CHEMAREA VISELOR

Ninsori de vise au căzut
pe noaptea cea albastră,
şi printre stele te-au văzut
frumoasă şi măiastră.

Erai în treacăt să le vezi
s-alegi un vis anume,
eu mă rugăm să nu te pierzi
când calci pe-a mele urme.

Şi mă rugam să vii încet
pe raze de aramă,
c-acolo-n noapte te aştept
când visele ne cheamă.

Mă întrebam în gândul meu
de eşti doar o nălucă,
sau înger de la Dumnezeu
ce către cer se urcă.

De câte ori te mângâiam
simţeam că-mi eşti aproape,
şi lângă tine mă topeam
ca luna lin pe ape.

Dar printre ramuri ce plutesc
pe valuri de lumină,
te-aştept să vii să te iubesc
sub cer pe lună plină

IMI ADUC AMINTE

Îmi aduc aminte de durerea mea
dar acum în ziduri s-a închis,
chiar de-i linişte şi  tăcerea-i grea
noaptea printre stele s-a aprins.

Am deschis o poartă către tine
lăsând inima şi sufletul în ea,
am rămas pustiu şi sărac în mine
şi-acum încă caut fericirea ta.

Mă ascund tăcut, printre amintiri
răscolind în vise să te regăsesc,
mă întorc la tine-n marile iubiri
şi-apoi fericită vreau să te iubesc.

De ce plânge luna cu argint de stele
când iubirea mea nu te părăseşte?
de ce ochii tăi urcă printre ele
să adoarmă-n visul care ne uneşte?

Acum stau tăcut şi te-aştept să vii
ca un fulg de puf, mic de păpădie,
ce se-nvarte liber iara prin câmpii
când se culcă noaptea şi în vis adie.

Four Seasons Hotel George V Paris

IUBIRE SI CAINTA

În ochii tăi nu a mai plâns vioara
şi te aştept la mine să revii,
să îţi aduc în tine primăvara
şi macii de sub soare din câmpii.

E  chipul tău în flori îmbălsămat
când gura ta miroase-a trandafir,
cu zâmbetul frumos înmiresmat
iubirea curge-n tine ca un fir.

Ţi-am pus în lacrimi mir şi busuioc
şi te-am lăsat sub soare adormită,
ca un rubin ce-şi caută noroc
în marea de cristale liniştită.

Te-am dus în zarea din amurg
şi am lăsat vioara să-ţi vorbească,
să te ascund în stele care curg
şi peste tine-n vis să se oprească.

Ce aş putea apoi să îmi doresc
când eu te văd frumoasă, fericită?
cu tine pot mereu să mai iubesc
o stea din galaxia adormită.

Acest poem e dragoste divină
ce s-a născut din stele şi dorinţă,
în noi se spală sufletul de vină
când rugăciunea-i spusă cu credinţă.

CE VREA UN SUFLET DE LA OM

Ce vrea un suflet de la om
când imina îi e pustie?
când visele îi plâng în somn
furate de a lui mânie.

De ce credinţa i-a murit
şi doar mândria şi-o arată?
mereu şi noaptea i-a vorbit
despre cetatea ei curată.

El nici acum n-a înţeles
că doar ISSUS i-a luat păcatul,
chiar de pe cruce la ales
când a călcat să facă altul.

Nu poţi să îl numeşti fiinţă
când cu minciună se hrăneşte,
nu vrea să ceară în căinţă
iubirea celui cel iubeşte.

Şi totuşi omul s-a născut
cu traista plină de păcate,
şi-n ura oarbă a zăcut
cărând o cruce către moarte.

Ar vrea să fie împărat
mâncând în foamea lui nebună,
credinţa care l-a cărat
prin uragane şi furtună.

O STEA DINTR-UN VIS

O iubire ţi-am scris 
sub o stea dintr-un vis,
şi în ochi te-am privit înc-odată.

Ţi-am lăsat un sărut
până ce n-am ştiut,
că iubirea e-n tine curată.

Eu mereu te-am dorit
chiar de aş fi murit,
să te am lângă mine aproape.

Sub o stea te-am ascuns
şi apoi am pătruns,
cu sărutul adus de departe.

Eu mereu am căzut
şi apoi am zăcut,
ameţit de iubirea nebună.

Şi apoi ţi-am cântat
cu-al meu suflet curat,
ca vioara frumoasă pe strună.

Eşti doar înger divin
printre aştri când vin,
eu te văd ca o stea fermecată.

Şi apoi te zăresc
când cu tine vorbesc,
şi în suflet te-ascund înc-odată.

MIELUL DOMNULUI

Un prunc în iesle s-a născut
cu steaua lui ce luminează cerul,
şi Duhul sfânt coboară-ncet tăcut
când îngerii cutreieră eterul.

Căci Dumnezeu a dat pe filul sau
să ne aducă nouă mântuirea,
el va muri pentru păcatul meu
prin moarte ne aduce nemurirea.

Prin trupul sfânt Maria i-a dat viaţă
şi steaua lui îl umple de lumină,
când Duhul lin coboară pe-a sa faţă
doar îngerii la dânsul se închină.

Iordanul curge liniştit la vale
pe piatră tare ce doarme şlefuită,
el îl aşteaptă doar pe ISSUS în cale
să îl boteze cu apa s-a sfinţită.

Golgota plânge, ziua-ntunecată
când paşii săi pe cruce vor ajunge,
şi cuiele cu palmele aşteaptă
durerea care curge pe-a lui sânge.

Doar Dumnezeu iubeşte lumea asta
căci fiul plânge astăzi răstignit,
dar moartea nu i-a fost pedeapsa
căci pentru noi pe lume a venit.

DUREREA DESTINULUI 2

Cum pot să fiu acum cinstit
când mi-au furat pâinea din vatră?
aşa sărac eu am muncit
orfan de mamă şi de tată.

Cum a-ş putea să mulţumesc
lui Dumnezeu că calc pământul?
în suflet ştiu că mai găsesc
lumina lui şi legământul.

Trăiesc şi eu ca voi în ţară
aşa flamand şi necăjit,
dar din altar m-au scos afară
la domnu-n lacrimi am fugit.

M-am dus să-i spun că toţi mă-njură
şi printre lacrimi îi privesc,
dar nu mă uit la ei cu ură
şi doamne, vreau să îi iubesc.

Nu am cu mine nici un frate
eu m-am născut să fiu pribeag,
cu crucea mea ce-o duc în spate
în sărăcie-adânc mă bag.

De ce sunt răi şi nu mă lasă
când ştiu că sunt aşa sărac?
nu le-am furat nimic din casă
şi rău la nimeni eu nu fac.

Cerşesc mereu un colţ de pâine
şi n-aş putea să îi urăsc,
dar ei mă strigă ca un câine
şi-apoi cu piatra mă lovesc.

Dar milă am doar de la tine
căci tu îmi dai iubirea ta,
tu nu mă strigi ca pe un câine
şi m-ai făcut pe cer o stea.

TE-ASTEPT

Un strop de mir coboară-ncet
pe fruntea ta fecioară,
iar eu cu ochii mei te-aştept
sub cer în prag de seară.

Tu să te laşi în gândul tău
ca vântul ce adie,
c-acolo sunt ascuns şi eu
cu inima pustie.

În paşii tăi să nu te-opreşti
să nu priveşti în urmă,
ascuns sub stele mă găseşti
ca mielul fără turmă.

Sunt singur, trist şi mă gândesc
în gândurile mele,
acolo ştiu că te găsesc
cu luna între stele.

Sunt ochii tăi ce ard în vis
şi mă pătrund adânc,
citind în suflet ce ţi-am scris
când nu puteam să plâng.

Hai vin-o chipul meu frumos
că-mi este dor de tine,
în amintiri eu te descos
în nopţile senine.

Şi când va fi ca să ajungi
curată cum e marea,
să nu te-ascunşi şi-apoi să plângi
căci plânge iarăşi zarea.

Şi cerul va cădea în ploi
lăsând pe noi să cadă,
iubire-ascunsă în noroi
prin inimi să o vadă.

DUREREA DESTINULUI

Eu m-am născut copil sărac
cerşind un colţ de pâine-amară,
în lacrimi plâng şi-n noapte tac
când dorm sub cerul de afară.

M-am tot rugat la Dumnezeu
când ştiu că moşul vrea să vină,
să dorm adânc în somnul meu
să mă trezesc cu el la cină.

Nu vreau decât să îl privesc
să-i spun în faţă ce mă doare
în şoaptă vreau să îi vorbesc
de-a mea dorinţă arzătoare.

