Lacrimi de lună

De ce te-ascunzi de ochii mei
şi nu laşi noaptea să-ţi vorbească?
De ce din soare sar scântei
când ziua plânge să se nască?

Pe sânii tăi ţi-am pus petale
şi ţi-am vorbit cu sărutări,
când ţi-am adus luna în cale
să te stropească cu ninsori.

Când ţi-am cuprins palmele tale
şi mi-ai şoptit să te iubesc,
când nopţile curgeau agale
prin şoaptele ce îţi vorbesc.

Doar eu cu tine mai eram
şi ne iubeam în întuneric,
când stelele plângeau la geam
cuvântul domnului în cleric.

Mai ştii cum plânge soarele
când zâna lui este răpită?
Cum plâng în vis izvoarele,
după o noapte-mpodobită?

Aşa va plânge luna-n soare,
că doar el este cel ce vine
şi chipul tău frumos, de floare,
va plânge-n lună pentru mine.

Şi lacrimi cad în vis la vale
şi în cascade de sub lună,
din flori vor curge iar petale,
pe capul soarelui cunună.