DUREREA DESTINULUI

Eu m-am născut copil sărac
cerşind un colţ de pâine-amară,
în lacrimi plâng şi-n noapte tac
când dorm sub cerul de afară.

M-am tot rugat la Dumnezeu
când ştiu că moşul vrea să vină,
să dorm adânc în somnul meu
să mă trezesc cu el la cină.

Nu vreau decât să îl privesc
să-i spun în faţă ce mă doare
în şoaptă vreau să îi vorbesc
de-a mea dorinţă arzătoare.

Aş vrea să-l pun la masă mea
şi să-l hrănesc cu-n colţ de pâine,
chiar de-s sărac şi viaţa-i grea
trăiesc cum pot ,ca un biet câine.

Privesc la geamuri cum se-aprind
steluţe-n brazi, fermecătoare,
şi în lumina lor cuprind
mantaua nopţii sclipitoare.

Dar sunt în zdrenţe îmbrăcat
şi când colind la orice casă,
de toţi atunci eu sunt spurcat
prin noaptea rece ce se lasă.

Ce pot să fac, aşa sunt eu
căci m-am născut în sărăcie
privesc spre cer la Dumnezeu
să mă trimiată-n veşnicie.

Căci sunt scuipat şi alungat
şi toţi îmi spun că-s păduchios,
dar sunt în suflet mai bogat
chiar dacă dorm mereu pe jos.