CANDELA NOPTII.

De ce plângi noapte-n ochii tăi cu candela aprinsă?
tu ai uitat că sunt şi-ai mei cu lumânarea stinsă,
sau ai uitat când ai zăcut pe cer în întuneric
când clopotul iar a cântat în slujbe ca un cleric.

De ce nu poţi să înţelegi când liniştea se lasă?
că zare-aduci-un răsărit ca mire la mireasă,
şi tu nu poţi să înţelegi când candela se stinge
că-n visul tău o să veghezi o inima ce plânge.

Nu poţi să fii în viaţa mea cu luna ta aprinsă
chiar dacă curgi în răsărit lumina-ţi este stinsă,
şi diamantele din soare curg toate peste tine
şi ştiu că inima te doare că nu te culci cu mine.

Să nu mai plângi c-aşa e dat din sfânta ta cetate
unde un suflet prea curat în inimă-ţi mai bate.
şi ai luceferi ce te-aprind cu steaua ta polară
dar nu uita, că nu e vis să îl închizi afară,

Acum te las în somnul tău când roua-ncet apare
şi aurul coboară-n ea ca un sărut din soare,
dar o să fiu aici când vii cu steaua ta polară
n-o să te uit,şi-o să-ţi aprind, o candelă pe seară.

Acum mă duc să mă ascund,să mă iubesc cu tine
chiar dacă stelele mai plâng luceferii cu mine,
eu o să las un semn pe cer că tu-mi vei fi iubită
şi-aripi îţi pun pe-al tău eter cu luna adormită.