Mă strigă domul din icoana sfântă,
să-mi duc iubirea iar la închinare,
dar mai aud altarele cum cântă
și un blestem se-abate dinspre zare.
Un gând mă fură iar din rugăciune
și mă oprește des la poarta ta,
mă tot întreb, de ce mereu îmi spune?
să te iubesc ascunsă-n catifea.
Se lasă cerul cu glasul lui pe mine,
și îmi șoptește din coama lui de stele,
cântându-mi doar iubirea ta pe strune,
care se-ascunde noapte printre ele.
Mă tot întreb la gând să îmi vorbească,
să nu-mi ascundă ochii cei iubesc,
să-mi lase chipul tău să mă iubească,
atunci când îl doresc și îl privesc.
Mă tot ascund de somn să nu mă fure,
că îmi doresc cu tine să mai stau,
să mă mai lase să fug în pădure,
iubirea mea din mine să ți-o dau.
E gândul meu ce pleacă să-ți mai spună,
că la altar în fața lui te-aștept,
că o icoană ce nu vrea s-apună,
și strigă astăzi iar la mine-n piept.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu