marți, 1 octombrie 2013

POVESTEA UNEI IUBIRI.


Eşti atâta de frumoasă,suflet bun
ca o mare ce se lasă peste drum,
să pluteşti pe valul ei cu paşii tăi
să ajungi la mine-n suflet de mă vrei.

Eşti cu zâmbetul pe buze, şi-mi vorbeşti
şi ai vrea iubirea mea s-o mai primeşti,
dar primeşte-ntâi sărutul ce te-atinge
şi-apoi vei vedea că dragostea învinge.

Nu te las să cauţi, ziua-n care o să vin
căci luceafărul de noapte-ţi e divin,
şi pe scara lui, să urci până la cer
să primeşti lumina sfântului eter.

Eşti doar tu şi ochii tăi ce mă privesc
şi pe scara nopţii, eu aş vrea să te iubesc,
să plutim doar noi în noaptea sfântă
doar atunci, când dragostea în ea ne cântă.

Nu e vis ce curge printre stele
când doar candela mai arde printre ele,
să nu fii în el tu marea mea iubire,
când doar universul lui îmi dă de ştire.

Am primit în inimă, icoana ta
şi am pus mereu sărutul meu pe ea,
doar eu mai ştiam cât te iubesc
Când vroiam mereu să îţi vorbesc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu