miercuri, 19 decembrie 2012

SARUTUL TIMPULUI.


 

 
 Sărută timpul călător din roșul florilor de maci,
 în care clipele nu mor pe cerul lor când tu le calci,
 când strigă stele căzătoare la nunta cerului divin,
 când îngerii se-aruncă-n mare, să mă aștepți că o să vin.
 
 Când trece noaptea ca năluca, și când iubirea iar suspină,
 când heruvimii iar se-arată pe coama nopții de lumină,
 atunci voi lua a mea vioară și în săruturi o cuprind,
 să-ți cânte iar cu ele-n strune când vreau în vrajă să te prind.
 
 Că ești frumoasă ca crăiasa ce a furat ziua din soare,
 și-apus-o-n ochii ei s-arate că e o stea nemuritoare,
 și-atunci s-a închinat tot cerul de frumusețea ce-a văzut,
 că stelele plângeau în noapte ca o petală-n așternut.
 
 Când luna a fugit de tine că tu erai rivală ei,
 plângeau și fulgii de mătase și floarea galbenă de tei,
 ca nufărul pe mare-albastră se legănau copaci-n floare,
 și ochii tăi curgeau pe ape cum fuge luna călătoare.
 
 Coboară tu iubirea mea pe strune de vioară,
 atât de tare te iubesc chiar dacă-i frig afară,
 chiar dacă munții se ascund ca norii să nu-i fure,
 eu te aștept în al meu gând cu ochii tăi de mure.
 
 Și îngerii curg în cascade cu stele de lumină,
 în părul tău se-arată noaptea frumoasă și divină,
 și tu adii în drumul tău ca unică fecioară,
 când cerul nopți-ți este zeu pe strune de vioară.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu