De-atâtea ori eu ți-am vorbit și te-am iubit,
și nici o clipă n-am ascuns din timp,
de-atâtea ori cu tine-am fost și am fugit,
să prind petala ta din anotimp.
De-atâtea ori am ascultat strigătul tău,
și am venit atunci când m-ai strigat,
iubirea mea ți-a spus că sunt și eu
când florile din geam ea le-a udat.
De-atâtea ori te-am sărutat pe buze,
încât ai început să strălucești,
și-n apa mării tu te-ai ascuns printre meduze,
și ai strigat într-una că vrei să mă iubești.
De-atâtea ori mi-ai fost ca o comoară,
și te-am păstrat în locul din altar,
să nu te pierd nici când în primăvară,
sărutul meu să-ți fie ca un har.
De-atâtea ori am fost udat de ploaie,
când așteptam să vii să te iubesc,
când îți scriam iubirea mea pe-o foaie,
căci îmi doream nespus să îți vorbesc.
Și-acum când dorul mă cuprinde,
îl las să plece iar la geamul tău,
să strige iar că focul lui se stinge,
și nu mai strălucește frumosul curcubeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu