Peste copacii ruginii
încet se lasă iarna,
şi fulgii joacă prin câmpii
să îi arate haina.
Steluţe albe-ncet ating
fereastra luminată,
şi în lumina ei se sting
şi-o fac înlăcrimată.
O mantie îmbracă iar
pământul cu zăpadă,
când iarna se arată-n dar
copii să o vadă.
În dansul ei se-nvârt în joc
troiene de cristale,
şi-mbracă iar cu-al său cojoc
izvoarele în cale.
Copacii cad în faţa ei
cu crengile-mpletite,
pădurea-i plină de scântei
şi pare adormită.
E vals de iarnă fermecat
ce vântul îl porneşte,
copii toţi sau bucurat
când iarna le zambeste.
încet se lasă iarna,
şi fulgii joacă prin câmpii
să îi arate haina.
Steluţe albe-ncet ating
fereastra luminată,
şi în lumina ei se sting
şi-o fac înlăcrimată.
O mantie îmbracă iar
pământul cu zăpadă,
când iarna se arată-n dar
copii să o vadă.
În dansul ei se-nvârt în joc
troiene de cristale,
şi-mbracă iar cu-al său cojoc
izvoarele în cale.
Copacii cad în faţa ei
cu crengile-mpletite,
pădurea-i plină de scântei
şi pare adormită.
E vals de iarnă fermecat
ce vântul îl porneşte,
copii toţi sau bucurat
când iarna le zambeste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu