprinzi în somnul meu adânc
pe raza de la soare ce către mine vine,
să mă săruţi, iubito, să încetez să plâng.

joi, 15 noiembrie 2012

ADEVARUL SI MINCIUNA.


Muncim o paine dar nu o mancam,
ca cei alesi o fura si o dau la caini,
ne saracesc si-n foame vor sa stam,
si sa-i votam pe rand cu doua maini.

Isi construiesc palatele cu noi,
si le platesc cu bani furati din lapte,
copiii nostri mananca din gunoi,
cand ei devin milionari in noapte.

Conduc masini de zeci de milioane,
si noi muncim cu foamea in stomac,
copii nostri n-au di-n leu bomboane,
si-acum vorbesc ca nu mai pot sa tac.

Sunt lupi batrani, in blanuri de pe miei,
si dorm pe munti de bani si in palate,
se-nchina la icoane, dar sunt hoti, si misei,
si te lovesc frumos doar pe la spate.

Calca-n biserici ca noi sa ii vedem,
ca au credinta in fata la altar,
cu ei aghiazama dintr-un pahar sa bem,
cand ies afara, sunt hoti ne fura iar.

Acum mai vor oadata sa-i votam,
si au ucis toti mieii de la stana,
ne spun, ca aur la mas-o sa mancam,
cand om urla ca lupul sus pe luna.

Concert pentru iubire


E ruga mea pe strune de vioară
şi nu ştiu dacă dorul tău va trece,
ea curge lin în ploaia de afară,
chiar dacă vântul bate şi e rece.

Când eu mă rog, şi-ngenunchez la ea,
îi cer să nu se mai oprească,
să spele ochii tăi cu muzica când bea,
din rugăciunea mea, să se hrănească.

Şi în arcuş îi pun cuvinte dulci,
şi-o mângâi mai frumos ca niciodată,
să te răpească din patul când te culci,
tu zâna mea cu chip frumos de fată.

Ştii, am vorbit în vis cu primăvara
şi-am împodobit vioara să-ţi mai cânte,
cocorii au zburat, şi-au pus pe strune vara,
să îţi aducă-n vis, doar flori de munte.

Şi de atunci vioara nu s-a mai oprit
şi-a început să-ţi cânte-n dimineaţă,
chiar dacă luna din soare-asfinţit,
cu roua lui eu te-am spălat pe faţă.

Şi te-am furat şi-n strune eu te-am pus
şi te-am stropit cu flori viu parfumate
şi am zburat cu tine-n stele sus
şi te-am iubit cu perle aromate.

Ascult-acum vioara de pe lună
ce-ţi cântă în concertul ei divin,
când goarna sună şi îngerii se-adună,
cu vraja nopţii către tine vin.

miercuri, 14 noiembrie 2012

IZVORUL INGERULUI.


Trimite-mi ingere aripi la suflet,
si pune-n loc de pene multe flori,
sa il trimit in zbor ca tunet,
sa faca noaptea alba in culori.

Trimite-mi ingere in ochii mei,
doar steaua care-aduce apa vie,
sa o iubesc in florile de tei,
cum fuge noaptea alba in campie.

Trimite-mi ingere cascadele de flori,
cu apa din izvoarele divine,
s-aduc iubita mea in sarbatori,
sa nu mai planga luna dupa mine.

Trimite-mi ingere doar ochii ei,
sa-i pun in loc de lacrimi doar cristale,
sa ma ascund ca luna in scantei,
si s-o iubesc in dorurile sale.

Trimite-mi ingere aripa mea pereche,
sa ma ridic ca soarele-n cascada,
sa o sarut cu noaptea la ureche,
iubirea mea in ochii ei sa cada.

Trimite-ma pe mine ca suflet sa ii fiu,
sa ard ca flacara in focul din iubire,
sa-i vars din ea afara nisipul din pustiu,
sa-i fiu izvorul lin, in ea de fericire.

Pecetea iubirii


Am prins în noapte luna şi te-am ascuns în ea,
că soarele, nebunul, fugea în urma ta,
că i-am furat noi roua în care ne-am scăldat
şi razele lui calde iubirea ne-a udat.

Căci i-am furat şi ziua şi am ascuns-o-n flori
şi i-am băut parfumul la margine de zări,
i-am furat răsăritul şi te-am scăldat în el,
coroana lui de aur, ţi-am pus-o în inel.

La masa cea divină, la zei a fost chemat,
să dea la ei socoată că nu e-ncoronat,
că noaptea este mândră, cu luna în apus,
cu stelele-n lumină în candelabru sus.

Că ziua nu mai este şi nici un răsărit,
că el i-acum poveste şi nu mai e iubit,
şi-a început să plângă în faţa zeilor,
de lăcrima şi ziua în taina florilor.

Şi am strigat la soare să vină să-i vorbesc,
coroana lui divină de vrea s-o-mpodobesc,
să-ţi lumineze chipul şi părul tău bălai
şi-i voi da răsăritul şi ziua cea din rai.

Şi am făcut cu dânsul un mare legământ,
şi-am scris cu vinul sfânt pecetea în cuvânt,
i-am scos ziua din flori, şi-am pus-o-n răsărit,
şi-n curcubeu din zări, l-am pus 'napoi iubit.

