STRIGATUL UMBRELOR.

 
 Din adormiri de gânduri tu ai fugit fecioară,
 nu te-a furat nici noaptea chiar dacă-i frig afară,
 tu ai fugit ca ceața ce-ascunde o nălucă,
 și în izvor de lacrimi durerea ta se culcă.
 
 Tu te-ai ascuns de umbre ce-au coborât din noapte,
 lăsate să vegheze ca vorbele în șoapte,
 te-ai ridicat ca spuma deasupra unui val,
 ce te-a purtat agale pe coama de pe mal.
 
 Și când a fost s-adormi să îți visezi iubitul,
 ai pus în al tău somn floarea de colț și visul,
 ascunsă-n gândul tău ca luna în cascadă,
 și-ai așteptat mereu , iubirea să te vadă.
 
 Mă uit la munți în zare, cum sunt împodobiți,
 și crestele  albastre ce-ascund îndrăgostiți,
 când coama lor se vărsa în muguri de lumină,
 atunci te-arăți cu luna pe cer ce-a mai divină.
 
 Coboară în iubire și lasă-te furată,
 când gura mea te-așteaptă în noapte sărutată,
 ca diamantul pur ascuns în busuioc,
 tu îmi aduci iubirea, frumosul neu noroc.
 
 Și dacă na-i fi fost în gândul meu adusă,
 ai fi rămas ca umbra pe coama nopții pusă,
 te-ai ridicat deasupra ca apa din izvor,
 și mi-ai strigat iubirea ca pasărea în zbor