cu armura ei de stele,
peste luna de aramă
curge mândră peste ele.
Iar luceferi de lumină
o adie fermecată
ca regina lor divină
şi o mai sărut odată.
O sărut cu-a lor lumină
ce-au furat-o de la soare,
ca o floare în grădină,
noaptea e nemuritoare.
Luna curge cu arama
şi-o îmbracă-mpodobită,
aşezând pe ea năframa
ca o zână adormită.
Şi-n fântâna ei de stele
inorogii se adapă,
să gonească printre ele
să le mai sărute-odată.
Iar când soarele apare
noaptea curge liniştită,
şi se pierde-ncet în zare
ca o mare adormită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu