RUGA PENTRU SUFLET

De ce mai plâng pe viaţă mea
căci am călcat cu foc pe ea
degeaba stau şi o jelesc
când eu nu pot s-o mai găsesc.

Ea a fugit s-a dus în zare
că un apus s-a scuns în mare
cum să mă-ntorc eu după ea
când mi-a fugit din calea mea.

Mă bate soarta şi cuvântul
cu focu-mi arde legământul
nici îngerii nu mă cunosc
din faţă lor mă tot gonesc.

De ce tu viaţă nu te-ntorci
să-ţi pun o cruce între porţi
şi să fiu răstignit pe ea
până ce-ţi spăl durerea ta?

Eu nu mai sunt un om normal
sunt pentru suflet un hamal
şi pentru tine o lumânare
când tot o plângi la închinare.

Clopot albastru de lumină
să-mi creşti tu floarea din grădină
s-o scalzi cu soarele pe faţă
şi-al meu sărut de dimineaţă.

Îţi las o mică moştenire
s-o pui pe chipul tău iubire
şi s-o aprinzi când te închini
sub cerul albastru de lumini.

Şi luna să i-o pui de pază
că floarea albă pusă-n vază
şi peste ochii ei de vise
să-mi scrii cuvintele promise.

DACA IUBIRE NU E, NIMIC NU E

Tot ce a plămădit destinul
din carnea trupului să-ţi gust
s-ating pe sănii tăi doar vinul
ca stropii dulci ce-au curs de must.

Când dalta s-a jucat cu tine
ţi-a şlefuit făptura ta
ea a făcut-o pentru mine
cu sufletul şi dragostea.

Căci nici un demon nu ajunge
unde artistul a lucrat
lăsând o lacrimă ce unge
doar chipul tău înmiresmat.

Din calea mea tu să nu fugi
căci focul plânge după tine
el varsă lacrimi peste rugi
şi-n visul meu te-ascunde bine.

Când la lumina lumânării
te-ating când ochii mei te iartă
ei nu te dau nicicând uitării
şi nici în vise nu te ceartă.

SARUTUL INGERULUI MEU

Doar lanagă mine ai trăit
chiar de a fost numai o clipă
din prima noapte ne-am iubit
cu îngerii pe-a sa aripă.

Privirea mea ţi-atinge chipul
ca un artist ce te-a sculptat
în care îngerii şi timpul
pe chipul tău au lăcrimat.

Zâmbetul tău mă tot cuprinde
şi mă îndeamnă să trăiesc
şi peste gura mea se-ntinde
şoptindu-mi tainic să-l iubesc

Te laşi cu trupul dezgolit
lăsând tăcerea să-mi vorbească
şi din priviri m-ai răscolit
să-ţi gust iubirea îngerească.

Privesc spre tine buimăcit
de-atâta frumuseţe rară
încât tăcerea mi-a şoptit
ca un arcuş pe o vioară.

Ca un artist te plămădesc
aşa cum te-am visat în veacuri
cu palmele ce te-nvelesc
în mângâieri ce îţi sunt leacuri.

TU N-AI IUBI DE N-AR FI SA TE TEMI

Tu n-ai iubi de n-ar fi să te temi
şi nu ai plânge ochii ce te-alină
lăsând un ciob de iad tu mă îndemni
în rai s-ajung la tine pe lumină.

De n-ai purta o vină pentru moarte
nu ţi-ai ascunde crucea-n raiul meu
de  n-ai avea în inimă păcate
tu te-ai ascunde sus la Dumnezeu.

Ţi-ai săruta durerea ce suspină
mărturisind iubirea din alint
ca un pribeag te-ai duce spre lumină
să te ascunzi de cei ce iar te mint.

Când ai căzut să nu începi să gemi
să laşi durerea-n mirul ce te unge
să te opreşti în lacrimi să blestemi
că suferinţa-n suflet te ajunge.

Să te fereşti de pâinea cea amară
când simţi că foamea rupe alinarea
să nu rămâi cu sufletul afară
că în apus te strigă supărarea.

VISUL ROZELOR

Roză albastră, roză din vis
spune-mi iubirea dacă ţi-a scris
dacă sărutul iar te-a atins
fulgii din stele dacă te-a nins.

Unde te duci de nu te găsesc
poate cu tine vreau să vorbesc
lacrima ta e un strop de amor
care mă fură în vis călător.

Roză frumoasă ce roua te spală
ochii spre tine îmi dau năvală
spune când vii şi unde te-ndrepti
sau doar pe mine tu mă aştepţi.

Cine ţi-aprinde pe chip alinarea
când dorul îţi spală din nou supărarea?
cine îţi bate în geam să îţi spună
că tu-i eşti iubirea ascunsă pe lună.?

Cine îţi bea de pe buze nectarul?
cine îţi spală din suflet amarul?
lasă un strop de rouă să cadă
pe chipul iubirii cu flori din livadă.

Sărutul meu dulce cine îl prinde?
lumina din suflet ,cine-o aprinde?

POARTA CATRE VEACURI

Doar zeii joacă viaţa la noroc
când lângă ei o liră le mai cântă
pământul arde în amurg sî-n foc
şi îngerii îl sting cu apa sfântă.

Un veac prin faţa lor s-a scurs
şi-n colivie mila au închis-o
un cer cu nori de-asupra a apus
şi poarta către soare au deschis-o.

S-au scris legende în ceaslov
şi dintre ploi un chip s-a arătat
când îndurarea a căzut pe Iov
şi dintre toţi la cer s-a ridicat.

Si se deschid iar porţile spre veacuri
lasând să treacă soarele prin ele
pamântu-şi scaldă faţa printre lacuri
ca un şirag ce curge cu mărgele.

Nemuritor e timpul care curge
şi-n veşnicie lasă un trecut
de unde luna către noapte fuge
ca un luceafăr din care s-a născut.

Cerneala vieţii plange câteodată
lăsând o lacrimă pe fruntea unui zeu
şi în puterea crucii nu te iartă
şi te trimite sus la Dumnezeu.

PRIBEAGUL

Un om pribeag pe drumul său a întrebat destinul,
de ce trăieşc asa de rău şi tot îmi beau pelinul?
de ce sub soare mai trăieşc cu chipul chinuit?
când nu mai stiu nici să iubeşc, cu ce am mai greşit?.

La casa lui de om pribeag nimic nu străluceşte
doar sărăcia-i cade-n prag şi foamea nu-l slăbeşte.
pe chipul blând şi prăfuit sudoarea îi tot curge
pe drumul vieţii e hulit şi noaptea îl tot plânge.

În cer la Domnul e iubit şi taina nu îi spune
că Dumnezeu i-a hărăzit pe cer o stea anume
priveşte-n  jos şi-i învelit cu sărăcia care
decând pe lume a venit o duce în spinare.

Trăieşte singur, gârbovit, departe de altare
doar sufletul i-a tot vorbit de dragostea cea mare
pe pragul casei aşezat cu ţolul rupt în două
privire-a lui a lăcrimat spre norii ce îl plouă.

O viat-amară şi-un destin le-mparte cu pelinul
când îmbrăcat  în a lui chin îşi plânge-n taină vinul
dar viaţa, nu la întrebat, nicîcând de sărăcie
în zdrente ea la aruncat pentru o veşnicie.

CAND OMUL NU MAI POATE

Când omul nu mai poate să ducă un necaz
se sprijină pe coate să mai rămână treaz
în viaţă el se zbate să scape de-a sa cruce
pe drumul ce străbate durerea ce o duce.

Îşi caută dreptatea prin lacrimi şi durere
dar îşi găseşte moartea când clipa lui îl cere
pribeag mereu el este prin chin şi rugăciune
când moartea îl găseşte cu sufletul tăciune.

Există alinarea doar dacă se închină
când sfântă-i e chemare să zboare spre lumină
el se ridică înger spre glasul celui care
îl scoate ca un miel în turma de mioare.

E dulce-a Lui iertare din sfânta judecată
ce curge ca o mare când vine şi te iartă
doar sufletul rămâne la masa de credinţă
să ducă al tău nume în lacrimi şi căinţă.

Cuvântul sfânt îţi spune, să nu alungi săracul
tu să îl strigi pe nume şi să îi umpli sacul
că fapta ta se duce ca fulger spre lumină
şi pe altar s-o culce la poarta cea divină.

Iubeşte-mă pe mine ca frate ce îţi sunt
căci viaţă fără tine e ploaie dusă-n vânt
obrazul meu mă doare, dar mai loveşte-o dată
mai vrei pacatu-n sare pe crucea sărutată?.

SCRISOAREA UNUI POEM

De ce te fur ca un nebun dacă mi-e dor de tine
nu pot să las să stai în drum fără să fii cu mine
de ce-ai plecat şi te-ai întors călcând pe frunze verzi
şi firu-n patru tu l-ai tors pe mine să mă crezi.

Eu dintre vrăji şi din mister te-am sărutat în rouă
ţi-am dat aripile-n eter şi haină-n suflet nouă
şi-apoi te strig să te întorci cu amintiri frumoase
să-ţi pun lumină iar la porţi şi stele de mătase.

Eu în pupila te-am închis să-mi fii o alinare
şi poarta-n suflet ţi-am deschis să te ridici spre soare
ades mă-ntreb, de unde vii, de mi-ai călcat în viaţă
şi calea-n drumul tău mi-o ţii în zori de dimineaţă.

De ce te ţin în amintiri când viata este crudă
şi te răpesc doar din priviri iubirea să m-audă
şi dacă fugi tu, iar şi iar, şi-apoi revii la mine
te-ascund în steaua de cleştar să mă iubesc cu tine.

În ochii mei te-am adunat şi te-am numit durere
şi-apoi în suflet ai intrat atunci când el te cere
şi când te strig să nu mai pleci în zări îndepărtate
că nopţile îţi sunt prea reci pe lacrimi îngheţate.

Sunt eu şi nu mai sunt străin cum te priveam odată
tu m-ai spălat de-al meu pelin cu faţa-nlăcrimată
mi-ai dăruit din trupul tău o larimă-n privire
când te privesc să fii mereu frumoasa mea iubire.

IUBIREA SI RATACIREA SUFLETELOR

Eu te sărut iubito ca o icoană-n vis
pe care am pierdut-o într-un poem nescris
mereu mă străduiesc să o găsesc din nou
aş vrea să te iubesc trimis de-al meu ecou.

Doar paşii rătăcesc prin domuri şi icoane
să îmi împărtăşesc cu mirul a mea foame
pierdut şi obosit cu-a mea dorinţă moartă
la tine am venit trimis de a mea soartă.

O lume zbuciumată se-aruncă peste noi
nici când ea nu ne iartă, ne bagă în gunoi
şi-ţi calcă peste suflet cu cuie ascuţite
ea vine ca un urlet cu marile ispite.

Ce este viaţa asta pe care o trăim?
în foc ne e năpasta când noi o să murim
când lacrimile strigă deasupra de mormânt
legaţi cu-a ei verigă ne scapă Duhul sfânt.

Ispita mea e mare şi nu se potoleşte
ea vine ca o ploaie şi-n suflet te loveşte
nicicând ea nu se lasă în pofta ei nebună
te cheamă-ntâi la masă cântându-ţi lin pe strună.

În crunta închisoare destinul ne cuprinde
ne minte cu o floare şi-apoi pe rând ne vinde
lăsând pe noi să cadă o cruce obosită
doar cerul să o vadă pe spate răstignită.

Acum să-mi spui iubito de vrei să te iubesc
iubirea ce-am pierdut-o, cu sufletul plătesc
şi inima mă-ntreabă ce am făcut cu ea
o să-i răspund degrabă, am pus-o-n faţa ta.

Te am mereu cu mine oriunde eu m-aş duce
un vis vreau de la tine chiar dacă urc pe cruce
să-l pun sub capul meu chiar dacă el mă vinde
să te iubesc doar eu când setea mă cuprinde.

AM IUBIT DIN TINE VISUL

Am iubit din tine visul
răscolind în suflet dorul
ţi-am trimis în noapte scrisul
să îţi potoleşti amorul.

Lăsând muza să-ţi vorbească
ca un tril de ciocârlie
şi apoi să ne unească
cu iubirea pe vecie.

De ce plângi pe pieptul meu?
murmurând cuvinte dulci
roagă-te la Dumnezeu
lângă îngeri să te duci.

Să mă ţii de mână prins
când ai inima curată
focu-n mine tu l-ai stins
cu o lacrimă vărsată

Peste chipul tău coboară
ochii mei atinşi de gheaţă
cu privirea îmi omoară
fericirea de pe faţă.

Toată tinereţea trece
şi te-ascunzi de ea, de frică
bătrâneţea curge rece
şi spre stele ne ridică.

AM DEVENIT UN CHIP DE PIATRA

Am devenit un chip de piatră
o stânca care n-a apus
dar ştiu că sufletul te iartă
cum iartă Dumnezeu de sus.

Am fost şi eu măcar odată
ca visul prins într-un măslin
dar am căzut răpus de soartă
pe crucea mea să mă închin.

Tăcut cu ochii spre iubire
mă pun ades la masa ei
să-mi dea un gram de fericire
din cupa plin-a dragostei.

Şi dacă n-ar fi fost destinul
cum aş putea să zăbovesc?
la masa ei să-mi beau eu vinul
şi-n suflet iar să o primesc.

E soarta crudă, sau e vie?
nu poţi privi adânc în ea
eşti ca un vis în colivie
şi-aştepţi să vină moartea ta.

Şi amintirea mai rămâne
în urma ta să mai vorbească
în gândul unui singur nume
care mai vrea să te iubească.

SOMNUL ZEILOR

Vânt turbat ce-aduci furtuna
răscolind deasupra norii
unde zeii fură luna
de se pierd în vis cocorii.

Se zvoneşte printre stele
că un zeu îşi bea nectarul
Poseidon se luptă-n ele
cu ispita şi pocalul.

Curge vinul în pahare
când furtuna le aduce
ploaia stelelor în mare
când spre somn luna se duce.

Tună cerul şi se-aprinde
fulgerul ce iar străbate
unde Afrodita-şi prinde
dragostea spre libertate.

Se desprind căzuţi din soare
diamante ce străpung
norii care plâng în zare
când pe chipul lor ajung.

Şi când vântul se opreşte
zeii cad pe rând în somn
steaua nopţii le zâmbeşte
şi încet pe lun-adorm.

NU TE TEME SA IUBESTI

Nu te teme să iubeşti
când vâsleşti în a ta barcă
fiindcă toate le plăteşti
când iubirea te încearcă.

Răscolind prin mii de gânduri
căutând o amintire
care curge printre rânduri
peste marea ta iubire.

Eu te las să îţi duci dorul
ca o vâslă lin pe valuri
când pe tine plânge norul
ca o salcie pe maluri.

Tu rămâi ascunsă-n stele
cea mai sfânta rugăciune
când icoanele din ele
fac din tine o minune.

Te rog Doamne să îi dai
cea mai sfântă picătură
din izvoarele din rai
unde nu e loc de ură.

Şi-unde o cămaşă albă
o aşteaptă s-o îmbrace
cu iubirea ta cea caldă
veşnicia s-o împace.

Când tristeţea te doboară
să te-ascunzi din faţa ei
căci în suflet îţi omoară
fericirea dragostei.

Să nu pierzi noaptea prin vis
fiindcă zodia fecioară
iar iubirea ţi-a aprins
când în suflet îţi coboară.

Să te rogi ca o icoană
sub o candelă aprinsă
care-ţi plânge iar în taină
cu iubirea necuprinsă.

ULTIMA RUGACIUNE

Moartea zace răstignită
lângă cruce mă aşteaptă
care plânge obosită
lângă judecata dreaptă.

N-o să scap de ce mi-e scris
cuiele încă m-aşteaptă
calea vieţii s-a închis
sus în cer la sfânta poartă.

Pe golgota am ajuns
mai sărac ca niciodată
printre palme m-au pătruns
cuiele ce nu mă iartă.

Din durere nu mai ies
tremurând în chinuri grele
de pe cruce mi-am ales
nemurirea între stele.

Setea vine şi loveşte
şi în mine-adânc coboară
ca un vis ce se porneşte
şi încetul mă omoară.

Moartea vine ca o fiară
şi aşteaptă să mă ducă
în mormânt cu-a ei năvală
dar spre cer Domnul mă urcă.

DULCEATA DIMINETII

Dulceaţa dimineţii trezeşte ochii tăi
aducători de lacrimi ca roua aurie
de vrei să muşti din soare lumina să o bei
întinde-te ca ziua pe marea lui câmpie.

Nisipul spală timpul cu firele de piatră
şi mângâie clepsidra în marea lui tăcere
iubire te aşteaptă şi-apoi în vis te iartă
şi tu-ţi primeşti sărutul atunci când el te cere.

Doar primăvara vine cu marea ei culoare
şi părul ţi-l pictează cu-al ei penel ascuns
şi-n rama ei te pune cu chipul tău de floare
purtându-te pe valsuri cu trupul tău străpuns.

Dar lasă-te pe pernă ce florile ţi-a pus-o
sub capul tău încet ca o romanţă lină
pe strunele ce-ţi cântă iubirea mea a dus-o
în dimineaţă asta la poarta ta divină.

Aşa să înţelegi că sufletul te iartă
strângându-te de mâmă să îţi aduci aminte
căci doar povara ta din suflet el ţi-o poartă
şi dragostea o pune pe masa ta fierbinte.

CUM SA NE VEDEM CU DRAGOSTEA

Cum să ne vedem ?
că dragostea mereu e mută
cum să ne vedem ?
că fericirea nu te uită.

Doar iubirea mea
mă mai întreabă câteodată
dacă într-o stea
te-am rătăcit ultima dată.

Chiar de mi-ai furat
din tolba mea ascunsă-n vis
eu te-am mângâiat
cu palmele ce te-au atins.

Ai fost un sărut
ce l-am purtat pe-a mele buze
dar tu ai căzut
ca perla albă-ntre meduze.

Şi te-am rătăcit
ca pescăruşul care zboară
înspre răsărit
să te iubesc şi-a două oară.

Nu te întrista
căci visele nicicând nu iartă
sus pe cer vor sta
şi îţi vor bate iar în poartă.

Să te pregăteşti
că o să vin pe lună plină
iar să mă iubeşti
în foamea ta, ca o felină.

Şi va învia
acel sărut căzut în mare
ne vom saruta
cu o iubire ce nu doare.

LASA-TI TU IUBITO

Lasă-ţi tu iubito
lacrima să-ţi curgă
pe sărutul meu
ca un fulg să fugă.

Deschide fereastra
că s-a aburit
să-ţi privesc doar chipul
care l-am iubit.

Nu te amăgesc
să te văd la faţă
hai deschide geamul
că e dimineaţă.

Soarele străbate
toată depărtarea
la fereastră-ţi bate
să-i săruţi tu marea.

Se aud izvoare
care clipocesc
prin polen de floare
apa le-o sfinţesc.

Împletesc cununi
printre stropi de rouă
şi se-aprind minuni
ce în vise plouă.

Chipul tău de zână
ochii şi-i apleacă
când te prind de mână
drept spre mine pleacă.

Te topeşti din vorbe
ce-ţi aduc iubirea
ce au scris  prin slove
toată fericirea.

VIATA, VIATA, VIATA

Viaţă, viaţă, viaţă
tu mi-ai dat destinul
mi-ai umplut paharul
să îmi beau pelinul.

