sâmbătă, 22 decembrie 2012

NAFRAMA ADEVARULUI.


 

 
 Clipă de clipă mă îmbăt cu gura ta când o ating,
 mă furișez la sânii tăi și cu dorință îi cuprind,
 în adieri eu mă ascud și gândul meu cu tine-l sting,
 atunci pătrund în tine-adânc și în iubire eu te prind.
 
 Ce dulce și suavă-i noaptea când o îmbat și o adorm,
 pe coama plină de iubire ascunsă-n florile din pom
 sărutul meu te frur-o clipă și te ascunde în nectar,
 ca o cascadă care plânge că a piedut iubirea iar.
 
 Nebună-i ziua care fuge sa prindă iară asfințitul,
 nebună-i noaptea ce se-ascunde să n-o răpească răsăritul,
 nebun sunt eu când te iubesc că nu mă satur niciodată,
 nebună-i dragostea din noi c-o țin în stele îmbătată.
 
 Amorul strigă ca fecioara când simte buzele pe ea,
 când o atinge primăvara cu un sărut pe gura sa,
 atunci când simte iar iubirea că o îmbată-n așternut,
 începe noaptea de mătase ce peste tine a căzut.
 
 Iubirea strigă ca nebuna când fuge noaptea în altar,
 când zeii beau la masă vinul sărutul meu te cheamă iar,
 coboară lin pe brațul meu să ne iubim și astă seară,
 că te doresc iubirea mea să te îmbeți cu mine iară.
 
 Să nu ne furi din taina nopții iubită luna de aramă,
 mai lasane să ne iubim și îți voi pune-n păr năframă,
 să nu te stingi ca o nălucă căci soarele o să te fure,
 și-o să te ducă iar în codru, ascunsă-n taină, în pădure.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu