Sunt biciuit de ploaia care cade
din ochii stelelor aprinse,
şi-n mine un păcat mă roade
când lacrimile nopţii sunt atinse.
Din ele se desprinde o nălucă
şi în deşertul gândului mă fură,
pe arşiţa din ploaie ea mă culcă
ca în altar,să mă dezbrac de ură.
Aş vrea s-ating privirea ei divină
să mă dezgheţ în taina rugăciunii,
şi-n lumânări să ardă a mea vină
şi în icoană, negura minciunii.
Genunchii, se apleacă-n rugăciune
şi-ajung pribeag în ochii domnului,
dar sufletul îl strigă iar pe nume
să îl ridice-n poarta cerului.
Pe cruce simt golgota că m-apasă
păcatul urlă-n mine ca o fiară,
durerea sufletului nu mă lasă
şi din altar, ea mă arunc-afară.
Un pas mai am să fiu urcat pe cruce
când sufletul din mine-i răstignit,
şi-atunci doar cuiele spre cer m-or duce
căci timpul judecăţii a venit.
din ochii stelelor aprinse,
şi-n mine un păcat mă roade
când lacrimile nopţii sunt atinse.
Din ele se desprinde o nălucă
şi în deşertul gândului mă fură,
pe arşiţa din ploaie ea mă culcă
ca în altar,să mă dezbrac de ură.
Aş vrea s-ating privirea ei divină
să mă dezgheţ în taina rugăciunii,
şi-n lumânări să ardă a mea vină
şi în icoană, negura minciunii.
Genunchii, se apleacă-n rugăciune
şi-ajung pribeag în ochii domnului,
dar sufletul îl strigă iar pe nume
să îl ridice-n poarta cerului.
Pe cruce simt golgota că m-apasă
păcatul urlă-n mine ca o fiară,
durerea sufletului nu mă lasă
şi din altar, ea mă arunc-afară.
Un pas mai am să fiu urcat pe cruce
când sufletul din mine-i răstignit,
şi-atunci doar cuiele spre cer m-or duce
căci timpul judecăţii a venit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu