In lacrimi dorm poeti-n somn sub cerul de morminte,
in domul sufletelelor lor zac lanuri de cuvinte,
luceferii coboara lin la ei pe clar de seara
sa le citeasca sufletul ce l-au lasat afara.
Si ceru-mpodobit in versuri cu luna ii vegheaza
mormintele in noaptea sfanta la toti le lumineaza,
acum poetii tac in somn si ceru-i plin de versuri,
cuvintele ce l-au iubit rasar in universuri.
Iubirea canta pe morminte cand ei au adormit,
din flori rasar acum cuvinte pe care le-au iubit,
si candela ce arde-acum pe crucea lor in taina
le vindeca durerea lor si marea noastra rana.
Din toti se-arata un luceafar ce a ramas poveste
lumina lui strabate cerul in fuga ca o veste,
si ne anunta ca traieste si ca e dor de noi
si cade-n vis pe-anoastra tara cuprinsa de nevoi.
Acum las linistea sa vina sa nu le stricam somnul,
caci cerul le pazeste visul ce vine de la domnul,
si poate stau in rugaciune la marele altar
sa-si ceara iarasi iertaciune deasupra de hotar.
Sunt slove ce adapostesc comoara ce-au lasat-o
pentru tot neamul romanesc in versuri au cantat-o,
pe crucea cerului sfintita sunt toti poetii tarii,
si poezia ce-au lasat-o sa nu o dam uitarii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu