vineri, 2 noiembrie 2012

SARUTUL PETALELOR.




Pe sanii tai am pus petale albe,
si cu sarutul meu eu te-am atins,
te-am imbracat in flori frumoase dalbe,
si dorul tau din tine eu l-am stins.

Pe ochii tai am pus cristale de lumina,
si-n diamantul sfant eu te-am bagat,
cu ploaia mea din stele si divina,
saruturi dulci pe tine-am asezat.

Ti-am pus pe coapse, atingeri de petale,
te-am mangaiat , ca unic trandafir,
si te-am stropit cu dulcea sarutare,
sa curg frumos in tine ca un fir.

Te-am luat in brate, si te-am strans la piept,
si am zburat frumos in visul de amor,
nu am putut sa stau si sa astept,
si te-am iubit , chiar daca am sa mor.

Se lasa noapte , si inca te iubesc,
si luna bate-n geam sa ne arate,
ca stelele privesc, si ne vorbesc,
c-avem in noi, doar suflete curate.

Si te-am cuprins , sa fii doar langa mine,
ca noaptea s-a lasat pe chipul nostru,
si-ncet, incet adormi si esti cu mine,
si-mi ceri ca noptii sa nu-i pun capastru.

2 comentarii:

  1. Poem extravirgin

    Se dedică prietenului Ion Bradoschi

    După atâta forfotă orto-, meta- și para-
    Literară, vin și eu cu poemul extravirgin
    precum uleiul de măsline, ce o să mai râdă
    prietenul Interferonic, ce dos îmi va arăta
    înțeleptul Glume, ce să mai vorbesc de marinarul Popey
    aflat într-o croazieră pe Marea Nordului,
    nimic nu se iartă, totul se transformă,
    aud oftatul greu al celui care spune
    „ Mi-a mers la inimă”, numai inima știe ce spune,
    Dar știe? Eu îl iubesc pe Puk, iubesc priculicii,
    Ei nu știu ce sunt sentimentele,
    Fie că știu data expirării lor,
    Mă ascund după stânci gri și urmăresc marea
    Care-mi vorbește, da, asta da, vorbă,
    Iar stânca gri ar vrea să plutească în larg și nu poate,
    Nu poate, deși cu puțină bunăvoință ar deveni albatros,
    aud sfatul mamei, îmi spune să stau liniștit,
    Nu știi niciodată ce îți iese în cale,
    Râdeam când auzeam vorba asta,
    Ce dor îmi este, Doamne.
    Acum noi ne citim pe noi înșine,
    Uneori, așa, între noi,
    Prea mătăsoase sunt cuvintele,
    Eu prefer asprimea ciulinilor în zbor,
    Parfumul se preface-n lacrimă amară,
    Deasupra zâmbetul se se-ntinde larg,
    Un curcubeu de neînvins.
    Doar astfel vom învinge teama.
    Un prinț ce râde singur,
    Exilat în propriul său trecut.
    Doar buha povestește, vin liliecii
    Cu alte vești, cine e prințul, cine-s eu?
    O clipă am uitat că dragostea există,
    Prietenii acum sunt peste mări și țări.
    O clipă am crezut să-s singur,
    Apoi am revenit în plin tumult.

    BORIS MARIAN

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc de vizita domnule Boris, sunt onorat de prezenta dumneavoastra, si va multumesc din suflet pentru cuvinte, e frumos comentariul, dar puterea dumneavoastra de viziune la plasat asa cum ati crezut de cuviinta, sunteti un om de onoare, si oamenii de omoare, se pretuiesc, ei nu se arunca in gjena uitarii, ei sunt scosi la lumina, ca l lacrima ce este varsata de suflet atunci cand se naste o frumoasa poezie, gandul, este totdeauna frumos, dar etica universala ne invata sa il incadram in interiorul sufletului nostru, pentru a putea la randul noastru sa ne bucuram de rezultatul final. Ortografia cuvinteleor dumneavoastra nu face decat sa ma bucure, si sa constat, ca mai sunt oameni in adevaratul sens al cuvantului, care au suflet cu adevarat, suflete avem toti, dar adevarul din suflete, cateodata, este fugarit chiar de noi prin fatarnicia si mandria noastra. Se pare ca iubiti poezia de dragoste, se pare , ca undeva in sufletul dumneavoastra, traieste un alt suflet s, si in acel suflet, o alta inima, care toate la un loc, va da , frumusetea sufletului si a chipului. Ma inclin in fata dumneavoastra cu respect, si va doresc o zi frumoasa .

    RăspundețiȘtergere