Și strig spre cer și caut prin gunoaie,
mă răscolesc prin locul meu stingher,
să regăsesc iubirea iar în ploaie,
și să o pun c-a fulgul în eter.
Să o așez în zborul de cocori,
și în petelele din rouă să o ducă,
să o așeze c-a îngerii pe nori,
când stopi de ploaie pe perna lor o culcă,
Să o așez pe valuri sclipitoare,
și în cascada soarelui s-o plimbe,
s-o ducă-n răsăritul dintre mare,
și în argintul perlelor o prinde.
Să pun sărutul buzelor pe ea,
și catifeaua nopții așternut să-i fie,
să o ascund cu luna-n peruzea,
și-n valsul stelelor mireasă în câmpie.
Să o ascund frumoasă între maluri,
și flori de nuferi s-o plimbe pe oglindă,
ca o crăiasă prinsă printre valuri,
când luna nopții fuge să o prindă.
Să ți-o așez pe buzele divine
și cu săruturi să te-ating pe ea,
când coama lunii cade peste tine,
te chem să te iubesc cu vraja mea.
Așa te chem pe nume de fecioară,
e numele cu care eu te strig,
și te iubesc în visul de vioară,
chiar dac-afară astăzi este frig.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu