E mult păcat în rugăciune,
e multă ură în destin,
curg lacrimi seci în iertăciune
şi crucea plină de venin.
La tatăl meu mă urc la cer
s-ajung la marea judecată,
să duc păcatele la el
la legea lui ce este dreaptă.
Nici un păcat nu l-am ascuns
sunt toate sus pe crucea mea,
pe chipul meu de lacrimi plâns
amărăciunea-mi este grea.
Mă urc la cerul luminat
mă duc la el să-mi dea lumină,
iubire lui eu nu i-am dat
şi i-au cu mine a mea vină.
El m-a hrănit cu glas duios
şi mă făcut copil să-i fiu,
şi-acum mă duc mai păcătos
cu sufletul într-un pustiu.
Sunt obosit şi-mi este somn
şi visele încă mă cheamă,
pe perna lui mă duc să dorm
ca un copil la sân de mamă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu