NUNTA IN CODRU.

 Printre porțile stelare îngerii ne dau iubire
 și cu stelele în cale ei ne scald în fericire,
 de la sufletul stingher care tace-n suferința,
 pân-la candela din cer care arde în credință,

 De la munți ce curg pe ape și cu crestele lor mute
 fug luceferi să se-adape cu iubirile pierdute,
 de la stele adormite îmbrăcate în aramă
 pân-la soarele de aur ce-n credință ne îndeamnă.

 Cade noaptea peste codru care își păzește-n taină
 luna cu a ei aramă ce-o ascunde-n a s-a haină,
 și cu muzica lui cântă prin luceferi ce coboară
 să-i îmbete cu parfumul florilor de primăvară.

 Doar în codru e tăcere care zace adormit
 de atâta mângâiere prin luceferi fericit,
 când pădurea e pictată printre ramuri înflorite
 curge luna peste frunze ce adie adormite.

 Greerii se-aud în codru peste câmpul care tace
 cu sonată lor minune bând din  noaptea care zace,
 undeva se-aud izvoare ce în murmur de poveste
 fug prin pietre adormite când un soare se ivește.

 Printre roua adormită razele pătrund agale
 îmbrăcate-n aur pur și-n steluțe sclipitoare,
 totui vis și armonie când din soare se arată
 diamante de lumină prin pădurea fermecată.

 S-a umplut de valsuri ceru când aripile îi cântă
 fluturi brăzdând eterul cheamă codru iar la nuntă,
 și mireasa lui pădurea s-ambracat în haină verde
 unde îngerii din stele ca mireasa lui o vede.