CINA LUI DUMNEZEU.

Ma uit si-l vad pe cel sarac,
cum isi jeleste soarta,
el isi traieste-al sau pacat,
si foamea si napasta.

La casa-n margine de sat,
se roaga cu credinta,
ca azi nimic nu a mancat,
si plange-n umilinta,

El in genunchi se-nchina iar,
ca foamea rau il doare,
ar vrea sa mearga la altar,
la sfanta inchinare.

Dar e sarac si e scuipat,
in zdrente cand apare,
la domnul e cu gand curat,
si vrea a lui scapare.

Caci n-a facut nimic el rau,
doar vrea sa se inchine,
caci simte ca pacatui greu,
si suferinta-i vine.

Ce vina am ca sunt sarac?
el striga cu-n durare,
nu pot nicicand un rau sa fac,
dar vreau si eu iertare.

Caci m-am nascut sarac cum sunt,
c-asa mi-a fost destinul,
si vreau sa fac un legamant,
sa nu mai gust pelinul.

Ce rau eu voua v-am facut?
de ma tot dati afara,
in domnul eu am tot crezut,
si vreau sa m-a-nchin iara.

Nu am si eu dreptul sa stau,
in genunchi la altar?
in fata domnului sa dau,
socoata cand vin iar.

Sunt om si eu si sunt sarman,
de ce ma tot scuipati?
vin la cersit ca bani nu am,
cu piatra-n mine dati.

Dar eu ma rog la Dumnezeu,
s-aveti iertarea toti,
eu n-am facut aici vrun rau,
si nu v-am facut hoti.

Din cer coboara in alai,
cand clopotul lui suna,
s-aduca vestea cea din rai,
cand ingerii se-aduna.

La masa domnului il iau,
si-l pun in noi vesminte,
si blana mielului ii dau,
si steaua alba-n frunte.