Aş vrea să-l pun la masă mea
şi să-l hrănesc cu-n colţ de pâine,
chiar de-s sărac şi viaţa-i grea
trăiesc cum pot ,ca un biet câine.

Privesc la geamuri cum se-aprind
steluţe-n brazi, fermecătoare,
şi în lumina lor cuprind
mantaua nopţii sclipitoare.

Dar sunt în zdrenţe îmbrăcat
şi când colind la orice casă,
de toţi atunci eu sunt spurcat
prin noaptea rece ce se lasă.

Ce pot să fac, aşa sunt eu
căci m-am născut în sărăcie
privesc spre cer la Dumnezeu
să mă trimiată-n veşnicie.

Căci sunt scuipat şi alungat
şi toţi îmi spun că-s păduchios,
dar sunt în suflet mai bogat
chiar dacă dorm mereu pe jos.

AM PIERDUT IUBIREA

A venit la mine steaua mea de sus
şi mi-a luminat iubirea jos în poartă,
dar eram cu gândul printre lacrimi dus
şi-am pierdut-o, oare ea mă iartă?

A venit la mine marea fericire
dar eram în suflet cu al meu păcat,
am pierdut departe singura iubire
uşa mi-a închis-o , şi-apoi a plecat.

A venit la mine noaptea să îmi spună
că al meu luceafăr iar a lăcrimat,
şi vroia în stele iarăşi să apună
dar în răsărit cu grabă a plecat.

Eu eram plecat, să caut iar iubirea
şi-a venit la mine lângă patul meu,
mi-a scris doar o vorba, că e fericirea
dar eram urcat, sus la Dumnezeu.

Mi-am lăsat dorinţa printre amintiri
şi din timp o clipă iar şi-a amintit,
că am fost odată-n marile iubiri
dar speranţa-n mine toată a murit.

ZAMBET DE INGER

Eşti demon frumoasă cu ochii în soare
eşti înger lumină sau steaua din mare,
divină şi mândră prin stele tu treci
ca luna de-aramă în nopţile reci.

M-aplec peste tine cu gândul nebun
iubirea în şoaptă mereu să ţi-o spun
când palma te-atinge duios peste tine
în ropot sărutul coboară din mine.

Sunt zile şi nopţi când vreau să te prind
ca valul pe mare spre tine mă-ntind,
cuprinsă te fur cu vraja nebună
când noaptea îţi cântă cu îngeri pe lună.

Eşti marea ispita ce-n mine se-ascunde
săgeata iubirii adânc mă pătrunde,
şi-atunci nu te las în vis doar o clipă
te duc iar în zbor pe-a noastră aripă.

Eşti zâmbet de înger cu ochii în soare
parfumul te-adoarme-n petale de floare,
cetatea luminii te-arată frumoasă
când marea iubirii pe tine se lasă.

Prin vise te-ascunzi ca o zan-adormită
când noaptea-i stăpână pe cer fericită,
când eu te ating cu vorba blajină
ca marea iubire la tine să vină.

AM ATINS

Am atins izvorul rece care curge în destin,
peste crucea noastră trece plin de lacrimi şi de chin,
am atins sufletul tău ca un fulg căzut din stele,
şi-i acum în dorul meu ca o cadelă în ele.

Am atins sărutul tău cu nectarul de pe buze,
şi acum te am doar eu ca o perlă în meduze
am atins inima mea când te-am prins în vraja ei,
şi ţi-am pus pe cer o stea cu arama dragostei.

Am atins cu ochii mei doar privirea ta frumoasă,
şi-n coroana dragostei te-am ales să-mi fii aleasă,
am atins cu tine cerul şi am pus al meu sărut,
ca să cucerim eterul noaptea sfântă-n aşternut.

Am atins coapsele tale şi le-am mângâiat încet,
şi cu dulcea sărutare ţi-am cântat ca un poet,
am atins zâmbet de floare, sănii tăi între petale,
cu rubinele din mare ţi-am furat ochii în soare.

Am atins în rugăciune crucea cerului divină,
şi-apoi te-am strigat pe nume să te plimb pe lună plină
cum puteam să fac mai bine să îţi spun cât te iubesc,
când eu te chemam la mine lângă suflet să-ţi vorbesc.

Am aprins iubirea-n noi ca icoană-n lăcrimată,
şi în floarea de trifoi ţi-am lăsat iubirea toată
fiindcă-mi eşti în vis comoară şi în inimă iubire,
tu luceafărul de seară să coborî în fericire.

ASTEAPTA-MA

Aşteaptă-mă iar la răscruce
să vezi cea rămas după noi,
durerea mă ţine pe cruce
păcatul mă vrea în gunoi.

Amară e viaţa-n destin
şi drumul de cruce ce plânge,
prin nopţi la cer mă închin
când crucea în lacrimi ajunge.

Să nu te înşeli niciodată
cu inim-ascunsă-n deşert,
iubirea să n-o faci uitată
căci eu o să vin să te iert.

E multă iubire ce-aşteaptă
şi strigă la inima ta,
doar mare iubirii e dreaptă
când strigă mereu că te vrea.

Doar timpul mai bate târziu
şi-o zi mai aduce o clipă,
să scapi din întinsul pustiu
când noaptea te ia pe aripă.

Iubirea ne este luceafăr
pe lacul aprins înstelat,
ea este o floare de nufăr
ce curge în suflet curat.

PRIMAVARA

Ce să spun, e primăvară
şi din traista ei ascunsă,
un penel se joacă iară
cu culoarea lui pătrunsă.

Cad culori în armonie
blând pe razele de soare,
ce coboară prin câmpie
ca o stea nemuritoare.

Se anunţă de departe
printre roiuri care zboară,
că doar primăvara-mparte
busuioc în prag de seară.

Şi din salba ei în soare
se desprind în valsuri line,
doar culori ameţitoare
prin izvoare cristaline.

Deodată, ramuri reci
sau trezit cu flori pe ele,
şi cu greeri pe poteci,
printre fulgi ce cad din stele.

S-a trezit totul la viaţă
când o uşă se deschide,
şi în zori de dimineaţă
taina nopţii se închide.

STRIGATUL MIELULUI

Vântul mai suflă şi trece prin glie,
ţărâna-i amară în marea câmpie,
oştenii căzuţi zac în somnul de veci
şi frunza adie când calci pe poteci.

Se simte mirosul ascuns în tăcere
şi codrul îşi plânge cumplita durere,
doar chipuri uitate de mult răstignite
apar în icoane, în domuri cioplite.

Dar cine-i de vină că ziua răsare
şi luna prin stele, e stea călătoare,
doar codrul e martor la timpul ce trece
şi-apoi e pământul în haina lui rece.

În timp, e un clopot ce bate-n surdină
şi-n liniştea nopţii ne spală de vină,
la capăt de cruce el plânge-n tăcere
când mirul îi unge cumplita durere.

S-aprind lumânări ca lumină-n morminte
pământul ascultă tăcut prin cuvinte,
cum lacrimi ajung pe ţărână amară
şi morţii îi cer să îi scoată afară.

E legea divină din candela sfântă
ce cheamă mioara la domnul, la nuntă,
pastor să îi fie în turm-adunată
să-i spele durerea ce-a plâns-o odată.

NASCUTI PENTRU ROBIE

Mă tot întreb de-atâtea ori,
de ce toţi caii galopează ?
de ce lovesc panantu-n zori,
şi-n fuga lor mereu nechează?

Zăbala-n gura lor pocneşte
în muşcături de dinţi nebuni,
copita-n dansul ei loveşte
mereu pământul din străbuni.

Ei fug galop spre libertate
lăsând robia lor să cadă,
când biciul nu le dă dreptate
atunci privesc zarea s-o vadă.

În hamuri zac încătuşaţi
când pintenii îi tot înţeapă,
de sânge-n lupte sunt udaţi
şi-apoi spălaţi în băi de apă.

Se nasc şi cresc ca-n haiducie
dar înrobiţi şi însetaţi,
şi-n fuga lor spre veşnicie
de nimeni nu vor fi uitaţi.

PRIVESC CUM TRECI PE LANGA MINE

Privesc cum treci pe lângă mine
şi mult aş vrea să te opreşti,
să te întreb dacă t-ie bine
sau dacă vrei să mă priveşti.

Şi eu sunt ca o stâncă mută
dar vreau mereu să îţi vorbesc,
iubirea mea mereu te-ascultă
şi îmi doresc să te iubesc.

De ce e lumea asta crudă
când suflete avem în noi?
de ce o lacrimă e udă
când plângem noaptea amândoi?

Eu nu mai vreau să stau departe
gandidu-mă mereu la tine,
oceanul marii ne desparte
şi nopţile ce sunt divine.

E greu să privesc mereu zarea
şi-n depărtare să te ştiu,
ascult mereu cum cântă marea
în noaptea marelui pustiu.

În visul meu ce se ascunde
într-o cetate-ascunsă-n nori,
iubirea mea în el te prinde
să nu te pierd prin rouă-n zori.

PRIBEAG IN OCHII DOMNULUI

Sunt biciuit de ploaia care cade
din ochii stelelor aprinse,
şi-n mine un păcat mă roade
când lacrimile nopţii sunt atinse.

Din ele se desprinde o nălucă
şi în deşertul gândului mă fură,
pe arşiţa din ploaie ea mă culcă
ca în altar,să mă dezbrac de ură.

Aş vrea s-ating privirea ei divină
să mă dezgheţ în taina rugăciunii,
şi-n lumânări să ardă a mea vină
şi în icoană, negura minciunii.

Genunchii, se apleacă-n rugăciune
şi-ajung pribeag în ochii domnului,
dar sufletul îl strigă iar pe nume
să îl ridice-n poarta cerului.

Pe cruce simt golgota că m-apasă
păcatul urlă-n mine ca o fiară,
durerea sufletului nu mă lasă
şi din altar, ea mă arunc-afară.

Un pas mai am să fiu urcat pe cruce
când sufletul din mine-i răstignit,
şi-atunci doar cuiele spre cer m-or duce
căci timpul judecăţii a venit.

VALSUL IERNII

Peste copacii ruginii
încet se lasă iarna,
şi fulgii joacă prin câmpii
să îi arate haina.

Steluţe albe-ncet ating
fereastra luminată,
şi în lumina ei se sting
şi-o fac înlăcrimată.

O mantie îmbracă iar
pământul cu zăpadă,
când iarna se arată-n dar
copii să o vadă.

În dansul ei se-nvârt în joc
troiene de cristale,
şi-mbracă iar cu-al său cojoc
izvoarele în cale.

Copacii cad în faţa ei
cu crengile-mpletite,
pădurea-i plină de scântei
şi pare adormită.

E vals de iarnă fermecat
ce vântul îl porneşte,
copii toţi sau bucurat
când iarna le zambeste.

VIS DE NOAPTE

Printre tresti-adormită
un luceafăr lin coboară,
cu lumina risipită
pe o strună de vioara.

Şi-n tăcerea ce se-aşterne
peste lacul ce visează,
noaptea-ncet prin sită-şi cerne
stelele ce o valsează.

Lin se leagănă un nufăr
cu coroana înflorată,
lângă stuful care-şi plânge
apa lacului surată.

Şi deasupra peste maluri
plânge-o salcie lăsată,
ce se leagănă în valuri
cu aramă îmbrăcată.

Iar luceafărul suspină
printre codrii de poveste,
şi îmbracă în lumină
noaptea sfântă cel iubeşte.

Se adună iar în stele
şi privindu-se-n oglindă,
noaptea fuge printre ele
un luceafăr ca să prindă.

URCA-MA TU RUGACIUNE.

Urcă-mă tu rugăciune
să deschid cerul în două,
să ascult noaptea pe strune
să văd stelele ce-o plouă.

Lasă-mă măcar odată
să mă culc deasupra ei,
să mă spăl cu ea pe faţă
şi-ţi voi da din trup să bei.

Du-mă pe oglinda lunii
să mă-mbrac cu-a ei culoare,
şi-n altarul rugăciunii
te îmbrac ca pe o floare.

Culcă-mă pe perna ta
să mă inveles cu tine,
şi-ţi voi da iubirea mea
din altarele divine.

Iubeşte-mă ca un creştin
şi nu pleca din trupul meu,
că-ţi dau paharul sfânt de vin
sfinţit de bunul Dumnezeu.

Coboară-mă tu în altar
să gust din nafura divină,
şi inima ţi-o dau în dar
pe crucea cerului, lumină.

Usucă-mă de tot păcatul
când strig iertarea sus spre cer,
şi mă feresc să mai fac altul
zburând cu tine prin eter.

Ascunde-mă în lumânare
s-aprind o candelă în tine,
şi în genunchi la închinare
voi săruta icoana bine.

Şi pentru toate câte-mi faci,
te pun în faţa mea lumină,
în poarta domnului să calci
pentru iertarea cea divină.

Şi când ajung la Dumnezeu,
mă-nchin cu tine în iertare,
cu sufletul ce-a dus din greu
durerea crucii în spinare.

DE-AR FI SA VII.

De-ar fi să vii în patul meu, gândeşte-te mereu la mine,
şi eu m-ascund în gândul tău, ca un luceafăr în destine.

Gândeşte-te măcar o clipă că poţi zbura în fericire,
şi eu îţi dau a mea aripă să gusti frumoasa mea iubire.

Pe pieptul meu să te cuprind cu un sărut ce te îmbată,
şi-n vraja visului te prind, care te fură inc-odată.

Atât de blând frumoasa mea,te simt pe fulgul ce adie,
cand tu coborî din colţ de stea cu luna albă în câmpie.

Mai am un pic şi-ncet adorm şi ochii tăi se lasă-n vise,
cu chipul tău căzut în somn, când stelele lucesc aprinse.

Cascada nopţii se aprinde pe bolta cerului divin
şi printre zodii ea ne prinde ca doi luceaferi în destin.

MINTEA NEBUNULUI LA PUTERE.

Voi m-aţi votat şi v-am minţit
şi-am prins acum în gât ciolanul,
putere-n dânsul am găsit
din pâinea voastră îmi scot banul.

Trăiesc ca bosul în palate
şi voi puterea mi-o plătiţi,
vă pun doar taxe-nbelsugate
chiar dacă tot nu mă iubiţi.

Căci eu vă bag în sărăcie
şi eu dictez ce să mâncaţi,
trăiţi mereu pe datorie
socoată mie să îmi daţi.

Doar eu conduc în astă ţară
şi legea este pentru voi,
puteţi dormi-n boscheţi afară
că voi, nu mai aveţi nevoi.

Eu am copii şi-i cresc din greu
şi iar îmi cereţi să vă dau,
în casă eu trăiesc mai rău
de-aceea ţara eu v-o iau.

Mi-e silă să vă mai privesc
că sunteţi hoituri împuţite,
voi cum a-ţi vrea să vă iubesc
când sunteţi vite adormite.

Chiar dacă nu mă mai votaţi
târâş la mine-o să veniţi,
şi votul vostru să îl daţi
de nu, în foame-o să muriţi.

IUBIRE, DRAGOSTE SI URA.

Prin balele ce-ţi curg din gură
iubirea zace-ncătusată
şi dintîi tăi sclipesc în ură
cum nu au mai sclipit vreodată.

Hain de moarte şi durere
îţi place să ucizi destine,
distrugi săruturi, mângâiere
şi nopţile ce sunt divine.

Nimic nu poate să trăiască
când gura ta omoară vise,
dar cine să te mai iubească
când stelele le vrei ucise.

Sunt ochii tăi ce zac în sânge
şi inima în lanţuri grele,
iubirea nopţii încă plânge
cu sufletul în zbor spre stele.

Şi dragostea încet se pierde
într-un deşert însângerat,
în ochii tăi încă se vede
cum moartea vine din păcat.

Eşti fiara ce aduci otrava
când muşti ca şarpele iubirea,
de otrăveşti în flori livada
şi duci în moarte fericirea.

DE CE?

De ce din mine ai plecat?
căci ochii nu te uită,
de ce în lacrimi m-ai lăsat
când dragostea e mută?

De ce pe mare lung privesc
catandu-te în zare?
când vreau mereu să mai iubesc,
doar sufletul mă doare.

De ce nu pot să te găsesc,
când dorul mă apasă?
aş vrea mereu să-ţi mai vorbesc
când liniştea se lasă.

De ce iubire eu mai am?
de ce mai urlă-n mine?
de ce în suflet te găseam,
să mă iubesc cu tine?

De ce stau singur, dus şi trist,
în gândul meu ce plânge?
de ce în mine m-am închis
când dragostea mă unge?

Mă tot întreb de-atâtea ori
în gândurile mele,
cum aş putea să te găsesc
luceafăr printre stele?.

Căci mi-a rămas sărutul tău
pe buzele-mi atinse,
şi nu mai pleci din dorul meu
când nopţile sunt stinse.

SA NU LASI NOAPTEA SA APUNA.

Priveşte-ţi dragostea din suflet

cu colţii tăi s-o rupi adânc,
ca lupul care zace-n urlet
nebun de foame şi flămând.

Să fii turbat de-a ta mânie
şi foamea iar s-o potoleşti,
ca floarea inimii să-ţi fie
din rudele împărăteşti.

Loveşte inima şi muscă
hapsând, adânc şi însetat,
ca leul care zace-n cuşcă
cu colţii lui, însângerat.

Să nu laşi noaptea să apună
în foamea ta de lup nebun,
să laşi doar dragostea să-ţi spună
cum clopotele-ţi bat în drum.

Sunt florile din colţ de stele
ce-n visul tău încet coborâ,
şi noaptea ce apune-n ele
îţi cântă în sărut pe seară.

Închide ochii şi priveşte
cum foamea urlă ne-ncetat,
căci doar iubirea mai găseşte
sărutul meu ce ţi l-am dat.

POVESTEA UNEI IUBIRI.

Eşti atâta de frumoasă,suflet bun
ca o mare ce se lasă peste drum,
să pluteşti pe valul ei cu paşii tăi
să ajungi la mine-n suflet de mă vrei.

Eşti cu zâmbetul pe buze, şi-mi vorbeşti
şi ai vrea iubirea mea s-o mai primeşti,
dar primeşte-ntâi sărutul ce te-atinge
şi-apoi vei vedea că dragostea învinge.

Nu te las să cauţi, ziua-n care o să vin
căci luceafărul de noapte-ţi e divin,
şi pe scara lui, să urci până la cer
să primeşti lumina sfântului eter.

Eşti doar tu şi ochii tăi ce mă privesc
şi pe scara nopţii, eu aş vrea să te iubesc,
să plutim doar noi în noaptea sfântă
doar atunci, când dragostea în ea ne cântă.

Nu e vis ce curge printre stele
când doar candela mai arde printre ele,
să nu fii în el tu marea mea iubire,
când doar universul lui îmi dă de ştire.

Am primit în inimă, icoana ta
şi am pus mereu sărutul meu pe ea,
doar eu mai ştiam cât te iubesc
Când vroiam mereu să îţi vorbesc.

INIMA.

Inimă ce tristă eşti, inimă
printre lacrimi ne iubeşti, inimă
tu ne dai la toţi iubirea,inimă
să ne găsim fericirea-n dragoste.

Lângă suflet şi durere, inimă
tu ne-aduci şi mângâiere, inimă
noi în lacrimi te băgăm , inimă
până ce ne îmbătăm în dragoste.

Tu în noi aprinzi lumina, inimă
până ce ne alungi vina, inimă
curge dragostea pe noi, inimă
şi ne spală de nevoi în dragoste.

Sufletul îţi dă putere, inimă
şi-n durere mângâiere, inimă
noi în tine vrem să fim , inimă
până-n clipa ce murim în dragoste.

Mirul sfânt ce curge-n tine , inimă
unge candela din mine, inimă
şi în taina rugăciunii, inimă
arde flacăra minciuni-n dragoste.

Dorul curge în credinţă, inimă
până-n clipa de căinţă, inimă
fiul domnului pe cruce, inimă
fericirea ne-o aduce-n dragoste.

TE-ASTEPT IN POARTA IUBIRII.

Vin-o-acum să-mi gusti iubirea
cu o lină sărutare,
să îţi văd în ochi sclipirea
printre razele de soare.

Te aştept pe malul mării
până la apus de lună,
privesc zarea depărtării
de venirea ta să-mi spună.

Ca să ştiu cum să te-aştept
să te văd cât mai frumoasă,
cu iubirea mea din piept
ce pe tine-ncet se lasă.

Şi-n amurgul ce se-arată
îi cer soarelui rubine,
ca iubire-adevărată
să coboare drept spre tine.

Pictez plaja în cuvinte
ce îţi spun că te iubesc,
şi-ţi îmbrac iar în veşminte
vorbele ce ne răpesc.

Şi când stelele îmbracă
noaptea în a sa lumină,
îi spun cerului să tacă
când apari pe el divină.

FUSUL DE VISE.

Un vânt aduce ploaia şi norii îi adună,
pe chip îţi simt văpaia, iubirea în furtună
din ploaie-aleg un strop şi-l pun pe chipul tău,
să simt al tău potop când curgi în dorul meu.

E mult de când te simt şi creşte-a mea dorinţă,
când eu te vreau nu mint chiar dacă-s în căinţă
vreau doar sărutul tău să scap de ce m-apasă,
nu vreau să cad în hău căci dorul nu mă lasă.

Eşti tu destinul meu? mă-ntreb de-atâtea ori,
de ce îl duc din greu, pe strune de viori?
c-am pus iubirea mea să curgă pe arcuş,
şi-am pus în tine-o stea să lumineze sus.

Şi drumul meu să-mi fii când buzele te-ating,
ca tu să mai revii, cu flori eu să te ning
aş vrea în ochi să-ţi pun un fus ce toarce vise,
şi-apoi să le aduni în nopţile promise.

Să nu mă laşi pustiu cu sufletul în palmă,
cu tine vreau să fiu să-mi vindeci a mea rană
eu nu mă-nchin la zei, dar stau în rugăciune,
iubirea dac-o vrei în vis s-o strigi pe nume.

Căci ea se-aprinde iar într-un sărut aprins,
să lumineze-n dar, sufltul tău cel stins
c-aşa o să trăiesc ,cu tine lângă mine,
şi-apoi să te iubesc în nopţile divine.

TOAMNA.

S-a trezit toamna la viaţă
în culori frumos gătită,
printre flori de dimineaţă
ca o mare adormită.

Printre rouă şi culoare
de sub soare se iveşte,
prin pădurea arzătoare
cu culoarea ei loveşte.

E un vis ce se arată
fermecat iar în natură,
cu sclipirea lui curată
o sărută lin pe gură.

Şi-atunci toamna dezgoleste
curcubee de petale,
cu penelul fin loveşte
ploaia ei nemuritoare.

Soarele de sus priveşte
şi cu razele o scaldă,
cu căldură o iubeşte
fericită să o vadă.

Printre ramuri îmbrăcate
păsările ciripesc,
şi prin frunzele pictate
în amurguri se opresc.

Liniştea încet se-aşează
peste haina ei brodată,
peste câmpuri lin valsează
cu luceferi îmbrăcată.

Ea se leagănă în valuri
şi în visul ei coboară,
ca o lună între maluri
ce se-arată-n prag de seară.

DRUMUL SPRE CASA.

E mult păcat în rugăciune,
e multă ură în destin,
curg lacrimi seci în iertăciune
şi crucea plină de venin.

La tatăl meu mă urc la cer
s-ajung la marea judecată,
să duc păcatele la el
la legea lui ce este dreaptă.

Nici un păcat nu l-am ascuns
sunt toate sus pe crucea mea,
pe chipul meu de lacrimi plâns
amărăciunea-mi este grea.

Mă urc la cerul luminat
mă duc la el să-mi dea lumină,
iubire lui eu nu i-am dat
şi i-au cu mine a mea vină.

El m-a hrănit cu glas duios
şi mă făcut copil să-i fiu,
şi-acum mă duc mai păcătos
cu sufletul într-un pustiu.

Sunt obosit şi-mi este somn
şi visele încă mă cheamă,
pe perna lui mă duc să dorm
ca un copil la sân de mamă.

INIMA NOPTII.

Ce frumoasă este noaptea
cu armura ei de stele,
peste luna de aramă
curge mândră peste ele.

Iar luceferi de lumină
o adie fermecată
ca regina lor divină
şi o mai sărut odată.

O sărut cu-a lor lumină
ce-au furat-o de la soare,
ca o floare în grădină,
noaptea e nemuritoare.

Luna curge cu arama
şi-o îmbracă-mpodobită,
aşezând pe ea năframa
ca o zână adormită.

Şi-n fântâna ei de stele
inorogii se adapă,
să gonească printre ele
să le mai sărute-odată.

Iar când soarele apare
noaptea curge liniştită,
şi se pierde-ncet în zare
ca o mare adormită.

MIRUL IUBIRII.

Dintr-un gând cioplit de lacrimi
curge-n gheaţă o iubire,
ce răzbate printre patimi
drumul greu spre fericire.

Doar un suflet mai răzbate
poarta marelui destin,
când iubirea duce-n spate
plin de lacrimi şi de chin.

Când minciuna crunt loveşte
şi mândria-ncet omoară,
o iubire ce iubeşte
sufletul ce o-nconjoară.

Este focul de dorinţă
pentru un sărut ascuns
care curge prin voinţă
mirul sufletului uns.

Ce frumos curge iubirea
printre nopţi aprinse-n stele
să culeagă fericirea
ce colindă printre ele.

Iar cand gheaţa se topeşte
răul fuge destrămat,
fiindcă inima iubeşte
sufletul ce e curat.