CRINUL DIN SOARE.

Ochii tăi privesc adânc prin zăpezile cernite,
printre aştri care plâng după suflete iubite
şi când dorul mă pătrunde să-mi citească inima,
atunci chipul tău ajunge să îmi cânte dragostea.

Nu e loc să fugi sub soare, sau potecile uitate,
nu e loc atunci când doare, să te-ascunzi de libertate,
ştiu că numai noaptea-ţi cântă visul sufletului meu
când sărutul îţi descântă, fericirea ca un zeu.

Eşti frumoasă ca nălucă, când în zori de dimineaţă,
noaptea iarăşi ţi se culcă cu sărutul meu pe faţă
şi când roua se trezeşte, chipul tău rămâne-n ea,
printre soare te vesteşte, ca rubin de catifea.

Diamante de petale, curg pe tine colorate,
când izvoare cad la vale în cascadele-nflorate,
iar când noaptea lin coboară, ca luceafărul în vis,
să-ţi aducă luna iară cu arma-n paradis.

Atunci tu să vii la mine, să primeşti iubirea mea,
şi zăpada de pe stele peste tine va cădea,
să-npletesti din ea o clipă şi în suflet să ţi-o pui,
ca să zborî cu-a mea aripă până-n poarta soarelui.

Vreau prin zodii să te duc, să te plimb cu carul mare,
şi în patul lor te culc, ca o zână ursitoare,
să îţi fie la picioare tot alaiul îngeresc,
ca un crin bătut în soare, cad eu vin să te iubesc.