Se-aude un ropot când caii stropesc
pamntul în praf de copite,
prin suliti și săbii în soare lucesc
osteni în armuri găurite.
În salve de tun ce se-aud de pe dealuri
ghiulele curg peste oastea nebună,
și moartea începe să curgă în valuri
când oștile-n luptă încep să apună,
Prin ceată și fum cerul a adormit
și soarele nu mai lucește,
pământul de sânge a încolțit
când moartea în luptă lovește.
Doar caiii se-aud cum nechează în iad
și săbiile zac prin osteni adormite,
prin lupta nebună încep ca să cad,
cadavre în suliti și săbii lovite.
Durerea începe să strige și ea
prin moartea ce nu se oprește,
ea mușcă din trupuri ca o cățea
și nu iartă atunci când lovește.
Se-aude un trup ce-si cere-ndurare
și strigă spre cer cu credință,
la domnul divin își cere iertare
și-n lacrimi înghite din nou umilință.
Încet, din ceața de fum se zărește
un soare de sânge ce vrea să apună,
și-atunci peste trupuri tăcerea lovește
cum marea pe valuri încet se adună.
Se vede cum câinii apucă din trupuri
și carnea o sfâșie în haită din ele,
cum mierea e supta de trântori în stupuri
așa le e carnea în sânge plăcere.
Și noaptea se lasă când moartea domnește
pe câmpul de luptă ce zace în sânge,
coboară un înger și-atunci el iubește
un suflet în lacrimi ce soarta își plânge.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu