Nu e loc să mai privesc
noaptea care ne uneşte,
chiar de-aş vrea să te iubesc
soarta noastră ne loveşte.
Tu te-ai ridicat din mare
şi-ai venit să mă priveşti,
Eu m-am coborât din soare
printre raze îngereşti.
Şi-am privit mirat spre tine,
m-am oprit în faţa ta,
erai sufletul din mine
dar fugeai din calea mea.
Când te-ai ridicat spre soare
erai chip innaripat,
ca o mândră arătare
către mine ai zburat.
Dar destinul ne desparte
când în lacrimi ne aruncă,
de iubire n-avem parte
şi durerea este cruntă.
Suntem suflete pereche,
eu din soare,tu din mare,
când iubirea noastră veche
ne-a strigat din depărtare.
Un blestem ne urmăreşte
şi iubirea ne-o desparte,
când doar umbra mai loveşte
ca un trăsnet viu din noapte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu