FUSUL DE VISE.

Un vânt aduce ploaia şi norii îi adună,
pe chip îţi simt văpaia, iubirea în furtună
din ploaie-aleg un strop şi-l pun pe chipul tău,
să simt al tău potop când curgi în dorul meu.

E mult de când te simt şi creşte-a mea dorinţă,
când eu te vreau nu mint chiar dacă-s în căinţă
vreau doar sărutul tău să scap de ce m-apasă,
nu vreau să cad în hău căci dorul nu mă lasă.

Eşti tu destinul meu? mă-ntreb de-atâtea ori,
de ce îl duc din greu, pe strune de viori?
c-am pus iubirea mea să curgă pe arcuş,
şi-am pus în tine-o stea să lumineze sus.

Şi drumul meu să-mi fii când buzele te-ating,
ca tu să mai revii, cu flori eu să te ning
aş vrea în ochi să-ţi pun un fus ce toarce vise,
şi-apoi să le aduni în nopţile promise.

Să nu mă laşi pustiu cu sufletul în palmă,
cu tine vreau să fiu să-mi vindeci a mea rană
eu nu mă-nchin la zei, dar stau în rugăciune,
iubirea dac-o vrei în vis s-o strigi pe nume.

Căci ea se-aprinde iar într-un sărut aprins,
să lumineze-n dar, sufltul tău cel stins
c-aşa o să trăiesc ,cu tine lângă mine,
şi-apoi să te iubesc în nopţile divine.