DARUL IUBIRII.

Prin umbra timpului te caut,
privind in sec cu ochii-n lacrimi,
si-n drumul meu ce am trecut,
eu ma inchin sa scap de patimi.

Se crapa cerul si cad norii,
si totu-n cale e ruina,
eu nu mai vad zburand cocorii,
prin noaptea alba si senina.

Eu nu mai vad nici ochii care,
ii stiu ca ei m-au fermecat,
cand muntii au crapat in zare,
si cand din soare au muscat.

Privind sa vad daca mai ninge,
cand norii au cazut pe mine,
din cer privirea ta ma unge,
cand luna plange pentru tine.

As vrea sa vad cum iar cocorii,
se-n nalta, sa-ti aduca tie,
de unde au picat iar norii,
cand ploaia ud-ata campie.

Si cand pe creste curg izvoare,
si muntii cresc spre tine iar,
vor imflorii din nou petale,
ce-ti vor aduce marea-n dar.

Si cand pe valuri tu plutesti,
sa o strabati ca o maiastra,
doar astrul noptii te numesti,
din apa marii cea albastra.