marți, 7 mai 2013

BÂRFA NEBUNELOR




A-nceput de ieri să cadă
un blestem pe gura ta,
ca ţiganul ce se-ntreabă,
că pomană ar mai vrea.

Nu e loc să mai blesteme
nici o babă pe la poartă,
că săracul iar cerşeşte
cu durerea lui în soartă.

Căutând să prindă luna
răsăritul se grăbeşte,
să mai treacă săptămâna
până ce o oboseşte.

Şi-n duminica creştină,
vin fecioare la altar,
să se spele de păcate
în genunchi la domnul iar.

Un ţigan cântă pe strune
din vioara lui străveche,
să primeascu-n colţ de pâine
cu sacâz după ureche.

Şi când slujba se termină
babele se-adună-n horă,
şi se-aruncă iar în vină
până ce afară plouă.

Să le vezi cum fug nebune
printre tunete şi ploaie
când ţiganul cântă-n strune
cu vioara lui şiroaie.

Şi acum sunt ude toate
drăcuind pe la fereastră,
sprijinind capul în coate
ca luna pe mare-albastră.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu