RASARITUL DIN ALTAR.

Hai vin-o-acum iubirea mea ca unică fecioară, 
blestemul bate iar în geam și-n poarta de afară, 
când noaptea lin coboară iar cu mine să-ți vorbească, 
eu te aștept privind din geam iubirea să se nască, 

cu sufletul ce cade iar în vraja ta frumoasă
ca o petală în sărut pe gura ta se lasă.

Ești chipul sfânt și umbra mea ce-acoperă pământul,
când te ascunzi în peruzea eu îți ascult cuvântul,
iubirea curge lin din el în stropi ce bat în mine
și crucea-mi plânge în păcat pe drumul din destine,
și nu mă lasă c-a să scap de unica povară,
când vreau iubirea s-o împac în ploaia de afară.

E primăvară-n răsărit ce-a curs lin în izvoare,
când codri toți au adormit în paturi de petale,
parfumul lor te-au îmbrăcat cu iz de iasomie,
și stelele toate-au căzut pe lacuri din câmpie,
și în oglinda dintre nuferi tu treci ca o fecioară,
când sălciile plâng în noapte pe strune de vioară.

Când coama nopții se arată pământul cade adormit,
năluca mea cu chip de fată își caută în vis iubit,
ea trece lin cu adierea prin câmpul nopții de aramă,
sărutul meu tot o găsește și-n vraja nopții iar o cheamă,
o prinde cu polenul lui când buzele i-le vrăjește,
și-n picătura de amor o duce iar și o iubește.

Să nu privim iar înapoi la un blestem nebun,
altarul dragostei din noi ne-așteaptă iar pe drum,
iubirea toată este-n el și-n poartă ne așteaptă,
și în cununa din inel iubirea este dreaptă,
la poarta îngerilor sfântă cu tine vreau s-ajung,
icoana care ne așteaptă în rai să o ating.