A-nceput de ieri să cadă
un blestem pe gura ta,
ca ţiganul ce se-ntreabă,
că pomană ar mai vrea.
Nu e loc să mai blesteme
nici o babă pe la poartă,
că săracul iar cerşeşte
cu durerea lui în soartă.
Căutând să prindă luna
răsăritul se grăbeşte,
să mai treacă săptămâna
până ce o oboseşte.
Şi-n duminica creştină,
vin fecioare la altar,
să se spele de păcate
în genunchi la domnul iar.
Un ţigan cântă pe strune
din vioara lui străveche,
să primeascu-n colţ de pâine
cu sacâz după ureche.
Şi când slujba se termină
babele se-adună-n horă,
şi se-aruncă iar în vină
până ce afară plouă.
Să le vezi cum fug nebune
printre tunete şi ploaie
când ţiganul cântă-n strune
cu vioara lui şiroaie.
Şi acum sunt ude toate
drăcuind pe la fereastră,
sprijinind capul în coate
ca luna pe mare-albastră.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu