LACRIMILE LUI DUMNEZEU.

 Plângi tu doamne pentru noi când durerea-ți e prea mare,
 sau noi plângem amândoi în altar la închinare,
 când pășim pe drumul vieții și greșim în fața ta
 sunt doar anii tinereții când pedeapsă este grea.

 Ne fălim c-avem averi și trăim în bogăție
 când de fapt noi suntem hoți și furăm în haiducie,
 nu avem credința doamne dar avem curvia-n noi
 și un suflet în durere care plânge în nevoi.

 E frumos să vii le slujbe să te-nchini pe la icoane,
 când hoția cântă-n noi sunt săraci ce zac în foame,
 ne-nchinam la tine doamne să ne-ajuți să mai furăm,
 și umblăm la alte case și la masă lor să stăm.

 Avem crucea fiecare cu păcatele pe ea
 și destinul nostru moare când i-ajuns la ușa ta,
 atunci vine și pedeapsa pentru tot ce am făcut
 n-am știut ce e credința când în fală am zăcut.

 Cum să nu mai plângi tu doamne când ne vezi că ne fălim,
 când hoția nu mai doarme și săracul îl hulim,
 asta ne este credința și pe care noi o știm,
 nu-mpartim nici umilința și cu asta noi greșim.

 Eu te recunosc pe tine ca iubitul Dumnezeu
 și păcatele din mine știu că le-am făcut doar eu,
 e greșeala ce-am făcut-o pentru care eu plătesc,
 și de-acum o să știu doamne  cum săracul să-l iubesc.


 Vine peste noi credința și la ușă ta ne duce
 să ne spele umilința și păcatul de pe cruce,
 să stăm în genunchi la tine la altar să ne-nchinăm
 și în lacrimile tale, sufletul să îl spălăm.