Perna nopţii

Cu tot alaiul astrelor,
care se-arată printre stele,
curg nopţile poveştilor,
doar în oglinda dintre ele.

Curg ochii mei ce te privesc
suavă, blândă şi frumoasă,
şi în cristale strălucesc
pe coama nopţii de mătasă.

Şi dacă eu nu te iubeam,
tu adormeai în prag de seară
şi amândoi nu mai eram
visul din strune de vioară.

Frumoasa mea ce hoinăreşti
ca o divină în cascadă,
prin astrele nopţii cereşti,
se-adună îngeri să te vadă.

Că tu îmi eşti aleasa mea
împodobită pentru nuntă,
când îngerii şi steaua ta
pe coama nopţii, iar te cântă.

Şi eşti frumoasă, şi eşti lină,
ca o crăiasă fermecată,
cu chipul tău frumos de zână,
pe care-l mai sărut o dată.

Dar să mă laşi să te iubesc,
că plânge noaptea-n colţ de lună
şi-aş vrea, divină, să-ţi vorbesc
cu soarele doar în cunună.

Că nu e zână mai frumoasă
în apa lină din izvoare,
cu pielea ei cea mătăsoasă,
stropită-n razele de soare.

Se naşte-acuma o poveste,
între o zână şi-un fecior,
iubirea noastră-i doar o veste,
curgând ca apa din izvor.

Şi dacă-r fi să-ţi povestesc
iubirea mea în ochii tăi,
întâi aă vrea să te iubesc
şi-apoi să vezi totul prin ei.

Şi-aş vrea să-ţi împletesc în plete
iubirea mea pusă-n petale
şi-n nuferii ce curg în cete,
să calci divină-n a ta cale.

Mă sui pe boltă să culeg,
să-ţi fac din stele o cunună,
şi-n faţa ta acum mă leg
s-aduc vioara cu-aşa strună.

Să-ţi cânte lin iubirea mea,
iar eu să vin să te sărut
pe buzele de catifea,
când te răpesc în aşternut.

Şi luna, pernă să ne fie,
şi noaptea aşternut de stele
şi tu să-mi fii a mea iubire,
când te iubesc, şi-ţi cânt în ele.