Nici un foc nu mai arde pe o stâncă de piatră,
unde inima-ţi sade ca o pâine pe vatră,
nu e taină să ştie ce se-ascunde în toate,
cum nici luna cea vie printre stele mai bate.
Doar un foc mai topeşte o dorinţă nebună
şi o roză iubeşte cu arama din lună,
sunt răspunsuri egale ce aşteaptă iubirea,
cum aştepţi tu agale, printre nopţi, fericirea.
Şi apoi te întreabă,dacă ai tu dreptate,
dacă floarea din iarbă, pentru tine mai bate.
nu ascunde cuvinte ce se pot încă spune,
că le bagi în morminte şi le ştergi a lor nume.
Să rămâi tu cu mine în destin şi credinţă,
şi păcatul din tine te arăt-o fiinţă.
mă cutremur cu gândul printre stele aprinse,
că atunci când ţi-e rândul, nopţile îţi sunt stinse.
Şi văpaia se stinge ca o candelă-n noapte,
şi lumina se-aprinde când te speli de păcate.
asta este doar clipa ce ne-aşteaptă pe toţi,
să ne spele aripa, de o haită de hoţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu