Ce vrea un suflet de la om
când imina îi e pustie?
când visele îi plâng în somn
furate de a lui mânie.
De ce credinţa i-a murit
şi doar mândria şi-o arată?
mereu şi noaptea i-a vorbit
despre cetatea ei curată.
El nici acum n-a înţeles
că doar ISSUS i-a luat păcatul,
chiar de pe cruce la ales
când a călcat să facă altul.
Nu poţi să îl numeşti fiinţă
când cu minciună se hrăneşte,
nu vrea să ceară în căinţă
iubirea celui cel iubeşte.
Şi totuşi omul s-a născut
cu traista plină de păcate,
şi-n ura oarbă a zăcut
cărând o cruce către moarte.
Ar vrea să fie împărat
mâncând în foamea lui nebună,
credinţa care l-a cărat
prin uragane şi furtună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu