O floare de lotus își cere iubirea
strigând prin eter,lăcrimând după ea,
ea vrea nemurirea, dar asta-i menirea
nu poate s-ajungă în noapte o stea.
Destinul e dat doar pe drumul de cruce
când boala iubește păcatul în taină,
durerea încetul credință i-aduce
și ruga îi scoate cuțitul din rană.
O ploaie o udă în seceta neagră
și lacrimi mai curg ca o lavă pe ea,
destinul e lege și nu o întreabă
de vrea doar iubirea sau iar dragostea.
Nu poate schimba nici o clipă din timp
când candelă arde în legea divină,
chiar de-i o floare în anotimp,
păcatul o duce în marea lumină.
Trăiește în lege și legea-i cuvântul
și domnul o cheamă în rugă la el,
să-și facă o cruce semnând legământul
și-atunci va primi de la el un inel.
Destinul nu iartă și nu înflorește
te-ajută s-ajungi doar la capăt de drum.
de vrei adevărul atunci te iubește
și nu îți va arde iubirea în scrum.
Poemul iubirii te iartă de toate
când cântecul lui în tine răsună,
și clopotul sfânt ce în tine mai bate
te cheamă să-ți pună pe suflet cunună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu