iubirea zace-ncătusată
şi dintîi tăi sclipesc în ură
cum nu au mai sclipit vreodată.
Hain de moarte şi durere
îţi place să ucizi destine,
distrugi săruturi, mângâiere
şi nopţile ce sunt divine.
Nimic nu poate să trăiască
când gura ta omoară vise,
dar cine să te mai iubească
când stelele le vrei ucise.
Sunt ochii tăi ce zac în sânge
şi inima în lanţuri grele,
iubirea nopţii încă plânge
cu sufletul în zbor spre stele.
Şi dragostea încet se pierde
într-un deşert însângerat,
în ochii tăi încă se vede
cum moartea vine din păcat.
Eşti fiara ce aduci otrava
când muşti ca şarpele iubirea,
de otrăveşti în flori livada
şi duci în moarte fericirea.
Foarte frumose viersuri.
RăspundețiȘtergeremultumesc de vizita si ma bucur ca iti place acest poem!
RăspundețiȘtergere