E foarte mare nebunie
în mintea marelui poet,
dar niciodată n-o să ştie
că o iubire-i bate-n piept.
Că inima se scaldă-n piatră
să scoată versul în poem,
tot căutând să pună-n vatră
cuvinte scrise cu îndemn.
Doar intrigă şi răutate
sunt cele care se fălesc,
şi îl bârfesc tot pe la spate
şi-apoi îi spun că îl iubesc.
Şi bietul om mereu citeşte
pentru un suflet chinuit,
c-aici în versul lui găseşte
iubirea fără de sfârşit.
Poetu-i sclav al poeziei
şi-n visul lui el o găteşte,
ca o mireasă-n veşnicie
şi printre lacrimi o iubeşte.
Aşa e scris să plângă-n suflet
şi dintre lacrimi să aleagă,
cuvintele ce le iubeşte
cu nebunia lui întreagă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu