Mai dă-mi iubirea inc-odată și nu mai plec din drumul tău,
voi fi cu flori la ține-npoarta să îți vorbesc de dorul meu,
să nu mai laș nicio secundă să vină ploaia din apus,
să laș iubirea mea să ningă doar chipul tău privit de sus.
Să-ți pun la geamul tău perdele împodobite de culoare,
și în lumina de pe ele să te zăresc cum ești o floare,
să curgă mir pe fața ta și inima să-ți bată-n piept,
cu ochii tăi de catifea la poarta nopții te aștept.
Când vine soarele pe coamă și luminează chipul tău,
se-ascunde luna de aramă și-atunci eu vin cu dorul meu,
și-aduc cu mine doar iubirea, și ploaia care ne-a unit,
căci bate vântul lin și-aduce din codru câmpul imflorit.
Și vine ploaia parfumată și te îmbăt iubita mea,
căci stropii ei te udă toată pe chipul tău de catifea,
să nu îți stertgi nicicând parfumul că drumul o să rătăcești,
că soarele cum e nebunul, te luminează să lucești.
Să nu te speli pe ochii tăi că fug doar florile de iris,
să lași iubirea mea pe ei că etste-n tine că un virus,
te simt mereu când te ating că o nălucă în castel,
și-atunci când vreau că să te prind îți pun în deget un inel.
Și-o să te prind cu vraja mea și te sărut atât de tare,
că ochii tăi de catifea vor străluci pe soare-n zare,
și n-o să știi când o s-adormi că vine somnul și te fură,
și-n poarta mea tu o s-ajungi, cu un sărut frumos pe gură.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu