Scrisoare de dragoste

Pe-aleea plină de castani,
ades cu gândul am trecut
şi-n amintirea dintre ani,
un astru-n mine s-a născut.

Pe banca veche care-o ştii,
pe care o priveam pe geam
când te-aşteptam ca tu să vii
şi când în braţe ne luam.

Privesc şi ştiu că te-am văzut,
cum tu treceai ca o himeră,
cu ochii-n lacrimi ai căzut,
căzând pe banca efemeră.

Şi când castanii se lăsau
cu frunzele deasupra ta
şi-n adieri te mângâiau,
erai un vis, sau poate-o stea.

Mi-aduc aminte că te luam
de mâna, ca pe-un mic copil
şi prin alei noi rătăceam,
ne furişam, tiptil, tiptil.

Şi când vroiam să te sărut,
îţi arătam pe cer o stea
şi-n ochii tăi eu am văzut
priviri de vis şi catifea.

Ţi-aduci aminte sub castani
când eu ţi-am spus că te iubesc,
că te-am văzut de-atâţia ani
şi-am vrut sub ei să îţi vorbesc?

Veneam pe banca asta veche,
şi îţi lăsam câte-o scrisoare
şi îmi doream doar la ureche
să te ating cu-o sărutare.

Şi mă rugam să nu mai plouă...
Ştiam că tu n-o să mai vii...
Din răsărit, încă din rouă,
priveam banca cu nostalgii.

Dar într-o zi n-ai mai venit
şi banca a rămas pustie,
castanii toţi au înflorit
şi amintirea-ţi este vie.

Aceasta e scrisoare mea
ce a ramas pe banca veche,
pe sub castani de catifea
şi cu iubiri în a lor plete.