Şi-acum el trece mândru ca un divin tribun
şi stelele îi cântă, din noapte al său drum,
şi florile iar varsă parfumul din petale
şi ochii tăi, iubito, aduc polen în zare.

marți, 13 noiembrie 2012

Perna nopţii



Cu tot alaiul astrelor,
care se-arată printre stele,
curg nopţile poveştilor,
doar în oglinda dintre ele.

Curg ochii mei ce te privesc
suavă, blândă şi frumoasă,
şi în cristale strălucesc
pe coama nopţii de mătasă.

Şi dacă eu nu te iubeam,
tu adormeai în prag de seară
şi amândoi nu mai eram
visul din strune de vioară.

Frumoasa mea ce hoinăreşti
ca o divină în cascadă,
prin astrele nopţii cereşti,
se-adună îngeri să te vadă.

Că tu îmi eşti aleasa mea
împodobită pentru nuntă,
când îngerii şi steaua ta
pe coama nopţii, iar te cântă.

Şi eşti frumoasă, şi eşti lină,
ca o crăiasă fermecată,
cu chipul tău frumos de zână,
pe care-l mai sărut o dată.

Dar să mă laşi să te iubesc,
că plânge noaptea-n colţ de lună
şi-aş vrea, divină, să-ţi vorbesc
cu soarele doar în cunună.

Că nu e zână mai frumoasă
în apa lină din izvoare,
cu pielea ei cea mătăsoasă,
stropită-n razele de soare.

Se naşte-acuma o poveste,
între o zână şi-un fecior,
iubirea noastră-i doar o veste,
curgând ca apa din izvor.

Şi dacă-r fi să-ţi povestesc
iubirea mea în ochii tăi,
întâi aă vrea să te iubesc
şi-apoi să vezi totul prin ei.

Şi-aş vrea să-ţi împletesc în plete
iubirea mea pusă-n petale
şi-n nuferii ce curg în cete,
să calci divină-n a ta cale.

Mă sui pe boltă să culeg,
să-ţi fac din stele o cunună,
şi-n faţa ta acum mă leg
s-aduc vioara cu-aşa strună.

Să-ţi cânte lin iubirea mea,
iar eu să vin să te sărut
pe buzele de catifea,
când te răpesc în aşternut.

Şi luna, pernă să ne fie,
şi noaptea aşternut de stele
şi tu să-mi fii a mea iubire,
când te iubesc, şi-ţi cânt în ele.

Ochi de peruzea


Ce bine-ar fi să nu te uit,
să te mai am în gând o dată,
când noaptea plânge-n aşternut
şi ochii tăi încet mă cată.

Ce bine e să te iubesc
când noaptea plânge după tine,
când flori de nuferi îţi vorbesc,
atunci te iau în vis cu mine.

Ce bine e când te sărut,
şi când te-mbăt cu iasomie,
când vinul sfânt noi l-am băut,
cules din dragostea cea vie.

Ce bine e să te aştept
când tu adii ca o nălucă,
când inima îmi joacă-n piept
şi marea pleacă de se culcă.

Ce bine e să te visez,
când plânge noaptea-n noi cu stele,
când eu te fur ca să valsez,
în visul nostru dintre ele.

E bine-acum iubita mea?
Că nopţile curg fermecate
prin ochii tăi de peruzea
ce-aduc în noi iubiri visate.

luni, 12 noiembrie 2012

INGERI DE STRUNE.



Prin strunele ce le atingi,
o lira canta fermecata,
si sufletele tu le ungi,
ca o podoaba-ncoronata.

Margaritare curg din ea,
cu ochii tai batute-n ele,
cand strunele de catifea,
revarsa noaptea-n ochii de stele.

Cand le atingi le dai tu viata,
le faci, doar ingerii ce-ti canta,
le pui iubirea drept in fata,
cand in altare noapteai sfanta.

Si chipul tau iubita mea,
strapunge ziua cand se naste,
ai buze dulci de catifea,
ca o mieluta care paste.

Si ma alint cand te ascult,
ma las purtat pe val de dor,
si te iubesc atat de mult,
chiar de ar fi acum sa mor.

Caci fara tine nu mai vreau,
nici chiar o zi sa mai traiesc,
chiar daca-r fi sa pot sa stau,
in colt de luna sa-ti vorbesc.

Ploaia ochilor


În ploaia ochilor de lacrimi
m-ascund să gust şi eu din ele,
să-ţi fiu în ochii tăi lumini,
ca o năluca între stele.

Cu tine să mă-mbăt în vise,
ca o icoană în altar
şi în petalele promise
să mă iubesc cu tine iar.

Îmi este sete când te văd
şi gura mea mi se usucă,
în ploaie stropii îi revăd,
când noaptea pleacă de se culcă.

Eşti ca un astru între stele,
ca o coroană-n răsărit,
un trandafir ce cazi prin ele,
în lacrima din asfinţit.

Şi ştiu că plângi cu răsăritul,
când raza zării-ncet apare
şi laşi să curgă asfinţitul,
când pescăruşii zboară-n zare.

Şi te pictez cu iasomie,
frumoasa mea din flori de tei,
acolo-n farmecul câmpiei,
ca-n visul tău tu să mă iei.