FOCUL IUBIRII.

Eşti ca un hoţ iubire, dar eu sunt un nebun,
tu calci spre nemurire când eu păşesc pe drum.
tu eşti ca o fecioară curată-n rugăciune,
de asta-n prag de seară, eu te tot strig pe nume.

Şi nu renunţ la tine, chiar dacă am să mor,
eu vreau să fii cu mine, stăpână-n al meu dor.
chiar dacă sunt ucis, de cea ce o iubesc,
voi fi în paradis cu tine să vorbesc.

Sunt inimi care plâng şi îţi vorbesc prin lacrimi,
când stelele din crâng, li se aprind în patimi.
atunci tu le învii, ca să le dai putere,
şi-apoi să mai revii, să dormi pe mângâiere

Să nu mă laşi în stele, să pierd a ta lumină,
căci voi muri în ele, fără să am vreo vină
şi-atunci o să rămân, cu lumânarea stinsă,
ca piatra de pe drum,care nu e atinsă.

Dar, hai să-ţi spun iubire, că eşti în visul meu,
un gram de fericire ce l-am dorit mereu
şi mă rugam în noapte, să baţi la uşa mea,
când lacrimile toate curgeau în poarta ta.

Acum tu să mă laşi, să-ţi pun la gât mărgele,
şi printre ai tăi paşi, cunună de inele
căci tu-mi aduci fiinţa pe care s-o iubesc
şi-n mine e voinţa, când vreau să îţi vorbesc.

SA NU TE TEMI.

Să ştii, că moartea nu trăieşte-n viaţă
ea doar îţi lasă inima-n durere,
când îţi aruncă, şi lacrima pe faţă,
tu îţi vei pierde şi clipa de tăcere.

Ea doar apune, în trupul tău flămând,
ce nu se sătură, de haita de păcate,
chiar dacă-ţi duci, acum golgota-n gând
ea te atacă, ca lupul pe la spate.

Şi nu te lasă, nicicând să te-odihneşti
căci balele, îi curg mereu din gură,
te urmăreşte, să te chinuieşti
şi te astupă, cu veşnica s-a ură.

Şi-n dansul ei, îţi rupe crucea-n două
când treptele, se rup sub paşii tăi,
chiar, cu păcate, în tine dacă plouă
să fugi din haita plină de misei.

Nu este loc, în viaţă şi-n destin
când, doar iubirea, o mai poate stinge
îţi lasă sufletul, în lacrimi şi în chin
când, fiul domnului, pe cruce o învinge.

Să nu te temi, de moarte niciodată,
şi să iubeşti săracul ce-ţi cerşeşte,
un colţ de pâine să îi dai odată,
Şi-apoi să simţi, cum domnul te iubeşte.

NIMENI, NU TE IUBESTE, MAI MULT CA MINE.

O zi se-arată-n soare cuprinsă-n răsărit,
şi soarele din mare, la tine a venit,
să-ţi splele ochii tăi, de lacrimi, şi durere,
şi să-ţi aprindă-n ei, atâta mângâiere.

O dimineaţă plină, de soare-n ochii tăi,
şi diamante pure, să se aprindă-n ei,
când soarele te strigă în zori de dimineaţă
atunci, sărutul meu, îl vei simţi pe faţă.

Vreau chipul tău să-l văd, în aurul din rouă,
şi vreau să mai revăd, iubirea ce te plouă,
chiar dacă vântul bate şi trece peste ea,
în sfânta ta cetate, va curge dragostea.

Nu este zi sub soare, pe care s-o citesc
să-i pun în vis petale când vreau să te iubesc,
din diamantul meu, îţi pun pe chip rubine,
fiindcă aşa vreau eu, când mă iubesc cu tine.

O poartă se deschide, să intri ,să mă vezi,
şi-apoi, se va închide, căci vreau să mă visezi,
şi mângâierea mea, va curge lin pe tine,
cum curge dragostea, când te iubeşti cu mine.

Eşti un izvor ce curge, sub ochii mei în soare,
sărutul meu te unge pe buzele amare,
şi mierea cea mai dulce, furată de la zei,
iubirea îţi aduce, şi dragostea ce-o vrei.

OCHII TAI DE STELE.

Prinde timpul să nu fugă, leagă-l iar la uşa ta,
lasă-te acum în rugă, şi priveşte ochi de stea,
nu lăsa să treacă noaptea, fără să-ţi doreşti ce vrei,
fiindcă-n dânsa e dreptatea, şi-n sărutul dragostei.

Umple-ţi cupa de iubire, strigă-mă când mă doreşti,
culcă -te pe fericire, ca o zână din povesti,
eu sunt ca un leu de mare, ce din noapte îţi aduc,
luna cu a sa cărare, printre stele să te urc.

Nu lăsa să fugă clipa, cu iubirea în abis,
fiindcă o să-ţi rupi aripa, şi-o să pierzi taina din vis,
fugăreşte-ţi gândul care, te aruncă din destin,
şi când sufletul te doare, nu te spală de venin.

Niciodată să nu fugi, printre vise adormite,
c-o să arzi iubirea-n rugi, prin altarele sfinţite.
şi când nopţile suspină, prin izvoare în tăcere,
iar se umple de lumină, ochii tăi de mângâiere.

Ştiu, că timpul nu-ţi ajunge, să te-ntorci la ce-ai greşit,
fiindcă soarele se scurge printre stele adormit,
şi când somnul lin te fură, prin luceferi adormită,
visele te scap de ură, prin săruturi fericită.

E povestea ce nu moare, dintre vise şi iubire,
chiar de soarele răsare,nu uita de fericire,
să nu uiţi, nici un poem, din iubirea de poveste,
si atunci când eu te chem, toată noaptea te iubeşte.

ZEITA NOPTII.

O noapte zbuciumată, mai plânge după soare,
că na văzut vreodată, rubine sclipitoare,
nici na văzut cum curg, izvoarele-n oglindă
nici marea în amurg, ce fuge să o prindă.

Şi cum să-nvie luna,cu-arama ei de aur,
când zodiile plâng în coarnele de taur,
şi poarta ce-o desparte, de ziuă, este-nchisă,
chiar dacă e aproape,lumina ei e stinsă.

Să nu mai plângi tu noapte, pe roibul tău călare,
că-n fuga lui străbate, câmpia arzătoare,
şi-ţi bea din stele lacul,în setea lui nebună,
chiar dacă-l cosi cu acul,pe mantia din lună.

Să nu mai plângi tu noapte cu caii tăi în spumă,
hai cheamă-ţi tu aproape,zeiţa ta să-ţi spună
că eşti aşa frumoasă cum nu s-a mai văzut,
când luna de matasă, în tine a căzut.

Tu eşti ca o fecioară în mantia de stele,
şi când apari pe seară, curgi cu arama-n ele,
şi candela se-aprinde, când cântă lumânarea,
şi ziua iar se stige când te ascultă marea.

Asculta-l tău luceafăr,cât de frumos îţi cântă,
când marea de sub nufăr,te cheamă iar la nuntă,
şi caii tăi nechează împodobiţi cu stele,
şi-n valsul lor dansează ,cu tine printre ele.

UN SINGUR VIS, O SINGURA IUBIRE.

Eu nu-ţi sunt zeu, deasupra ta, şi nici o stea din galaxie,
sunt doar un chip care te vrea, ca un parfum, să mă învie,
şi nici n-aş vrea să-ţi fiu o piatră, pe care, să o cari în suflet,
vreau o iubire-adevărată, să curgă-n tine ca un urlet.

Şi dacă n-ar fi fost iubirea, din stele noaptea ţi-aş fura,
şi din luceferi fericirea, cu ele-nveci te-aş îmbăta,
acum în zori de dimineaţă, îţi scriu iubirea ursitoare,
cu soarele ce-ţi joacă-n faţă, ca o lumină arzătoare.

Eşti ca un înger blând, ce printre stele îmi vorbeşte,
şi îmi răpeşte al meu gând, să-i spună iar că îl iubeşte,
mereu iubesc fără să ştiu, daca-m să pot să-ţi fiu vreodată,
un strop de apă în pustiu, sau o cascad-adevărată.

Şi mă întreb în gândul meu, ce noapte, să-ţi culeg din stele,
să ţi-o aduc în patul tău, să curgi iubită, printre ele,
sunt mii de gânduri ce mă fură,care mă pun iar să-ţi culeg,
acel sărut ce-l vrei pe gură, din noaptea albă să-l aleg.

N-am să te las ca o nălucă, care în zori de dimineaţă,
pe perna ei încet se culcă, dormind cu lacrima pe faţă,
am să-ţi aleg din noapte visul, şi pe un colţ de stea îl pun,
să-ţi cheme-n tine paradisul, ce nu mă lasă să apun.

Sunt nopţi şi zile, care curg, ca un izvor ce ne uneşte,
şi printre zorii din amurg, ne fură iar, că ne iubeşte,
deschide geamul să mă vezi,cum inima în el îţi bate,
şi iar te cheamă să visezi, o noapte sfântă în cetate.

MOARTEA NEBUNEI.

Eu n-am furat nicicând iubirea,
cum ai furat-o tu strigoi,
ai îngropat,şi fericirea
ce s-a născut cândva în noi.

Tu ai vărsat venin pe viaţă
şi ai distrus destinul ei,
când mi-ai turnat pelin pe faţă
te-ai lăudat că mă tot vrei.

Acum trifoiul nu mai este
şi spiriduşul a murit,
tu i-ai furat a lui poveste,
ce nu avea nicicând sfârşit.

Dar viaţa te va-nchide-n lanţuri
şi răzbunare va fi cruntă,
când vei umbla nebună-n şanţuri
eu voi juca la a mea nuntă.

Cum curge ploaia de pe nori,
aşa vei plânge tu nebună,
şi o să vrei să te omori
în iadul tău, şi noapte bună.

Iar tu, doar un strigoi rămâi
închisă-n lanţuri pe vecie,
şi jos, în focul iadului
vei arde, ca o tortă vie.

VISUL NOPTII.

Când noaptea te-a visat copil,
erai în gânduri rătăcită,
şi ţi-am venit în vis tiptil
cu marea ce mi-a fost iubită.

Aveai un chip aşa frumos
ca un luceafăr prins de lună,
şi-n leagănul ce tu l-ai tors
a curs iubirea în cunună.

Păşesc în fiecare noapte
şi stau la pândă în apus,
să prind doar visul tău ce poate
să-mi fure inima iar sus.

E gândul care nu mă lasă
când liniştea mi-o răscoleşte,
şi printre îngeri mă apasă
când sufletul îmi clocoteşte.

Nimic nu poate să mă facă
să te omor cu dragostea,
dar trebuie acum să-ti placă
că fug în noapte după ea.

Şi vreau s-o pun într-un sărut
să fac parfumul tău din ea,
şi când coborî în aşternut
să te iubesc prinţesa mea.

CUM SA TE IERT.

Să ştii că te mărit cu timpul
dacă mai fugi nebună-n calea mea,
să te opreşti acum cu anotimpul
dacă mai vrei o stea de catifea.

Eu nu aruc cu piatra după tine,
dar mă opresc atunci când îmi doresc,
vreau să te fur în noaptea care vine,
chiar dacă-n umbră stelele sclipesc.

Să nu apui iubire niciodată,
să laşi un soare , pentru mine-aş vrea,
când te privesc, sărutul meu nu iartă,
şi te răpeşte, pe colţul meu de stea.

Şi daca-s fi nebun, decât nebunul,
la masa zeilor aş bea din vinul tău,
pâna-s lega în lanţuri şi tribunul
şi l-aş lăsa pribeag pe drumul său.

E cruntă foamea, care îmi vorbeşte,
şi nu mă lasă mut, când vreau să fiu,
şi noaptea albă care ne citeşte,
nu ne aruncă în marele pustiu.

Acum te las cu tine să-ţi vorbeşti,
să te întrebi de mai doreşti ceva,
poate cu mine vrei să te iubeşti?
când luna-ti cântă in cer cu-arama sa.

SA NU MAI PLECI.

Să te arunci, pe pieptul meu flămând
să ne iubim cu sufletul în palmă,
să nu mai fugi tu dragoste din gând
că îţi promit, că te voi pune-n ramă.

Mereu privesc să văd daca-i plecat
sau dacă, ai apus cumva din mine,
întreb de suflet, dacă te-a uitat,
şi te doresc, o ştii destul de bine.

Căci sunt flămând, când vreau să te ating,
şi niciodată, nu vreau să te pierd,
nici lumânarea, nu vreau să ţi-o sting
şi cu sărutul meu să te dezmierd.

Tu mă numeşti nebun când nu mai pot,
să mă abţin în nopţile cu stele,
şi dezertez, din mine ca un ropot
când mă arunc cu tine printre ele.

Daca-s putea să te opresc în mine
aş pune soarele deasupra ta,
să mă topesc , că să rămân în tine
să-ţi luminez iubirea, ca o stea.

Şi mă întreb, de n-am uitat ceva,
sau dacă, m-am trezit din somnul meu,
dar ştiu că în iubire, mai este cineva
care mă lasă, să ajung la Dumnezeu.

TU MI-AI UCIS IUBIREA.

Când mi-ai ucis iubirea-n gând,
o parte, a plecat din mine,
erai pe steaua mea plângând
şi te-am simţit, că nu-ţi e bine.

Cum să mai pot să te privesc
când golu-n mine mă pătrunde,
aş vrea acum să mai găsesc
iubirea care se ascunde.

Cuvintele, nu-ţi mai vorbesc
chiar dacă cerul le sărută,
nici visele, nu-ţi mai şoptesc
iubirea, care este ruptă.

Atât de mult am vrut să-ţi spun
de clipa care-a răsărit,
dar, ai ucis iubirea-n drum
şi m-am oprit, cu gândul trist.

Nimic nu-mi spune să mă-ntorc
la ochii tăi ce i-am privit,
ai stins şi candela din foc
şi nu-ţi mai sunt, acum iubit.

Sau, poate am greşit cumva?
de ai rămas aşa de tristă,
sau poate-ţi plânge inima?
pe lacul tău, pe marea-ntinsă.

Las clipele, să îţi vorbească,
şi ele, să se-ntoarcă-n timp,
iubirea poate să-ţi citească
petalele din anotimp.

DRUMUL MURGULUI.

Din copită murgul bate
pe poteca rătăcită,
bătând pasul el străbate
zarea-n soare adormită.

Curg izvoarele pe pietre
şerpuind uşor la vale,
printre stânci ca un perete
murmurând strălucitoare.

Munţii curg în drumul lui
atingând norii deasupra,
prin cărarea fagului
unde piatra e ca nuca.

Stând în şaua lui pribeagul
nechezând urcă la deal,
mirosind în frunze fagul
urcând munţii din aval.

Este obosit iar murgul
şi pribeagul dojeneşte,
parca-r trage-n spate plugul
când pământul îl loveşte.

Se opreşte lângă apă
când pribeagul lin îl duce
de căpăstru de se-adapă
lângă râul din răscruce.

Soarele străbate lunca
care curge adormită,
luminează-n ziua stânca
prin poteca şerpuită.

Şi amurgul îi ajunge
printre crestele-adormite,
când arama lui se urcă
printre stelele trezite.

NUNTA CODRILOR.

O dimineaţă, străluceşte-n rouă
cu soarele, deasupra de hotar,
şi când natura-nbracă haină nouă
pământul, se deschide-n soare iar.

Sunt codri, ce se-nbracă în lumină
ca o mireasă pregătită pentru nuntă,
şi din cetatea soarelui divină
curg raze, care codrilor le cântă.

Se-mbracă în armuri de evantaie
alaiul păsărilor care trec în zbor,
şi mieii zburdă-n turma de mioare
când soarele-i în ziuă călător.

Şi deodată, fluturi curg în valsuri
când printre ramuri, vântul lin adie,
şi ziua-ncet se scurge printre ceasuri
care dansează-n vis şi armonie.

Eterul, joacă-n fulgi, ce curg din păpădie,
când dansul lor prin triluri se arată,
şi farmecul , se-arată-n visul din câmpie
ca o nălucă, ce este-adevărată.

E nunta codrilor în razele de soare,
când diamante şi rubine îi îmbracă
şi ei dansează-n valsuri de culoare
când luna către codri se apleacă.

Şi când arama le cuprinde visul
tăcerea-ncet se lasă adormită,
şi-ncepe printre stele paradisul
să se arate, ca mireasă fericită.

BASARABIE FRUMOASA.

Sună clopotul în turlă

Basarabie frumoasă,
sufletul în mama urlă
când te cheamă iar acasă.

Plâng, icoanele-n altar
când te astrigă-n rugăciune,
să te-ntorci acasă iar
să-ţi boteze al tău nume.

Sufletul din ţară plânge
şi la frăţii tăi te cheamă,
dorul ei la tine-ajunge
din iubirea ei de mamă.

Iar, poeţi-ţi scriu poeme,
când te-mbracă ca mireasă,
chiar de sufletul îţi geme
haide, vin-o-acum acasă.

Prutul este plin de flori
care curg în sărbătoare,
printre maluri de culori
strălucind frumos în soare.

Basarabie frumoasă,
eu te strig acum pe nume,
vin-o, că te-aştept acasă
să te vadă-ntreaga lume.

COMOARA NOPTII.

Mai lasă-ţi noapte podul luminat,
şi nu-ţi ascunde haina ta de stele,
căci caii tăi în tine-au nechezat
când cu copita au lovit prin ele.

Şi în galop, ei ţi-au băut fântâna,
şi lacul plin din tine a secat,
mai şuiera prin codrul tău furtuna
şi vărsătorul plânge ne-ncetat.

În ochii tăi pândeşte o fecioară
ca luna să se-aşeze pe balanţă,
un capricorn îţi cântă iar pe seară
doar o iubire, în propia romanţă.

Şi tu frumoasă, cum te ştiu că eşti,
te laşi iubită de săgetător,
şi racu-n vis îţi scrie iar povesti
când scorpionul e nemuritor.

Un taur fuge printre stele-aprins
când gemenii îţi fură bogăţia,
luceafărul din tine nu s-a stins
şi leul îţi aprinde iar câmpia.

Şi doar în tine se mai scriu povesti,
când visul tău rămâne moştenire,
sunt aştri tăi pe care îi iubeşti
şi câmpul tău răsună de iubire.

IUBIREA E TOTUL.

O iubire nu te iartă când o-nseli şi-i furi credinţa,
chiar de-o ai de sus din poartă, nu îţi spală umilinţa
te târăşte în durere, şi în lacrimi te aruncă,
şi-ţi aduce mângâiere ca o adiere sfântă.

Ea e pură ca fecioara ce n-a cunoscut iubirea,
şi-n altar ea te coboară să-ţi aducă mântuirea,
fericirea o găseşti doar când ea te luminează,
şi când îngerii cereşti în credinţă te veghează.

Nu cunosti nimic în viaţă fără ea în adevăr,
nu ai zâmbetul pe faţă printre florile de măr,
îţi doreşti să o găseşti ca iubire-ncoronată,
sau ca zână din povesti ce ai mai iubi-odată.

Este leacul pentru suflet ,inimă şi adevăr,
când se-aude al ei urlet cad şi stelele din cer.
niciodată nu te minte,dar îţi fură inima,
şi aduce în morminte toată alinarea sa.

Ea răsare prin luceferi, printre file de poveste,
şi în florile de nuferi, se ascunde ca o veste.
şi pluteşte prin săruturi ca un vis ameţitor,
care-aduce-n aşternuturi toate visele în zbor.

Ea, a înviat credinţa, pe golgota, răstignită,
şi-a adus în noi căinţa, dintre stele adormită.
asta e iubirea care ne arată frumuseţea,
printre inimi călătoare ne aruncă iar tristeţea.

ADEVAR, NU MINCIUNA.

Nici un foc nu mai arde pe o stâncă de piatră,
unde inima-ţi sade ca o pâine pe vatră,
nu e taină să ştie ce se-ascunde în toate,
cum nici luna cea vie printre stele mai bate.

Doar un foc mai topeşte o dorinţă nebună
şi o roză iubeşte cu arama din lună,
sunt răspunsuri egale ce aşteaptă iubirea,
cum aştepţi tu agale, printre nopţi, fericirea.

Şi apoi te întreabă,dacă ai tu dreptate,
dacă floarea din iarbă, pentru tine mai bate.
nu ascunde cuvinte ce se pot încă spune,
că le bagi în morminte şi le ştergi a lor nume.

Să rămâi tu cu mine în destin şi credinţă,
şi păcatul din tine te arăt-o fiinţă.
mă cutremur cu gândul printre stele aprinse,
că atunci când ţi-e rândul, nopţile îţi sunt stinse.

Şi văpaia se stinge ca o candelă-n noapte,
şi lumina se-aprinde când te speli de păcate.
asta este doar clipa ce ne-aşteaptă pe toţi,
să ne spele aripa, de o haită de hoţi.

CRINUL DIN SOARE.

Ochii tăi privesc adânc prin zăpezile cernite,
printre aştri care plâng după suflete iubite
şi când dorul mă pătrunde să-mi citească inima,
atunci chipul tău ajunge să îmi cânte dragostea.

Nu e loc să fugi sub soare, sau potecile uitate,
nu e loc atunci când doare, să te-ascunzi de libertate,
ştiu că numai noaptea-ţi cântă visul sufletului meu
când sărutul îţi descântă, fericirea ca un zeu.

Eşti frumoasă ca nălucă, când în zori de dimineaţă,
noaptea iarăşi ţi se culcă cu sărutul meu pe faţă
şi când roua se trezeşte, chipul tău rămâne-n ea,
printre soare te vesteşte, ca rubin de catifea.

Diamante de petale, curg pe tine colorate,
când izvoare cad la vale în cascadele-nflorate,
iar când noaptea lin coboară, ca luceafărul în vis,
să-ţi aducă luna iară cu arma-n paradis.

Atunci tu să vii la mine, să primeşti iubirea mea,
şi zăpada de pe stele peste tine va cădea,
să-npletesti din ea o clipă şi în suflet să ţi-o pui,
ca să zborî cu-a mea aripă până-n poarta soarelui.

Vreau prin zodii să te duc, să te plimb cu carul mare,
şi în patul lor te culc, ca o zână ursitoare,
să îţi fie la picioare tot alaiul îngeresc,
ca un crin bătut în soare, cad eu vin să te iubesc.

POETUL.

E foarte mare nebunie
în mintea marelui poet,
dar niciodată n-o să ştie
că o iubire-i bate-n piept.

Că inima se scaldă-n piatră
să scoată versul în poem,
tot căutând să pună-n vatră
cuvinte scrise cu îndemn.

Doar intrigă şi răutate
sunt cele care se fălesc,
şi îl bârfesc tot pe la spate
şi-apoi îi spun că îl iubesc.

Şi bietul om mereu citeşte
pentru un suflet chinuit,
c-aici în versul lui găseşte
iubirea fără de sfârşit.

Poetu-i sclav al poeziei
şi-n visul lui el o găteşte,
ca o mireasă-n veşnicie
şi printre lacrimi o iubeşte.

Aşa e scris să plângă-n suflet
şi dintre lacrimi să aleagă,
cuvintele ce le iubeşte
cu nebunia lui întreagă.

POVESTEA DESTINULUI.

Tu n-ai simţit o mângâiere,
în visul tău ce-a curs în noapte?
am fost în treacăt adiere
şi lângă tine-am fost aproape.

Eram cu ochii mei în tine
şi nu puteam să nu privesc,
vedeam un vis ce-a curs din mine
când îţi spuneam că te iubesc.

Şi aş fi vrut să îţi vorbesc
dar am tăcut, şi te-am privit,
în somnul tău cel îngeresc
am vrut să-ţi fiu, atunci iubit.

Dar n-am putut, că tu dormeai
şi te-am lăsat să mai visezi,
aşa frumoasă tu erai
dar aş fi vrut, ca să mă vezi.

Ţi-am pus o floare lângă tine
ca semn, că am trecut pe-aici,
când o găseşti , să ştii tu bine
că noaptea curge-n licurici.

Dar am uitat să te sărut
căci gândul ma furat departe,
şi chipul tău mi-a apărut
ca o nălucă într-o carte.

Când fila ei, s-a tot deschis,
şi-a început povestea noastră,
în carte-acolo eu ţi-am scris
sărutul meu pe mare-albastră.

Doar chipul tău mi-a mai rămas
în ochii mei când te-am privit,
şi în tăcerea fără glas
iubirea mea, iar te-a găsit.

PRIMAVARA.

A-nceput să cadă valsuri
peste marea primăvară,
fluturii coboară-n dansuri
în polenul de afară.

Se vesteşte în câmpie
prin fantasma de culoare,
cum se-nvârte-n armonie
un parfum căzut din soare.

Se grăbeşte să vestească
stolul plin de rândunele,
c-avenit iar primăvara
coborâtă dintre stele.

Ca o zână se îmbracă
pregătită iar de nuntă,
peste copaci se apleacă
şi frumos în ramuri cântă.

Şi din cântecul ei curge
flori de-nvie toţi copacii,
iarna-ncet în somnu-i fuge
când din urmă-i cântă macii.

Printre ramuri înflorite
păsărelele-s fac cuiburi,
şi-n parfumuri adormite
se aud valsuri de triluri.

Lin coboară din izvoare
stropi de aur ce învie,
bâzâitul de albine
ce răsună în câmpie.

Este vis în codrul verde
unde nimeni nu mai tace,
numai soarele mai vede
tot alaiul care zace.

Iar un greer mândru cântă
încalzindu-se la soare,
invitând la a sa nuntă
primăvara de culoare.

Ceru-adoarme fericit
şi în visul lui coboară,
până ce un ciripit
îl trezeşte-n prag de seară.

Şi încet îi cântă struna
cu luceferii pe scară,
căutând s-aprindă luna
în parfum de primăvară.

Şi în zori de dimineaţă
se arată o minune,
soarele i-arată faţa
şi-i rosteşte al ei nume.

MAREA DE VISE.

Sunt ochii tăi frumoşi şi trişti
ascunşi iar în tăcere,
ca marea plină de artişti
pictând o mângâiere.

Penelul lor se plimbă-ncet
lăsând a ta culoare,
ca muzica lin în concert
crescută-n vis de floare.

Pe pânza fină-ncet se vede
cum ochii tăi coboară,
şi din câmpia lor alege
poemul tău de seară.

O mare plânge adormită
în lacul ei de vise,
şi te aşteaptă iar gătită
în nopţile promise.

Dansând în valsuri de culoare
poemele-ţi citesc,
cum versurile lor în soare
pe tine te iubesc.

O foaie scrisă te aşteaptă
să o citeşti în taină,
să urci în vis pe a s-a treaptă
iubirea te îndeamnă.

RUGA

Culcă-mi noaptea tu iubire
într-un pat de sărutări,
să-mi găsesc a mea menire
printre aştri călători.

Lasă-mă măcar o clipă
să-ţi citesc al tău poem,
să-ţi pun mirul pe aripă
şi apoi în vis te chem.

Noaptea vreau s-o faci mireasă
s-o îmbraci în haina ta,
să-i pui stele de mătase
când aduci la uşa mea.

Ştiu că eşti cea mai dorită
dintre toate câte sunt,
eşti în chip nemărginită
şi frumoasă-n legământ.

Vreau să urci cu mine-n noapte
şi din cornul ei să cânţi,
că să curgă lin în şoapte
fericirea peste munţi.

Doar iubita mea suspină
şi te cheamă în tăcere,
până ce a ta lumină
îi aduce mângâiere.

REGASIRE.

Să nu te uiţi că ziua ninge
şi cerul plânge-nlăcrimat,
că nici o stea nu se va stinge
chiar de iubire ai uitat.

Eu am văzut cum dorm castanii
şi plopii-n vis cu frunza lor,
cum din destin trecură anii
de sus, din coama zeilor.

Dar am ştiut că ziua vine
ca visul lin în somnul tău,
şi-ţi va vorbi atunci de mine
ca un izvor în drumul său.

Şi nu uita,că nici fecioara
nu este sfânt înaripat,
cum soarele nu plânge vara
nici eu de tine n-am uitat.

Să mă aştepţi, să-ţi scriu odată
cu praf de stele parfumat,
în care îngerii mai poartă
sărutul meu ce ţi-l-am dat.

Acum vreau doar să culeg visul
în care ştiu că ai rămas,
dar n-am uitat nici paradisul
atunci când am făcut un pas.

COMOARA ZODIILOR

Între umbre şi lumină
se ascund cărări ştiute,
ce se-ascund pe clar de lună
printre zodiile mute.

Se vestesc ca semn în stele
fiind pictate de lumină,
cu iubiri ce curg din ele
peste noaptea cea divină.

Vărsătorul curge lin
în ulciorul de credinţă,
şi-n pocalul plin de vin
să îţi bea din umilinţă.

Capricornul se aruncă
printre zodii împletit,
să gonească răutatea
sufletului chinuit.

Un săgetător apare
alergând noaptea nebună,
că să prindă-n depărtare
soarele pe clar de lună.

Scorpionul se făleşte
în argintul din mărgele,
şi apoi el le iubeşte
în oceanul plin de stele.

Pestii sunt în zala lunii
înnotând prin lacul nopţii.
aruncând jugul minciunii
departe de chipul sorţii.

Dar balanţa se înclină
către cei ce îşi doresc,
să iubească în lumină
îngerii ce îi iubesc.

Un berbec vrea să împungă
carul mic şi carul mare,
pa-n la lună să ajungă
cu iubirea ursitoare.

Iar fecioara îmbracată
în armurile de-aramă,
lin se lasă sărutată
când din corn luna o cheamă.


Taurul îşi pune-n coarne
dragostea ca un sărut,
pentru inima ce doarme
cu iubirea-n aşternut.

Gemenii nu se despart
împărţind iubirea-n două.
chiar şi noaptea o împart
pe oglinda ei cea nouă.

Racul trage-n jugul lui
noaptea cu a ei comoară,
până-n poarta domnului
unde îngerii coboară.

Leul stă pe colţ de stele
să vegheze doi luceaferi,
care fug încet prin ele
să culeagă flori de nuferi.

IUBIRE INTERZISA.

Nu e loc să mai privesc
noaptea care ne uneşte,
chiar de-aş vrea să te iubesc
soarta noastră ne loveşte.

Tu te-ai ridicat din mare
şi-ai venit să mă priveşti,
Eu m-am coborât din soare
printre raze îngereşti.

Şi-am privit mirat spre tine,
m-am oprit în faţa ta,
erai sufletul din mine
dar fugeai din calea mea.

Când te-ai ridicat spre soare
erai chip innaripat,
ca o mândră arătare
către mine ai zburat.

Dar destinul ne desparte
când în lacrimi ne aruncă,
de iubire n-avem parte
şi durerea este cruntă.

Suntem suflete pereche,
eu din soare,tu din mare,
când iubirea noastră veche
ne-a strigat din depărtare.

Un blestem ne urmăreşte
şi iubirea ne-o desparte,
când doar umbra mai loveşte
ca un trăsnet viu din noapte.

BÂRFA NEBUNELOR

A-nceput de ieri să cadă
un blestem pe gura ta,
ca ţiganul ce se-ntreabă,
că pomană ar mai vrea.

Nu e loc să mai blesteme
nici o babă pe la poartă,
că săracul iar cerşeşte
cu durerea lui în soartă.

Căutând să prindă luna
răsăritul se grăbeşte,
să mai treacă săptămâna
până ce o oboseşte.

Şi-n duminica creştină,
vin fecioare la altar,
să se spele de păcate
în genunchi la domnul iar.

Un ţigan cântă pe strune
din vioara lui străveche,
să primeascu-n colţ de pâine
cu sacâz după ureche.

Şi când slujba se termină
babele se-adună-n horă,
şi se-aruncă iar în vină
până ce afară plouă.

Să le vezi cum fug nebune
printre tunete şi ploaie
când ţiganul cântă-n strune
cu vioara lui şiroaie.

Şi acum sunt ude toate
drăcuind pe la fereastră,
sprijinind capul în coate
ca luna pe mare-albastră.

DE CE-AI PLECAT.

De ce-ai plecat? de ce nu ai rămas?
poate-am uitat să-ţi cânt iubirea-n glas?
am vrut să vii să nu te pierd în zare
dar te-am privit cum fugi în depărtare.

Eu nu am vrut să mă despart de tine
dar te-ai pierdut pe drumul din destine,
şi poate aş fi vrut să îţi vorbesc
să te opresc şi-apoi să te iubesc.

Priveam cărarea cum se pierde-n zare
şi tu erai pe ea o simplă arătare,
cum să-ţi mai spun eu ce aveam de spus
când tu departe-n soare ai apus.

Şi-acum vreau să te-ntreb ceva iubito:
mai ştii iubirea mea ce ai primit-o?
sau ai uitat că mai lăsat mereu în urmă?
ca oaia rătăcită iar de turmă.

Aşa e scris în viaţa asta şi în cruce
păcatul vieţii în spate îl vom duce,
şi ce primeşti cu toată inima
de vei greşi , durere îţi va da.

RĂSPLATA SUFERINŢEI.

Nicioadată n-am văzut un păcat din cer să cadă
şi în mine n-a căzut crucea cerului grămadă,
nu am fost nici vânzător căutând s-adun avere
nu am vrut nici să omor o fiinţă în durere.

Mă gândeam să vând credinţa pe un strop de bogăţie
cum IISUS a fost vândut cu lumina lui cea vie,
dar ştiam că n-o să am niciodat-acei arginţi
care l-au ucis pe IUDA când la scos în vis din minţi.

Viaţa asta îmi vorbeşte şi mă pune să aleg
între cel ce mă iubeşte din neghină să-l culeg,
să nu-mpartă iar minciuna cu gândul ce îmi spune
că doar Dumnezeu mă strigă în altar pe al meu nume.

La-nviere mielul plânge şi-n credinţa lui se roagă
să îi ierte fariseii ce l-au răstignit în grabă,
şi golgota să rămână în credinţa dintre neamuri
ca un adevăr ce plânge cu durerea lui în hamuri.

Printe-apostolii lui vine duhul sfânt să împlinească
învierea din mormânt ca IISUS să strălucească,
şi s-adune-n turma lui doar mioare rătăcite
şi la masa domnului sufletele lui iubite.

Nu e viaţă mai frumoasă decât cea ce o trăieşti
când cu domnul stai la masă şi săracul să-l iubeşti,
cu cămaşa îmbrăcat ce-ai primit-o ca răsplată
pentru tot ce-ai adunat sus în cer la sfânta poartă.

DOR DE MAMĂ

La tine mamă o s-ajung când steaua mea se stinge
acum în lacrimi stau şi plâng durerea ce m-atinge,
îmi este dor să mai aud cuvântul tău de taină
când mă strângeai la pieptul tău, mă alinai tu mamă.

Sunt doar deasupra de mormânt dar totuşi prea departe
atât de tare mamă plâng că moartea ne desparte,
şi nu mă lasă să-ţi vorbesc să spun ce rău mă doare
că am rămas al tău copilul cu lacrimile-amare.

M-am tot rugat lui Dumnezeu pe patul tău de moarte
şi îndurare i-am cerut stând în genunchi şi-n coate.
să te mai lase să trăieşti o clipă lângă mine
şi-apoi în visul lui să pleci pe treptele divine.

Acum privesc al tău mormânt şi nu-mi găsesc tăcarea
e noapte peste chipul tău ce-mi fură mângâierea.
doar candela când o aprind în ceară se topeşte
şi flacăra ce arde-n ea credinţa ne-o vesteşte.

Te las acum să te-odihneşti cu candelă aprinsă
lumina în al tău mormânt şi-n visul tău e stinsă,
şi dacă eu n-am să aprind lumina pe mormânt ?
cum să aud mămica mea din el al tău cuvânt.?

ZEIŢA FRUMUSTETII.

Mai am o zi şi vreau să plec în marea rugăciune,
să mă cunun cu-al tău poem frumoasa mea minune,
să te sculptez ca Afrodita în templul de iubire
împodobită ca zeiţă în marea fericire.

Îţi scriu poeme câte vrei şi te slăvesc în templu
cu vinul dulce de la zei paharul tău îl umplu,
şi-ofrande îţi aduc în dar să te hrănesc cu ele
când luna plină de cleştar te luminează-n stele.

Polenul tău aş vrea să-l beau când buzele le gust
şi floarea ta să o miros ca un pahar de must,
simţind mirosu-mpodobit din fraga lui curată
când lângă mine ai venit zeit-adevărată.

Nici Roma nu a strălucit în razele de soare
când Cezar i-a împodobit cununa ei în floare,
cum tu te-arăţi pe-al tău altar ca o mireasă sfântă
ce mi-ai venit de sus în dar la marea noastră nuntă.

Privesc ades în ochii tăi când versul ţi-l compun
poemul sufletului meu în strofe îl adun,
când lira nopţii îl citeşte cu strunele atinse
atunci iubirea străluceşte în stelele aprinse.