CLIPA DE ADEVAR.

As vrea sa-ti spun multe, dar sunt asa de multe de spus , incat timpul imi fura clipele , sunt in stare sa-ti implinesc multe dorinte, dar nu sunt Dumnezeu, el le poate face pe toate, eu sunt un nimic pe langa el, dar tu esti acel soare ce-mi luminezi ochii sa te pot vedea mai bine, e multa iubire in sufletul meu, si toata asteapta sa vina la tine, sunt regrete ale trecutului care ma face sa-mi para rau ca nu te-am intalnit mai devreme, sunt clipe care vin acum si nu au venit cand eu le-am simtit si le-am vrut, dar pana la urama exista un Dumnezeu ce masoara timpul si il lasa sa bata in destinele noastre, as vrea sa iau toate acele clipe ce ne fac fericiti, si sa le pun in inima ta ca un ceas al iubirii, stiu ca vei fi cea mai fericita, si mai stiu ca undeva eu sunt, sunt acolo unde destinul ma pune, dar mai stiu ca inima ta este mare si in ea este acea iubire ce striga sufletele noastre. Unde as putea sa fug si sa ma ascund cu tine?
vreau cu adevarat , doar iubirea ta, si mai vreau sa te am doar pe tine, e adevarul din mine, e un adevar ce sa nascut in inima mea.
Stau mereu si te privesc pe ascuns, stau si nu ma satur sa-ti privesc chipul pe care il iubesc, stiu ca iubirea, nu se vinde, nu se poate cantari, nu are miros sau culoare, ea nu are suflet sau inima, dar stiu ca in ea te gasesc pe tine, stiu ca iubirea mea esti tu, nimic nu este mai frumos ca tine, si nimic nu are mai mare valoare in ochii mei cand te privesc.
Incerc sa te simt cu parfumul tau cu care mai imbatat, simt dulceata buzelor tale atunci cand sarutul meu iti aduce adevarata iubire pe buze, acolo se produce unica scanteie ce aprinde iubirea noastra, o iubire ce mocneste in lumanarea sufletelor noastre, nu imi este rusine sa strig ca te iubesc, imi este rusine daca te insel pe tine, daca insel iubirea noastra, imi este rusine de tot daca te fac sa suferi, imi este rusine , cand voi incerca sa-ti mai ating buzele tale atunci cand le-as mai saruta, sau as mai incerca sa le sarut fara sa stii intentia mea.
Esti dulce si frumoasa, esti floarea ce creste in sufletul si inima mea, esti un izvor ce imi astamperi setea de iubire, si tot nu ma satur de tine, nu ma satur sa te ating atunci cand te alint, si nu imi doresc sa ma opresc vreodata sa te iubesc.
Te-am facut fulgusorul meu, si te-am imbracat in petalele iubirii, te-am parfumat cu iubirea mea, si te-am sfintit cu sarutul meu, 
nimic nu ma face mai fericit, decat dorinta mea sa te iubesc,
e timpul sa las iubirea mea sati spuna ca esti un inger, sa-ti cante cu adevarat zambetul meu in fiecare clipa de amor in care ne iubim.
As vrea sa te numesc parfumul meu, si as vrea sa te impart in doua, ca nici sufletul , si nici inima mea sa nu se supere si sa strige atunci cand te doresc, aceasta este lacrima adevarata ce striga adevarul, o lacrima ce curge din plasul sufletului si a inimii mele, si se uneste in noi, e lacrima dorintelor noastre ce se numeste iubire, si iubirea esti tu fulgul meu de nea.
Privesc copilul din tine, si simt cat este de fericit, atunci cand te imbat cu dragostea mea, simt bucuria lui in neaua iubirii noastre, 
te simt pe tine iubirea mea, si simt ca nu ma pot opri sa te iubesc, las dragostea mea sa-ti vorbeasca prin roua adevarului din ea, si mai las sa-ti planga iubirea pentru tine.
Stii, am pregatit un asternut de patale cu care sa imbatam iubirea noastra si sa nu ne mai trezim niciodata din ea, perna pe care ne vom pune capurile , va fi plamadita de dragostea mea pentru tine, sa adormi pe ea si sa nu te mai uiti la un trecut care este in lacrimi, vreau doar sa te bucuri de lacrimile iubirii, si mai vreau sa plangi de fericire atunci cand te voi iubi clipa de clipa, noapte de noapte, si mai vreau sa strig in visul noastru de iubire: ESTI FERICITA, IUBIREA MEA?

PRUNCUL INVIERII.

 

 
 În iesle doarme liniștit
 un prunc ce s-a născut,
 cerul cu stele a vestit
 cu glasul lui tăcut.
 
 O stea se-arată în tăcere
 când magii lui sau închinat,
 doar duhul sfânt e adiere
 pentru copilul luminat.
 
 Magii în lume au vestit
 un nume și-o credință,
 în iesle doarme liniștit,
 Iisus cu-a lui ființă.
 
 E liniște în noaptea sfântă
 când steaua luminează,
 îngerii cântă a lui nuntă
 când lumea îl visează.
 
 Maria-i cântă lui Iisus
 În ieslea adormită,
 când steaua lui care e sus
 se-anunța liniștită.
 
 Golgota plânge de acum
 durerea ce-o apasă,
 cum pașii lui pășesc pe drum,
 când noaptea-ncet se lasă.
 
 Când crucea zace în tăcere
 și cuiele așteaptă,
 cerul își plânge-a lui durere
 cu domnu-n a s-a poartă.
 
 Maria mângâie copilul
 când timpul îl așteaptă,
 și lacrimile plâng destinul
 în cer la sfânta poartă.
 
 Sunt hoții care sau născut
 pe cruce să-l privească,
 când timpul lor zace tăcut,
 o moarte să vestească.
 
 Doar învierea nu mai plânge
 și ziua cel iubește,
 când lacrimile lui de sânge
 credința o vestește.

SUNT OCHII TAI.

Sunt dimineți în răsărit 
în care zilnic îmi doresc, 
să las doar chipul tău iubit, 
în stropi de rouă să-l privesc. 

Sunt clipe ce omoară timpul
și-atunci el plânge iar în lacrimi,
haina ce-mbrăca anotimpul
se-ascunde iar plângând în patimi.

Sunt zile care îmi vorbesc
cu îngerii călcând pe nori,
sunt lacrimi care mai plutesc
prin curcubeul de culori.

Sunt nopți ce-ascund iar în tăcere
doar mângâierile din stele,
și visele ascund mistere
atunci când curg iar printre ele.

Sunt vorbe care ne vorbesc
ascunse-n taina din iubire,
sunt ochii tăi ce îi privesc
că un luceafăr dând de știre.

Sunt doruri care se ascund
și nu vorbesc când ard în taină,
sunt buzele ce te pătrund
ca un sărut în a ta hrană.

Sunt eu cu tine când te vreau
ca o icoană-n rugăciune,
și-apoi mai vreau mereu să stau
ca un cuvânt în iertăciune.

Acum te las, poate visezi
și nu mai vreau să-ți plângă visul,
și-n ochii lui tu să mă vezi
atunci când plânge paradisul.

NAFRAMA ADEVARULUI.

 

 
 Clipă de clipă mă îmbăt cu gura ta când o ating,
 mă furișez la sânii tăi și cu dorință îi cuprind,
 în adieri eu mă ascud și gândul meu cu tine-l sting,
 atunci pătrund în tine-adânc și în iubire eu te prind.
 
 Ce dulce și suavă-i noaptea când o îmbat și o adorm,
 pe coama plină de iubire ascunsă-n florile din pom
 sărutul meu te frur-o clipă și te ascunde în nectar,
 ca o cascadă care plânge că a piedut iubirea iar.
 
 Nebună-i ziua care fuge sa prindă iară asfințitul,
 nebună-i noaptea ce se-ascunde să n-o răpească răsăritul,
 nebun sunt eu când te iubesc că nu mă satur niciodată,
 nebună-i dragostea din noi c-o țin în stele îmbătată.
 
 Amorul strigă ca fecioara când simte buzele pe ea,
 când o atinge primăvara cu un sărut pe gura sa,
 atunci când simte iar iubirea că o îmbată-n așternut,
 începe noaptea de mătase ce peste tine a căzut.
 
 Iubirea strigă ca nebuna când fuge noaptea în altar,
 când zeii beau la masă vinul sărutul meu te cheamă iar,
 coboară lin pe brațul meu să ne iubim și astă seară,
 că te doresc iubirea mea să te îmbeți cu mine iară.
 
 Să nu ne furi din taina nopții iubită luna de aramă,
 mai lasane să ne iubim și îți voi pune-n păr năframă,
 să nu te stingi ca o nălucă căci soarele o să te fure,
 și-o să te ducă iar în codru, ascunsă-n taină, în pădure.

LACRIMI DE INGER.

 
 Să nu mă vinzi iubire că un sărut ți-oi da
 și în cristale pure gura-ți voi săruta,
 să nu îmi furi iubita că ochii mei vor plânge,
 și nopțile din stele pe tine te vor ninge.
 
 Să nu te-ascunzi de mine când sufletul te cheamă,
 că noaptea toată plânge pe coama de aramă,
 și lacrimi vii de stele vor fi a ta lumină,
 când munții te vor plânge frumoasă și divină.
 
 Mai lasă-mă odată să gust din gura ta,
 că vin la tine-n poartă și te voi alina,
 voi striga de departe că vreau să te iubesc,
 când norii de mătase deasupra ta plutesc.
 
 Să nu îmi furi sărutul când dorm în așternut,
 că eu îți sunt iubitul în visul tău știut,
 să nu ascunzi eterul că îngerii vor plânge,
 și lacrimile lor pe tine te vor ninge.
 
 Sunt urme care merg la geamul tău pe seară,
 ca o vioară sfântă ce cântă și coboară,
 când noaptea e mireasă la poarta de aramă,
 atunci sărutul dulce în visul meu te cheamă.
 
 Ești ca un înger sfânt în poarta slelelor,
 ascuns în astrul nopții din apa mărilor,
 când lacrimi de lumină se-arată-n răsărit,
 atunci vin-o la mine că eu îți sunt iubit.

SARUTUL PASILOR IUBIRII.

 
 Sunt pașii tăi pe-a mea alee, îi văd c-adesea ai trecut,
 de undeva din amintire când fulgi de stele sau născut,
 și dacă nu era iubire nici dragoste n-am fi avut,
 am vrut să strig să mă aștepți, dar ca năluca te-ai pierdut.
 
 Te-ai risipit ca adierea ce curge lin într-o furtună,
 și-am tot privit la pașii tăi cum iar au curs pe a mea strună,
 și dac-ar fi s-aleg din toate iubitele ce sunt pe lume,
 aș săruta doar pașii tăi, și gura ta, și al tău nume.
 
 Sau scuturat toți trandafirii și frunza lor adie-n vânt,
 iubirea noastră încă strigă ca un sigiliu-n legământ,
 când curge ceara-n lumânare în fața sfântului altar,
 tu vei veni ca o mireasă să te iubesc în noapte iar.
 
 Răpit de dragostea nebună în care tu m-ai îmbătat,
 m-ai amețit cu vinul tău și în săruturi mi-ai cântat,
 mi-ai așezat polen pe buze, furat din cupa zeilor,
 și te-ai iubit numai cu mine în asfințitul stelelor.
 
 Acum se-arată coama-n rouă ce strălucește în rubine,
 chiar dacă soarele iar plânge în drumul nostru din destine,
 și lacrimile lui de raze iar au căzut pe ochii tăi,
 ca o prințesă care fuge să guște iar din ochii mei.
 
 Și dacă n-ar fi fost iubirea ce să născut pe coama nopții?
 mai sărutăm eu gura ta dacă cădeam în clipa morții?
 aș fi murit iubirea mea străpuns ca mielul la tăiere,
 și-aș fi rămas în ochii tăi o amintire în tăcere.

SARUTUL TIMPULUI.

 

 
 Sărută timpul călător din roșul florilor de maci,
 în care clipele nu mor pe cerul lor când tu le calci,
 când strigă stele căzătoare la nunta cerului divin,
 când îngerii se-aruncă-n mare, să mă aștepți că o să vin.
 
 Când trece noaptea ca năluca, și când iubirea iar suspină,
 când heruvimii iar se-arată pe coama nopții de lumină,
 atunci voi lua a mea vioară și în săruturi o cuprind,
 să-ți cânte iar cu ele-n strune când vreau în vrajă să te prind.
 
 Că ești frumoasă ca crăiasa ce a furat ziua din soare,
 și-apus-o-n ochii ei s-arate că e o stea nemuritoare,
 și-atunci s-a închinat tot cerul de frumusețea ce-a văzut,
 că stelele plângeau în noapte ca o petală-n așternut.
 
 Când luna a fugit de tine că tu erai rivală ei,
 plângeau și fulgii de mătase și floarea galbenă de tei,
 ca nufărul pe mare-albastră se legănau copaci-n floare,
 și ochii tăi curgeau pe ape cum fuge luna călătoare.
 
 Coboară tu iubirea mea pe strune de vioară,
 atât de tare te iubesc chiar dacă-i frig afară,
 chiar dacă munții se ascund ca norii să nu-i fure,
 eu te aștept în al meu gând cu ochii tăi de mure.
 
 Și îngerii curg în cascade cu stele de lumină,
 în părul tău se-arată noaptea frumoasă și divină,
 și tu adii în drumul tău ca unică fecioară,
 când cerul nopți-ți este zeu pe strune de vioară.

FULGI DE STELE.

 

 
 Am strâns în pumni petale și am suflat pe ele,
 și le-am trimis iubito la tine către stele,
 am pus inima mea în dar pe o petală,
 și gândul a plimbat-o la tine-n vis reală.
 
 Am strâns la pieptul meu o singură petală,
 parcă am fost un zeu când am găsit-o-afară,
 era ca un luceafăr , înger de catifea,
 te vreau iubito noaptea pe cerul meu o stea.
 
 În palmă am cuprins-o ca pe un vis de noapte,
 când vântul mi-a adus-o din sfânta lui cetate,
 ningea cu fulgi de stele și lacrimi de mătase,
 pe chipul ei ce-apare în nopțile frumoase.
 
 Un vis e o petală și un parfum divin,
 ce strigă iar iubirea când tu mă chemi să vin,
 ecoul se îmbăta de ochii ce-i lucesc,
 și chipul ei de zână îmi spune să-i iubesc.
 
 Voi zei din univers ce ne tot dați nectarul,
 nu ne furați iubirea când am băut paharul,
 că asta e menirea ca noi să îl gustăm,
 și când urcăm în ceruri, la masă să mai stăm.
 
 Mai știu că vine noaptea și fulgii de aramam
 te strigă iar iubito și-n visul lor te cheamă,
 și-ncet mă las cu tine în noaptea de amor,
 să ne-mbatam iubirea la tine când cobor.

ETERUL DE ARAMA.

 
 Când vom gusta pocalul din cupa de amor,
 atunci vom ști iubito dacă o să mai mor,
 dacă mai plâng altare în mii de lumânări,
 eu voi privi spre tine la marile-nchinari.
 
 Cu tine am gustat iubirea doar o clipă,
 și s-a născut din mine, în zbor a ta aripă.
 o noapte te-am văzut frumoasă și divină,
 și te-am, iubit pe tine în clipa de lumină.
 
 Ai plâns ca o petală ce cade de pe buze,
 și te-am zărit în mare în vals printre meduze,
 am coborât la tine să îți aduc în dar,
 sărutul ce ascunde o clipă de cleștar.
 
 Am plâns pe ochii tăi când ți-am furat din lacrimi,
 și te-am iubit frumoasă chiar în a mele pătimi,
 și-ai strălucit că steaua cu chipul tău rubin,
 când m-așteptai în noapte știai că o să vin.
 
 Ți-am scris iubirea mea în mii de stele-aprinse,
 și-am semănat în tine iubirile neștine.
 nu a fost nici o clipă pe care să te las,
 să fugă din iubire când mai aveam un pas.
 
 Au fost zile și nopți când nu ai fost cu mine,
 căci m-am ascuns tiptil în drumuri din destine,
 și-am căutat doar visul în care tu ai fost,
 în lacrimi te-am găsit când nu aveai un rost.
 
 Acum mă uit la tine și văd că ești frumoasă,
 te-ascunzi în valuri fine făcute din matasa,
 acoperi tu arama ce luminează cerul,
 și te iubesc iubito când eu ating eterul.

DRUMUL TACERII.

 
 Acum mă pregătesc să vin la gura ta în prag de seară.
 că-mi este dor iubirea mea să te ating pe buze iară,
 de când noi ne-am iubit pe rând în serile ce-au fost frumoase,
 din gândul meu nu ai plecat decât ca flutur de mătase.
 
 Și te-ai întors iar când ai vrut, și-ai adormit în gândul meu,
 atunci iubire am știut că mă iubești și sunt al tău,
 mai este-o și și inc-o zi,  și mă pornesc să vin la tine,
 să mă aștepți atunci când știi că răsăritul nu apune.
 
 Te-ascund în lacăte de aur și nu te las să pleci din gând,
 că-mi ești icoana care arde în dorul meu pe care-l plâng,
 și lacrimile tale curg ca mirul sfânt pe gura mea,
 când le sărut apoi pe rând tu te ridici ca fulg de nea.
 
 Avem aripi când ne iubim și când privim la steaua noastră,
 suntem doar îngeri în destin cum e lumina în fereastră,
 și când luceferii se-aprind , se-arată nunta lor din stele,
 și-a mea mireasă să te prind, în valsul care curge-n ele.
 
 Și-apoi cobor încet cu tine în așternutul din tăcere,
 să te iubesc atât de tare, când inima din piept mi-o cere,
 când visul plânge iar în mine și lacrimile lui le beau,
 rămâi iubirea mea frumoasă în care vrau mereu să stau.
 
 Și vreau să nu ne doară gândul, să fim doar noi când ne iubim,
 să înflorim iubirea noastră și-n clipa timpului să fim,
 să punem semnul de iubire în fața sfântului altar,
 și-n bolta stelelor divine, mireasa mea să-mi fii în dar.

STRIGATUL UMBRELOR.

 
 Din adormiri de gânduri tu ai fugit fecioară,
 nu te-a furat nici noaptea chiar dacă-i frig afară,
 tu ai fugit ca ceața ce-ascunde o nălucă,
 și în izvor de lacrimi durerea ta se culcă.
 
 Tu te-ai ascuns de umbre ce-au coborât din noapte,
 lăsate să vegheze ca vorbele în șoapte,
 te-ai ridicat ca spuma deasupra unui val,
 ce te-a purtat agale pe coama de pe mal.
 
 Și când a fost s-adormi să îți visezi iubitul,
 ai pus în al tău somn floarea de colț și visul,
 ascunsă-n gândul tău ca luna în cascadă,
 și-ai așteptat mereu , iubirea să te vadă.
 
 Mă uit la munți în zare, cum sunt împodobiți,
 și crestele  albastre ce-ascund îndrăgostiți,
 când coama lor se vărsa în muguri de lumină,
 atunci te-arăți cu luna pe cer ce-a mai divină.
 
 Coboară în iubire și lasă-te furată,
 când gura mea te-așteaptă în noapte sărutată,
 ca diamantul pur ascuns în busuioc,
 tu îmi aduci iubirea, frumosul neu noroc.
 
 Și dacă na-i fi fost în gândul meu adusă,
 ai fi rămas ca umbra pe coama nopții pusă,
 te-ai ridicat deasupra ca apa din izvor,
 și mi-ai strigat iubirea ca pasărea în zbor

NU-I VINA TA.

 
 Nu-i vîna ta că ești fecioară
 și că în ochii mei tu dormi,
 chiar dacă frigul de afară
 îți fură floarea ta din pomi.
 
 Și dacă știu că fugi prin maci
 să prinzi doar fulgi de păpădie,
 te-aș lua de mână să nu-i calci
 să nu rănești a lor câmpie.
 
 Mai lasă-mă să te privesc
 în ochi-n care eu adorm,
 să-ți fiu în ei când te trezesc
 și dragostea în ei să-ți torn.
 
 Și lasă-mă să-ți fiu lumină
 ce curge lin pe ochii tăi,
 iubirea mea iar te alină
 când stelele coboară-n ei.
 
 Ești minunată și frumoasă
 când curge roua-n dimineață,
 ești adierea ce se lasă
 pe chipul tău și a ta față.
 
 Ești că un fluture de noapte
 ce cauți să te-ascunzi în vis,
 atunci iubirea încă poate
 să mai răsară-n paradis.

LACRIMI DE INGERI.

 

 
 Hai vin-o acum să te-ncalzesti
 când focul arde-n sobă,
 mai spune-mi dacă mă iubești,
 când doarme noaptea-n robă.
 
 În brațe vreau  să te privesc,
 căci bate vântu-afară,
 îți mângâi chipul și-ți vorbesc,
 ascunși în prag de seară.
 
 E cald, tu simți cum te dezmerd?
 când timpul se ascunde,
 privesc spre tine și te pierd,
 căci dorul mă pătrunde.
 
 Hai, vin-o-n geam să ne uităm,
 căci noaptea-ncet se lasă,
 și-aș vrea pe coama ei să stăm
 cu îngerii la masă.
 
 De sus din coamă să privim,
 cum norii plâng pământul,
 a-s vrea doi fulgi să devenim,
 când zboară-n noapte vântul.
 
 Dar uite geamul a-nghetat,
 Cu flori ce-au curs cristale,
 și albul lor s-a tot lăsat,
 ca stelele în mare.
 
 Ce chip frumos de stea tu ai?
 ca zânele frumoase,
 ca îngerii ce plâng în rai,
 cu lacrimi de mătase.

ASCULTA IUBIREA.

 

 
 Nu ascunde tu iubirea,
 stelelor de catifea,
 că te prinde noapte-acuma,
 și te-aruncă după ea.
 
 Lasă ploaia lor de aur,
 să te-nbrace în lumină,
 și coroanele de laur,
 să te strige iar divină.
 
 Nu te-ascunde de sărutul
 care stiga după tine,
 căci te prinde asfințitul,
 și te-adoarme-n vis cu mine.
 
 Nu lasă să bată-n geam
 noaptea cu a ei cascadă,
 fiindcă știi că ne iubeam,
 ziua-n floarea din livadă.
 
 Dacă lași să curgă vara
 fără să guști fructul ei,
 iar te prinde primăvara
 când adormi în flori de tei.
 
 Și-apoi coama de aramă
 care curge iar pe lună,
 își ascunde-a ei năframă,
 când îți spune, noapte bună.
 
 Și eu vin încet cu visul,
 și cuprind iubirea noastră,
 că să fur iar paradisul,
 sus pe bolta cea albastră.
 

CHIPUL IUBIRII MELE.

 
 
 Pe mare calc s-ajung la tine
 ca soarele pe valul ei,
 pătrund adânc printre suspine
 s-aduc lumină-n ochii tăi.
 
 Pătrund în perla din adâncuri,
 și-i fur argintul de pe ea,
 să colorez a tale câmpuri
 și gura ta de catifea.
 
 Coroana florilor frumoase
 se-aruncă toată către mare,
 și valurile curg spumoase
 ca o iubire-n alergare.
 
 Îți simt parfumul cum plutește,
 ca fulgii mici de păpădie,
 cum marea-i plimbă și-i iubește,
 în farmecul din apa vie.
 
 Mai spune-mi tu că mă dorești,
 frumoasa mea cu ochi de stele,
 luceafăr blând ce  strălucești,
 ca o icoană sus în ele.
 
 Mai am puțin și-ajung la mal,
 și-ți văd lumina de pe plajă,
 cum curg cascade în aval,
 și cum privesc spre a ta vrajă.
 
 Cum marea joacă între maluri,
 ca un rubin ascuns în soare,
 cum coama nopții curge-n dealuri,
 ascunsă-n stele căzătoare.
 
 Acum te văd, și îmi ești dragă,
 și îți vorbesc adevărat,
 nimic din lumea asta-ntreagă,
 nu are chipul tău curat.

SA CREZI IUBIREA.

 

 
 Să crezi noaptea în lumină chiar de cerul se închide,
 cu arama ei divină stelele pe cer aprinde,
 să crezi mugurul de floare că parfumul tău va fi,
 și în razele de soare sus pe cer te vei uni.
 
 Să crezi ochii ce privesc chipul tău ca o fecioară,
 căutând să te răpească în amurg și-n prag de seară,
 să crezi noaptea ca o zâna ce deschide ceru-n stele,
 când eterul ei suspină ca mireasa în inele.
 
 Să crezi murmurul din mine ce se-aude în sărut,
 ca un fulg care coboară din eter în sternut,
 să crezi în sărutul meu ce ascunde o petală,
 și în bunul Dumnezeu ce te iartă de-a ta fală.
 
 Să crezi ziua ce adie o prințesă fermecată,
 care naște fulgi de stele pe privirea ta curată,
 să crezi ochii mei ce-arată inima că ți-o adoră,
 ca aripele de înger care zboară-n a s-a horă.
 
 Să crezi luna care fuge printre valuri să se-ascundă,
 ca un flutur de mătase ce privirea ți-o inundă,
 să crezi nafură și vinul ce te-așteaptă la altar,
 când te duci la rugăciune și te-nchini la domnul iar.
 
 Să crezi cântecul iubirii și ecoul care-ți spune,
 că-mi vei fi aleasă mie jos când soarele apune,
 să crezi în iubirea mea care te săruta-n somn,
 și te fură ca o stea sus când stelele nu dorm.
 
 Să crezi coala de hârtie când citești a ei cuvinte,
 și iubirea ce nu minte din cuvintele ferbinte,
 să lași inima să-ți scrie , sufletul să îți citească,
 și-atunci tu vei fi fecioara din iubirea cea cerească.

SARUTA-MA IUBITO.

 Sărută-mă pentru o noapte și voi veni să te iubesc,
 primește-mă cu-amele șoapte, și îți promit să te doresc,
 inima mea e-n ochii tăi, și știu că încă mă iubești,
 acum eu cerul îl deschid , și știu că toată mă dorești.

 Sărută-mă iubita mea chiar dacă sunt în altă parte,
 mai lasă-mă să-ți fur o stea și s-o ascund iar într-o carte,
 drumul e lung și zărea-i mare, și norii sunt deasupra mea,
 sunt îngerii ce strîngă-n zare s-ajung acum la poarta ta.

 Sărută-mă flutur de noapte și nu lăsa să mă topesc,
 că îți voi da coama din stele și îți promit să te iubesc,
 ascunde-mă la geamul tău să-ți scriu iubirea mea pe el,
 să te privesc cum ești frumoasă în noaptea albă din inel.

 Sărută-mă tu fulg de nea și-n sufletul tău să mă bagi,
 și îți promit iubirea mea în țara frunzelor de fagi,
 așteaptă-mă în visul tău și îți promit că o să vin,
 și-n palma mea o să te pun ascunsă-n cerul cel divin.

 Sărută-mă în prag de seară și strunele iar vor cânta,
 și îți promit iubirea iară cu un sărut pe gura ta,
 iubește-mă cu-a ta petală și-ascunde-mă în ochii tăi,
 și voi lăsa vioara iară să-ți cânte-n florile din tei.

 Sărută-mă că pe-o icoană în fața sfântului altar,
 și îți promit că-n a ta toamnă eu voi veni la tine iar,
 omoară-mă la pieptul tău dar mai iubește-mă odată,
 căci te doresc iubirea mea , cu chipul tău, adevărată.

 Sărută-mă cu gura ta să simt cum buzele m-ating,
 fecioara mea, iubita mea , sunt fulgul tău care te ning,
 și mă așez iar lângă tine pe perna moale lângă păr,
 că-mi este dor iubita mea, să te iubesc în flori de măr.

SUFLET PUSTIU.

 



Nu se mai aude unde dorm castanii,
pe aleea goala parcul e-n tacere,
te-am iubit odata dar trecura anii,
si-au ramas tacute unele mistere.

Cand erai in brate, buzele aprinse
imi cereau sarutul pe dulceata lor,
te doream in noapte, in iubiri nestinse,
tu-mi erai iubirea-n noptile de-amor.

Vantul mai colinda parcul de castani,
ca ramas pustie lumea din iubire,
si coroana lor a crescut in ani,
si-acum iar se scalda-n marea vijelie.

Cine e de vina ca venit tacerea?
si s-a asternut iar pe chipul nostru,
plange si suspina toata mangaierea,
dar e vina noastra ca i-am pus capastru.

Sunt acum in parc pe aleea noastra,
si privesc castanii care au crescut,
mai doresc sa vina noaptea cea albastra,
sa mai bata iar in geamul tau tacut.

Am cuprins azi cerul si te-am scris pe el,
TE IUBESC , chiar daca timpul a trecut,
norii curg agale noaptea prin inel,
azi se-arata-n soare chipul tau nascut.

IUBIREA FECIOAREI.

 Stau închis în casă cu lumina stinsă,
 candela-i pe masă în altar aprinsă,
 ți-am luat păcatul și pe cruce-l duc,
 pan la Dumnezeu scările le urc.

 Știi că te iubesc și las să-ți vorbească
 luna în cascadă să te cucerească,
 apa când suspină în izvorul rece
 curge-așa lumina peste tine trece.

 Murmura frumoasă gura când vorbești,
 peste zarea mare ca nălucă treci,
 și rămâi că umbra-n apa curgătoare,
 ca o plajă ninsă ce se-ascunde-n mare.

 Palmă mea te-atinge ca un fulg de nea
 în sclipiri de stele și de catifea,
 și sărutul meu buzele îți cântă
 când pe pieptul tău inima ți-ascultă.

 Te arăți în zi ca boboc de floare,
 și te-aștept să vii ca cocoru-n zare,
 când atinge cerul cu aripa sa,
 suspină eterul de iubirea ta.

 Curge-acum lumina ca un fir de aur
 peste părul tău curg cununi de laur,
 și lucesc în soare ochii tăi fecioară,
 cum izvorul dulce curge in vioară.

ASTEAPTA-MA IUBITO.

 
 
 Așteaptă-mă diseară cu geamul tău deschis,
 Să-ți cânt iar din vioară iubirea mea din vis,
 căci ochii mei privesc la tine în fereastră,
 cum valul lin mai curge pe marea cea albastră.
 
