Ultima strigare

Ascultă cum te strigă marea
când valuri curg pe tine în cascadă,
împodobite în cununi din zarea
ce vine în parfumuri să te vadă.

Ascultă cântecul din valuri,
ce se aude-n liniştea din ape,
ce se opreşte-n puntea dintre maluri,
cu soarele ce fuge să se-adape.

Ascultă perlele ce curg în roiuri,
la gâtul tău se-arată-n colier
şi pescăruşii care zboară-n stoluri,
ce-mpodobesc frumosul tău eter.

Ca o corabie te-arăţi pe valuri,
plutind duios pe marea înspumată,
şi vântul vine cu a sale daruri,
să te sărute, sfântă, înc-o dată.

Din scoicile din mare ţi-am făcut,
doar un castel ce luminează-n soare,
cu tine dragostea noi am băut,
când ai zburat ca pescăruş în zare.

Şi luna ne-a furat în visul ei
ca lacrimile ochilor să-i fim,
atunci când stelele se-aprind scântei,
în raza ei doar noi să ne iubim.

Când se aude marea-ncet că plânge
şi valurile mor deasupra ei,
când mirul sufletului meu te unge,
tu vei primi iubirea ce o vrei.

N-am să te las să pleci din calea mea
şi-am să-ţi ofer ca dulce alinare,
când noaptea plânge-n calea ta,
eu voi striga iubirea-n gura mare.