 Așteaptă-mă că vin și numai las s-adoarmă,
 arcușul pe vioară pe coama de aramă,
 atunci va-ncepe ploaia cu stele căzătoare,
 și noaptea plânge-n lacrimi cu luna la hotare.
 
 Așteaptă-mă iubito când eu sărut vioara,
 să-și lase strunele să-ți cânte iară seara,
 să nu adormi atunci când vorba mea îți spune,
 tu ești frumoasa mea când eu te strig pe nume.
 
 Așteaptă-mă cu gura ascunsă-ntr-un sărut,
 s-ating a tale buze că tare mi-au plăcut,
 căci le-am gustat odată și-n taină mi-au șoptit,
 iubește-mă acuma frumosul meu iubit.
 
 Așteaptă-mă ca zâna în somnul tău divin,
 să-ți dau sărutul dulce când la castel îți vin,
 să te trezesc din somnul în care ai căzut,
 să-mi fii acel luceafăr în care am crezut.
 
 Acum ascult tăcerea și știu că mă iubești,
 vioara încă-ți cântă iubirea din povești,
 și când la geamul tău am încetat să bat,
 ca o petală zbor, pe cerul luminat.

IUBIRE DE AUR

 
 
 
 Atât de mult vreau să-ți vorbesc
 chiar dacă ninge-acum afară,
 atât de mult eu te doresc
 chiar dacă stau în frig deseară.
 
 Vreau să-ți vorbesc cuvinte dulci
 când ochii tăi privesc ninsoarea,
 și chiar atunci când tu te culci
 îți cântă iar din zare marea.
 
 Se joacă fulgi-n armonie,
 când vântul îi atinge-n zbor,
 și-n valsul lor plin de ferie
 din noapte vin și mă cobor.
 
 E-atâta dragoste-n ninsoare
 ce curge-n fulgi și-n mângâiere,
 și-aș vrea să prind s-aduc din soare
 coroana lui în adiere.
 
 Să umplu cerul de lumină
 și-n aur sfânt să îl îmbrac,
 să las în marea cea divină
 doar fulgii care cad și tac.
 
 Și soarele să-l pun în ham
 la carul mare să îl tragă,
 să lumineze iar în geam
 doar chipul tău că îmi ești dragă.
 
 Să fur toți fulgii de afară
 și în cununi de flori să-i pun,
 și când se-arată luna iară
 în palma ta să îi adun.
 
 Și te numesc crăiasa lor,
 când te îmbat iar cu iubire,
 și-adun din coama mulților
 lumini de aur pentru tine.

SCRISOAREA INIMII.

 
 De-atâtea ori eu ți-am vorbit și te-am iubit,
 și nici o clipă n-am ascuns din timp,
 de-atâtea ori cu tine-am fost și am fugit,
 să prind petala ta din anotimp.
 
 De-atâtea ori am ascultat strigătul tău,
 și am venit atunci când m-ai strigat,
 iubirea mea ți-a spus că sunt și eu
 când florile din geam ea  le-a udat.
 
 De-atâtea ori te-am sărutat pe buze,
 încât ai început să strălucești,
 și-n apa mării tu te-ai ascuns printre meduze,
 și ai strigat într-una că vrei să mă iubești.
 
 De-atâtea ori mi-ai fost ca o comoară,
 și te-am păstrat în locul din altar,
 să nu te pierd nici când în primăvară,
 sărutul meu să-ți fie ca un har.
 
 De-atâtea ori am fost udat  de ploaie,
 când așteptam să vii să te iubesc,
 când îți scriam iubirea mea pe-o foaie,
 căci îmi doream nespus să îți vorbesc.
 
 Și-acum când dorul mă cuprinde,
 îl las să plece iar la geamul tău,
 să strige iar că focul lui se stinge,
 și nu mai strălucește frumosul curcubeu.
 

NECTARUL ZEILOR.

 Tu plângi în lacrimi și mă uzi când mă scufund în ele,
 să-ți simt iubirea ce-o ascunzi în coama dintre stele,
 tu mă dorești iubirea ta ascunsă în tăcere,
 dar nu uită iubita mea că eu ascund mistere.

 Nu vreau să știu decât doar eu că ne iubim în taină,
 când te îmbrac în curcubeu te-ascund în a s-a haină,
 când ne ascunde în coroană ce colorează cerul,
 atunci tu strălucești frumoasă de amețești eterul.

 Atunci mă furi în vrajă ta să mă hrănești cu vinul,
 și nu mai văd iubirea mea, să mai ating destinul,
 căci am băut din vinul tău și rău m-ai îmbătat,
 și m-am lăsat la pieptul tău când un sărut mi-ai dat.

 Doar zeii ne-au unit pe noi când le-am gustat nectarul,
 și ne-au făcut să ne iubim când le-am băut paharul,
 acum în brațe te-am luat în sufletul meu bun,
 și te-am ascuns să te iubesc, doar eu ca un nebun.

 Pocalul sfânt ce l-am gustat cu tine iar ne cheamă,
 să-l mai gustăm încă odată pe coama de aramă,
 dar vreau la geamul tău să vin din vis să te trezesc,
 să te îmbat cu un sărut și-apoi să te iubesc.

 Tu ești frumoasă ca o zâna și noaptea e geloasă,
 pe chipul tău ce strălucește pe cerul de matasa,
 când tu apari că o fecioară cu mândrul tău iubit,
 se-ascunde luna iar de tine n-apoi în asfințit.

VISUL UNEI NOPTI DE TAINA.

 Un flugusor de nea adii când cerul te așează,
 și-atunci te-așezi să mă atingi când ochii te visează,
 covorul alb de nea pufoasă e pânza de iubire,
 când îl atingi tu ești frumoasă și-atunci îmi dai de știre.

 Atunci cristalele din tine încep să strălucească,
 și stropi ce curg iar din iubire încep să te iubească,
 că-mi ești frumoasă când adii din poarta cea stelară,
 și îmi aduci atunci când vii parfumul de afară.

 Te simt cum fugi și te ascunzi în colțul meu de taină,
 îmbraci iubirea ce-o dorești ca o frumoasă haină,
 și-atunci eu vin și te sărut cu lacrimi de mătase,
 când te cobor în așternut în nopțile frumoase.

 Când fuge luna și se-ascunde în taină dintre stele,
 coroana nopți-ncet se pune pe chipul tău din ele,
 și-atunci te-ntinzi cu aripi fine în zborul tău divin,
 cutreieri coama de luceferi și mă aștepți să vin.

 Încep să-ți strig, și-al meu ecou cutreieră eterul,
 că te doresc să te iubesc când noapte-ați cântă cerul,
 când fulgii toți roiesc în el ca o cunună sfântă,
 te chem frumoasa mea în vis la sfânta noastră nuntă.

 Hai, vin-o-acum când eu te chem în casa din petale,
 sărutul meu te cheamă iar când luna fuge-n vale,
 și coama ei o plange iar când și-a ascuns arama,
 ca o comoară de cleștar care și-a pus năframa.

 E visul unei nopți de taină ce ne-a furat iubirea,
 ce-a îmbrăcat a noastră haină s-aducă fericirea,
 și ne-a făcut a lui luceferi cu-aripile întinse,
 și am zburat în taina lui cu lacrimile ninse.

POARTA JURAMANTULUI.

  

 Dezleagă-mi ochii să te văd 

 să nu m-ambât în întuneric. 

 aș vrea mereu să te revăd 

 în slujba sfântă ca un cleric. 

  

 Dezleagă clopotul să sune 

 ca un ecou iar în cetate, 

 să curgă iar pe-amele strune 

 ca un luceafăr sus în noapte. 

  

 Dezleagă-mi poarta să pătrund 

 și să te-ating pe coapsa ta, 

 s-adormi încet la mine-n gând, 

 c-a visul lin pe gura ta. 

  

 Dezleagă-te când eu te chem 

 și lasă-te în palma mea, 

 ca o fecioară în eden, 

 când strălucește-n perla sa. 

  

 Dezleagă marea din tăcere 

 și lasă vântul s-o atingă, 

 să curgă iar din ea mistere 

 și coama nopții să o plângă. 

  

 Dezleagă drumul ce arată 

 un răsărit în poarta ta, 

 și lasă-mă să vin odată, 

 să te iubesc frumoasa mea. 

DESTINUL ZEILOR.

 Iubirea mea îți va fi zeu,
 dragostea mea polenul,
 în cer îl ai pe Dumnezeu,
 și în altar din dom îndemnul.

 Îmi ești c-a luna de aramă,
 când mă gândesc să te iubesc,
 atunci când sufletul te cheamă,
 numai la tine mă opresc.

 Îmi ești c-a marea care cântă,
 când  valurile ce-o alină,
 o fac mireasa de la nuntă,
 ce strălucește în lumină.

 Îmi ești petala de pe gură,
 ce o ascund într-un sărut
 și fulgul meu ce tot mă fură
 când te iubesc în așternut.

 Îmi ești ca un parfum divin,
 și te păstrez să nu te pierd,
 te pun în cupa mea de vin,
 și cu iubirea te dezmierd.

 Îmi ești icoană de pe mir
 în care arzi ca lumânarea,
 ascunsă doar în trandafir,
 în vis când te sărută marea.

 Îmi ești că seva care curge
 și mă îmbată când o beau,
 și mirul sfânt care mă unge,
 din hrana zeilor ce-o dau.

 Acum să-ți spun să mă-nțelegi
 că nici o clipă nu e dată,
 dar trebuie să o veghezi,
 cum este gura sărutată.

LACRIMA MAMEI.

 
 Afară ninge liniștit și-n casă arde focul,
 o mamă rău s-a obosit și nu-și găsește locul,
 căci a crescut la sânul ei copilul ce-l iubește,
 nimic nu știe cei cu el și n-a primit o veste.
 
 Înlăcrimată la fereastră în lung și lin privește,
 ar vrea să-l mai priveasc-odată copilul ce-l iubește,
 zăpada cade lin pe gem și nimic nu mai vede,
 dar inima o-ndeamna iar să stea și să vegheze.
 
 Cu ochi-nlacrimi iese-afară și zarea o privește,
 prin noaptea rece strigă iară durerea ce-o găsește,
 singurătatea o-nconjoară în casa-nsingurata,
 durerea iară o omoară când ochii încă câtă.
 
 Căci a făcut mâncare iar ce stă acum pe masă,
 și îl așteaptă să se-ntoarca să vină iar acasă,
 e sărbătoarea de crăciun copiii iar colindă,
 la geamul mic și luminat ce dă acum în tindă.
 
 Dar ușă se deschide iar și-n fața ei apare,
 copilul ei ce la crescut c-a bradul în picioare,
 ea îl privește printre lacrimi și-n brațe îl cuprinde,
 și îl sărută și-i vorbește când mâna ei l-atinge.
 
 Copilul meu tu ai venit la mama să o vezi,
 hai vin-o că ești obosit cu mine să cinezi,
 că mama azi te-a așteptat cu masa iar gătită,
 și m-am gândit că m-ai uitat ființa mea iubită.
 

LACRIMILE CRUCII.

 
 La poarta sufletului meu
 eu bat să mă ajute,
 că-mi simt păcatul și e greu,
 și timpul zboară iute.
 
 Se-aude crucea cum suspină,
 și lacrimi curg încet din ea,
 pacatu-i greu și a mea vină,
 și simt durerea că e grea.
 
 M-andoaie crucea de păcate,
 și pașii mei se pierd pe drum,
 e greutatea de pe spate,
 Ce-o duc la Dumnezeu acum.
 
 În pașii mei îmi cer iertare,
 și-n față la altar când stau,
 când în genunchi la închinare,
 socoată-n fața lui eu dau.
 
 Și-ncerc s-ajung încet la poartă,
 căci ingrii m-așteaptă-n ea,
 să scap de cruce și de soartă,
 și să-mi primesc pedeapsă grea.
 
 Eu știu că am greșit în viață,
 și nu am fost cinstit cu mine,
 se rupe-acum firul de ață,
 și lacrima din suflet vine.
 
 Sunt gata și să dau socoată,
 pedeapsa toată s-o primesc,
 căci am trăit ce-a fost odată,
 și poate vreau să mai iubesc.
 
 Dar când ajungi la poarta sfântă,
 din drum nu poți să te întorci,
 pedeapsa domnului e cruntă,
 când se închid a sale porți.

INELUL DESTINULUI.

 
 
 Și strig spre cer și caut prin gunoaie,
 mă răscolesc prin locul meu stingher,
 să regăsesc iubirea iar în ploaie,
 și să o pun c-a fulgul în eter.
 
 Să o așez în zborul de cocori,
 și în petelele din rouă să o ducă,
 să o așeze c-a îngerii pe nori,
 când stopi de ploaie pe perna lor o culcă,
 
 Să o așez pe valuri sclipitoare,
 și în cascada soarelui s-o plimbe,
 s-o ducă-n răsăritul dintre mare,
 și în argintul perlelor o prinde.
 
 Să pun sărutul buzelor pe ea,
 și catifeaua nopții așternut să-i fie,
 să o ascund cu luna-n peruzea,
 și-n valsul stelelor mireasă în câmpie.
 
 Să o ascund frumoasă între maluri,
 și flori de nuferi s-o plimbe pe oglindă,
 ca o crăiasă prinsă printre valuri,
 când luna nopții fuge să o prindă.
 
 Să ți-o așez pe buzele divine
 și cu săruturi să te-ating pe ea,
 când coama lunii cade peste tine,
 te chem să te iubesc cu vraja mea.
 
 Așa te chem pe nume de fecioară,
 e numele cu care eu te strig,
 și te iubesc în visul de vioară,
 chiar dac-afară astăzi este frig.

RASARITUL DIN ALTAR.

Hai vin-o-acum iubirea mea ca unică fecioară, 
blestemul bate iar în geam și-n poarta de afară, 
când noaptea lin coboară iar cu mine să-ți vorbească, 
eu te aștept privind din geam iubirea să se nască, 

cu sufletul ce cade iar în vraja ta frumoasă
ca o petală în sărut pe gura ta se lasă.

Ești chipul sfânt și umbra mea ce-acoperă pământul,
când te ascunzi în peruzea eu îți ascult cuvântul,
iubirea curge lin din el în stropi ce bat în mine
și crucea-mi plânge în păcat pe drumul din destine,
și nu mă lasă c-a să scap de unica povară,
când vreau iubirea s-o împac în ploaia de afară.

E primăvară-n răsărit ce-a curs lin în izvoare,
când codri toți au adormit în paturi de petale,
parfumul lor te-au îmbrăcat cu iz de iasomie,
și stelele toate-au căzut pe lacuri din câmpie,
și în oglinda dintre nuferi tu treci ca o fecioară,
când sălciile plâng în noapte pe strune de vioară.

Când coama nopții se arată pământul cade adormit,
năluca mea cu chip de fată își caută în vis iubit,
ea trece lin cu adierea prin câmpul nopții de aramă,
sărutul meu tot o găsește și-n vraja nopții iar o cheamă,
o prinde cu polenul lui când buzele i-le vrăjește,
și-n picătura de amor o duce iar și o iubește.

Să nu privim iar înapoi la un blestem nebun,
altarul dragostei din noi ne-așteaptă iar pe drum,
iubirea toată este-n el și-n poartă ne așteaptă,
și în cununa din inel iubirea este dreaptă,
la poarta îngerilor sfântă cu tine vreau s-ajung,
icoana care ne așteaptă în rai să o ating.

STRIGAT DE IUBIRE.

  

 

  

 Mă strigă domul din icoana sfântă, 

 să-mi duc iubirea iar la închinare, 

 dar mai aud altarele cum cântă 

 și un blestem se-abate dinspre zare. 

  

 Un gând mă fură iar din rugăciune 

 și mă oprește des la poarta ta, 

 mă tot întreb, de ce mereu îmi spune? 

 să te iubesc ascunsă-n catifea. 

  

 Se lasă cerul cu glasul lui pe mine, 

 și îmi șoptește din coama lui de stele, 

 cântându-mi doar iubirea ta pe strune, 

 care se-ascunde noapte printre ele. 

  

 Mă tot întreb la gând  să îmi vorbească, 

 să nu-mi ascundă ochii cei iubesc, 

 să-mi lase chipul tău să mă iubească, 

 atunci când îl doresc și îl privesc. 

  

 Mă tot ascund de somn să nu mă fure, 

 că îmi doresc cu tine să mai stau, 

 să mă mai lase să fug în pădure, 

 iubirea mea din mine să ți-o dau. 

  

 E gândul meu ce pleacă să-ți mai spună, 

 că la altar în fața lui te-aștept, 

 că o icoană ce nu vrea s-apună, 

 și strigă astăzi iar la mine-n piept. 

  

ASTA E ROMANIA MEA.

 

  

 La steaua de la răsărit,  

 o țara stă de veghe, 

 unde românul a iubit 

 pământul ce se vede. 

  

 Un plai și o grădină sfântă 

 sub steagul tricolor, 

 unde doar graiul te alintă 

 cu chipul de popor. 

  

 Unde strămoșii au luptat 

 cu inima deschisă, 

 și un pământ l-au sărutat 

 sub flacără aprinsă. 

  

 Acum cu capul în pământ  

 își doarme somnul dulce, 

 unde frumosul legământ 

 e scris acum pe cruce. 

  

 Unde din sângele vărsat, 

 pământul mai rodește, 

 unde din raiul luminat, 

 credința-n suflet crește. 

  

 unde pământul este sfânt 

 și clopotele sună, 

 altarele sunt legământ, 

 credința ne e mumă. 

  

 Unde o țara este mirul  

 ce ne-a unit pe toți, 

 și sufletul e elixirul, 

 ce ne-a scăpat de hoți. 

  

 O țar-avem și e frumoasă 

 din cap până-n hotare, 

 ea toată nouă ne e casă, 

 grădină sclipitoare. 

  

 Azi este ziua ta măreață, 

 și azi te-mpodobesc, 

 cu tine vreau să stau la masă, 

 și azi să te cinstesc. 

  

 Drapelul pun pe fruntea ta, 

 și-n mâna ta onoarea, 

 pe cerul nopții ești o stea, 

 când ne suni adunarea. 

FULG DE NEA.

  

 Ești fulgul meu de nea fecioară, din adiere ai căzut, 

 te-ai așezat ca o petală pe gură mea cu un sărut, 

 tu m-ai atins așa frumos că ceru-asuspinat în stele, 

 și ne-am iubit iubirea mea c-a o comoară dintre ele. 

  

 În prag de seară ai venit ca un luceafăr ce apare, 

 de undeva din infinit de unde soarele răsare, 

 și te-ai aprins în ochii mei c-a o scânteie ce aprinde, 

 o lumânare în altar ce cu iubire mă cuprinde. 

  

 Și te-am  făcut să te aprinzi c-a luna sfântă de aramă, 

 ca o mireasă între sfinți acoperită de năframa, 

 și te-am privit cum ai zâmbit cu lăcrima din ochii tăi, 

 când în iubire-ai răsărit ca rou-aprinsă de văpăi. 

  

 Coboară lin în somnul meu și lampa mi-o aprinde, 

 să nu mă rătăcesc când dorm și visul mă cuprinde, 

 să-mi fii steaua ce a venit în vis să mă iubească, 

 acolo-n codrul stelelor iubirea să-ți vorbească. 

  

 Când codrul tot a obosit și stelele se sting, 

 încep să curgă zorile când roua o aprind, 

 și-ncepe ploaia de lumină ce-ți spăla ochii tăi, 

 iubirea mea tot îți șoptește de perlele din ei. 

  

 Privesc spre tine și te văd cum ai pășit divină, 

 când soarele îți bate-n geam cu sfânta lui lumina, 

 și simt parfumul zorilor cum ne îmbată iar, 

 tu fulg de nea ce luminezi în ziua de cleștar. 

ECOUL ZBORULUI DIVIN.

 

  

  

 Mai am o zi și nu-mi ajunge și vreau să îți vorbesc, 

 sufletu-ncet în mine plânge și vreau să te iubesc, 

 eu nu mai vreau nicicând să treacă o zi în carul mare, 

 vreau doar să-ți dau aripi să zbori ca steaua către zare. 

  

 Vreau să te duc atunci când ninge în ploaia de petale, 

 să te ating ca o mireasă pe ochii tăi de floare, 

 să nu te-ascunzi în prag de seară când voi veni la tine, 

 ascultă vocea de vioară ce curge lin din mine. 

  

 Ascultă vântul de afară și adierile frumoase, 

 căci îți vorbește și-ți aduce iubirea sfântă de mătase, 

 i-am spus să bată-n geamul tău cu luna de aramă, 

 să te sărute-n locul meu când inima mă cheamă. 

  

 Eu vin acum prin răsărit eterul îl înving, 

 s-ajung la tine să te văd, cu gura să te-ating, 

 să te sărut atât de tare căci dorul nu mă lasă, 

 prin poarta soarelui răsare te vreau în vis mireasă. 

  

 Să lași fereastră larg deschisă atunci când tu adormi, 

 lumina-n stele e aprinsă și-n visul tău mă chemi, 

 că-ți este dor să te iubesc cu luna în izvoare, 

 când valurile clipocesc pe stele căzătoare. 

  

 Dar uite-acum eu am venit pe coama nopții blânde, 

 cu soarele în răsărit când luna se ascunde, 

 și te privesc așa frumos pe tine c-a fecioară, 

 te strig din somnul tău adânc să vii la mine-afară. 

CHEMAREA SUFLETULUI.

  

  

 Azi m-am culcat la sânul tău s-adorm 

 căci mi-era dor să fii iar lângă mine, 

 de-atâtea nopți eu nu mai pot să dorm, 

 că nu mai ești cu luna după tine. 

  

 Azi m-am ascuns de zi să nu mă vadă, 

 să nu mă fure de la sânul tău, 

 căci i-am furat doar floarea din livadă. 

 și am ascuns-o mândră, în sărutul meu. 

  

 Azi am gustat nectarul din cupa de iubire, 

 și am furat polenul din hrana zeilor, 

 te-am îmbătat fecioară și m-am culcat cu tine, 

 să te iubesc divină pe coama zorilor. 

  

 Azi am furat din soare cununa lui de aur, 

 și ți-am adus-o-ndar în clipa de amor, 

 și-am împletit șuvițe din pânza lui de laur, 

 și ne-am iubit iubito la apa din izvor. 

  

 Azi te-am privit în ochi și ți-am șoptit în ploaie, 

 că stropii de mătase ce curg pe gura ta, 

 vor năvăli ca apa ce curge în șiroaie, 

 și te vor ninge toate cu sărutarea mea. 

  

 Mai am o zi iubito și vreau s-ajung la tine, 

 căci poarta de la suflet te cheamă să pătrunzi, 

 e primăvară-n mine și dragostea iar vine, 

 și strigă cu ecoul în noapte să auzi. 

IUBIREA NU VA MURI NICIODATA IN SUFLETUL MEU .

DORINTA DIVINA.

  

  

 Mai dă-mi o zi să pot să zbor să mă avânt în zborul de cocor, 

 să rup din ram iubirea mea și să o pun în dar la poarta ta, 

 să-ți pun doar un sărut pe nor și-n drumul tău să-l fac izvor, 

 să curgă lin pe gura ta și-n zborul meu să-mi fii o stea. 

  

 Mai dă-mi o zi să te iubesc că-n jurul tău stele lucesc, 

 și luna-i sfântă de aramă și ochii mei în vis te cheamă, 

 te iau în brațe și-ți vorbesc și noaptea eu te ocrotesc, 

 și chipului îi pun năframă și te ascund doar eu în ramă. 

  

 Mai da-mi o zi să vin la tine când cad din cer stele divine, 

 când coama nopții tot le cheamă la sfânta lună de aramă, 

 căci dragostea care îți vine e soarele frumos din mine, 

 în vis tu să mă bagi în seamă când noaptea asta ne e mamă. 

  

 Mai dă-mi o zi să o-nfloresc și gura ta s-o-npodobesc, 

 sărutul meu să ți-l așez pe gura ta vreau să-l visez, 

 nu vreau nicand să te-ofilesc cu dragoste eu îți vorbesc, 

 vioara vreau să o dansez și-apoi cu tine să valsez. 

  

 Mai dă-mi o zi de catifea să îți vorbesc iubita mea, 

 să mă cunun cu tine-n vis și-apoi te fur în paradis, 

 că astrul nostru ne e marea și valul ei ne e chemarea, 

 iubirea mea eu ți-am deschis să vii tiptil la mine-n vis. 

  

 Mai dă-mi o zi să te ascund și-apoi să vin să te parund, 

 căci ai un chip așa frumos când te cuprind și te-așez jos, 

 și-n coama nopții să te prind cu brațele să te cuprind, 

 ești visul nopții cel frumos și chipul meu cel luminos. 

LACUL

  

 

  

 În răsărit se-arată lacul cu valuri line pe oglindă, 

 spre asfințit se-ascunde luna când soarele vrea să o prindă, 

 se-ascund încet stelele toate și lacul plânge după ele, 

 un răsărit apare mândru ce-alungă luna după stele. 

  

 Încep să curgă diamante pe roua florilor de nuferi, 

 pe rând se pierde în oglida comoara nopții de luceferi, 

 când lacul plânge și suspină că noaptea i-a furat oglinda, 

 atunci o lebăda se-așează pe apa lui ce-și vrea odihna. 

  

 Se-arată trestia cum curge în leagănul din răsărit, 

 din zarea soarelui răsare un chip frumos a poposit, 

 și lacul mândru se arată la lebăda ce lin plutește, 

 cu valuri line o adăpa și-n visul ei o cucerește. 

  

 O poartă lacul printre nuferi și o îmbată cu petale, 

 și valurile lin o plimbă cu stropi de apa puse-n zale, 

 frumoasă este-n apa lui când ea plutește liniștită, 

 ca o prințesa în castel ce-și doarme somnul adormită. 

  

 Lipsește doar sărutul lui ca ea din vis să se trezească, 

 și în oglinda lacului cu el acum să se iubească, 

 o plimbă lacul printre trestii ca o prințesa fermecată, 

 și o îmbată cu parfumul când vrea s-o mai sărute-o data. 

  

 Ar vrea încet să îi vorbească să-i spună lin că o iubește, 

 dar ea în ziua se ridica și apa lui o părăsește, 

 acum el plânge și suspină că lebăda la părăsit, 

 se lasă noaptea și apare luna cu stele-n asfințit. 

  

 Și iar va curge în cascade luna cu stele-n apa lui, 

 când coama nopții se arată stăpână-n apa lacului, 

 iar el se culcă și adoarme cu gândul la frumoasa sa, 

 și știe că pe cerul nopții va răsări în el o stea. 

  

 Și luna plină de aramă îl luminează în tăcere, 

 când noaptea-l prinde-n așa coamă și îi alin-ălui durere, 

 și lacul plânge iar în lacrimi în visul lui din asfințit, 

 că lebăda îi este hrană, și-n noapte este-al ei iubit. 

CHIP DE INGER.

 

  

 Aseară tu ai adormit când te priveam de la fereastră, 

 dormeai pe pernă liniștită în somn de pasăre măiastră, 

 am vrut să vin să te trezesc din somnul tău fecioară, 

 dar m-am oprit și am tăcut că luna îți cânta afară. 

  

 Și-a coborât la geamul tău un înger ce-a venit de sus, 

 căci l-am rugat să ducă luna în zare unde a apus, 

 să o ascundă de pe cer să te privesc când te trezești, 

 când munții zboară în eter eu o să vin să mă iubești. 

  

 Să te ascund în flori de nuferi ca o petală în sărut, 

 parfumul tău din zbor de fluturi să mă cuprindă-n așternut, 

 că ești atâta de frumoasă ca roua-n răsărit de soare, 

 și gândul meu îți scrie-acuma din suflet ,tainică scrisoare. 

  

 Să o lipesc de geamul tău să o citești când te trezești, 

 să nu te-ascunzi iubita mea,că o să vin să mă iubești, 

 și o s-aduc cu mine marea să te ascund în apa ei, 

 când te îmbrac în perle sfinte se-aprind în ochii tăi văpăi. 

  

 Deschid fereastră și pătrund și-ajung la patul tău încet, 

 m-aplec și te sărut zâmbind, să te trezești că te aștept, 

 doar chipul tău eu îl privesc căci e frumos și liniștit, 

 frumoasă ești în așternut și-n somnul tău cel adormit. 

  

 M-așez acuma pe genunchi la marginea patului tău, 

 și te privesc atât de-adânc și mă scufund în somnul meu, 

 căci nu mai pot îmi este somn și dorul nu mă lasă, 

 și-ncet adorm iubita mea când te privesc frumoasă. 

RUGA DESTINULUI.

  

 

  

 Te-am așteptat să vii în parc pe banca noastră din alee, 

 unde copacii plâng și tac deasupra băncii în tăcere, 

 azi a plouat și m-a udat speram să vii ca să te văd, 

 copacii toți sau scuturat și nu știu când te mai revăd. 

  

 Priveam în sus cum plou-afară și stropi cădeau pe fața mea, 

 vroiam s-aud a ta vioară în ploaia deasă ce cădea, 

 vroiam să știu cum cântă ploaia și cum m-atinge în tăcere, 

 te așteptam ca tu să vii, s-aduci parfum și adiere. 

  

 Am așteptat iubirea mea și-n sânul meu aveam o floare, 

 o ocroteam să nu o rup era frumoasa alinare, 

 căci pentru tine o țineam , și-al meu sărut te aștepta, 

 chiar dac-afară tot ploua, iubirea mea te tot chema. 

  

 Striga prin ploaie după tine cum strigă florile pe ram, 

 m-am așezat pe banca udă și-n sân la floare mă uităm, 

 o mângâiam cu palma mea și respiram al ei miros, 

 te căutam iubita mea, să-ți văd doar chipul tău frumos. 

  

 Și-a început să bată vântul și ploaia nu s-a mai oprit, 

 vroiam să vii s-aud cuvântul:,, iubite uite am venit,, 

 dar nu a fost să vii atunci și ploaia toată m-a udat, 

 din cer a tot căzut la stropi, ce m-au atins și mi-au cântat. 

  

 Acum în gânduri am căzut și mă gândesc numai la tine, 

 și inc-aștept să te mai văd, chiar dacă vii în vis la mine, 

 mă uit la floare și o țin la pieptul meu în miez de noapte, 

 și te iubesc iubirea mea atunci când eu te chem în șoapte.