M-ai făcut sărac
lângă a mea cruce
tu mi-ai spus să tac
pentru a o duce.

Ai lăsat în mine
foamea şi durerea
lanţul tău îmi fură
toată mângâierea.

Tu ai dat păcatul
m-ai legat de cruce
să mă tragă lanţul
pentru a o duce.

Cum să te numesc
pentru ce-ai făcut?
vrei să te iubesc
când vezi c-am căzut.

Lângă tine stau
zi de zi pe cruce
lacrima mi-o beau
pentru a o duce.

Moştenesc din tine
toată suferinţa
ce-ai lăsat-o-n mine
să-mi găsesc căinţa.

Doamne ce durere
m-a urcat pe cruce
să calc în tăcere
pentru a o duce.

Singur şi sărac
am ajuns spre moarte
crucea eu mi-o fac
în genunchi şi-n coate.

Am trăit în suflet
plâns de sărăcie
şi-am cerşit în urlet
moartea pe vecie.

FABULA PROSTULUI

Câinele mai mult aleargă
decât prostul ce gândeşte
îl găseşti la colţ de stradă
de sub tufe te pândeşte.

Prostul e şi el săracul
mai deştept decât o muscă
umblă-n spate iar cu sacul
ca un leu închis în cuşcă.

Câinii au colaci în coadă
care fug să îl ajungă
cei ce stau la colţ de stradă
cu prostia să-i împungă.

Prostii sunt pe lumea asta
câtă frunză, câtă iarbă
dar iar i-a cuprins năpasta
că prostia nu-i întreabă.

Asta-i viaţa, alta nu-i
asta este întrebarea
ia mai puneţi pofta-n cui
că prostia e cât marea.

FANTANA DRAGOSTEI

Am furat privirea ta
pe o frunză de cireş
şi sclipirea dintr-o stea
când iubirea te-a ales.

Noaptea este zan-albastră
la fântâna dragostei
este marea cea măiastră
când te urci tu să o bei.

Când mi-e dor adânc de tine
mă ascund în liliac
şi când văd că luna vine
semn cu mâna eu îţi fac.

Eşti atâta de frumoasă
Cum e zodia fecioară
care peste noi se lasă
ca arcuşul pe vioară.

N-aş putea să fug vraodată
când simt buzele că vin
ce m-ating ca altă dată
fără doză de venin.

Gândul meu mă umileşte
chiar dacă aştept un pic
ştiu că inima iubeşte
chiar dacă nu-i dau nimic.

Eşti un înger care vine
în vesmântul tău sclipesti
şi-ţi trimit doar de la mine
inima să mi-o iubeşti.

Inimă să nu mă laşi
să nu-mi iei iubirea mea
că-i pun marea printre paşi
şi pe cer s-o fac o stea.

ASA A FOST SA MOR

Aşa a fost să mor ca hoitu-n stradă
să vină toţi nebunii în moarte să mă vadă
să scuipe peste mine din sărăcia lor
pomana s-o mănânce la masa hoţilor.

Nu poţi trăii în viaţă ca om adevărat
săracului mâncarea mereu de i-ai furat
dar nu uita că vine acum şi rândul tău
şi hoit tu vei ajunge cum am ajuns şi eu.

Viaţa este frumoasă atunci când furi mereu
ai pâine albă-n casă cum am avut şi eu
dar vine doar o zi când Domnul te loveşte
şi te întrebi nebun, de ce nu te iubeşte.

Pomana este bună dar ea nu ţine mult
o ai, o săptămână, dar te loveşte crunt
când crezi că ai scăpat şi eşti boier pe viaţă
atunci te-ai înşelat şi ai căzut în ceaţă.

O viaţă ai creştine şi nu da cu piciorul
gândeşte-te la mine când te apucă dorul
apleacă tu genunchii şi cazi în rugăciune
şi strigă către cer la Domnul Sfânt pe nume.

Căci vei urca la cer şi vei ajunge-n poartă
şi-atunci doar Dumnezeu păcatul tău îl iartă
scăpare n-o să ai la sfânta judecată
socoată o să dai pentru ultima dată.

INCET SE STING LUMINILE IN SOARE

Încet se sting luminile în soare
şi clipa aşteptată a sosit
iubirea mi-a plecat din închisoare
şi drumul meu acum, chiar s-a sfârşit.

Aş vrea să spun tot ce mă doare
un testament să las în urma mea
o lacrimă căzută pe o floare
şi-apoi să pun sărutul meu pe ea.

Deja am obosit de-atâta vreme
în care nu am spus tot ce vroiam
şi-acum păcatu-n mine încă geme
dac-as fi vrut pe faţă îl scriam.

Am rătăcit credinţa cea divină
unde să plec acum fără de ea?
nu pot să am în cer nicicând lumină
şi visul mi-a murit în faţa mea.

Sunt sufletul cu crucea în armură
şi-aş vrea să lupt la capăt de destin
să vărs adânc paharul plin de ură
şi-n poarta Lui tăcut să mă închin.

Dar nu mai pot că noaptea e aproape
şi pentru mine totul s-a sfârşit
păcatele m-au dus până la moarte
şi-apoi pe rând încet m-au părăsit.

PE TINE TE MAI AM IUBITO

Am îmbătat vioara-n haine reci
şi ne-am ascuns iubirea pe poteci
nu te-am lăsat să plângi mereu pe ea
când struna nopţii-am pus-o-n faţa ta.

Odată te-am lăsat să lăcrimezi
şi-apoi te-am dus pe mare să visezi
prin ploaia stelelor ce ţi-au cântat
şi lângă inima din suflet ce-a iertat.

Nu pot lăsa iubirea în tăcere
sau s-o ucid ca milul la tăiere
când fuge-n visul ei cel adormit
şi eu să plâng ucis şi rătăcit.

Pe tine te mai am, atât să ştii
şi lângă mine tu mereu o să revii
când noaptea-ţi plânge ochii cu lumină
tu vei lasa o lacrimă să vină.

Doar răul vrea mereu să ne lovească
ca ura lui în suflete să crească
să ne arunce noaptea prin pustiu
de tine să mă pierd, să nu mai ştiu.

Mai vreau sărutul tău încă odată
să nu-mi  închidă inima în piatră
să-mi cer iertare pentru ce-am greşit
şi tu să-mi fii luceafărul iubit.

ITI MANGAI VISELE

Îţi mângâi doar piciorul
ce-ncet se dezgoleste
căci ăsta-mi este dorul
şi nu se potoleşte.

Îţi mângâi arătarea
plăpândă şi firavă
cum pleacă-n valuri mare
şi nimeni n-o întreabă.

Dorinţele-mi vorbesc
pin umbrele tăcute
chiar dacă mă căiesc
spre noapte să m-asculte.

Te ţin mereu în mine
chiar dacă o să pleci
iubirea de la tine
spre mine s-o apleci.

Şi te-aş privi oriunde
ai încerca să fugi
şi-apoi eu te-aş pătrunde
cu dragostea-ntre rugi.

Nu poţi scăpa de mine
tu insulă pustie
când noaptea este vie
şi despre tine ştie.

Te-aş săruta într-una
în fiecare seară
până apune luna
în vis de primăvară.

Amorul ştiu c-ascultă
dorinţa mea nebună
căci dragostea nu uită
iubirea s-o ne-o spună.

Tăcută ai rămas
şi nu îţi vine-a crede
că noaptea-i fără glas
şi-n dragoste te pierde.

Aş vrea să întâlneşti
atingerea aprinsă
şi-apoi să îmi vorbeşti
la pieptul meu cuprinsă.

Tu te aşezi ca mielul
la dragostea de mamă
că ăsta-ţi este ţelul
când visul iar te cheamă.

Dar tu adormi răpusă
lângă al meu sărut
când noaptea e străpunsă
de flori în aşternut.

PRIVESTE-MA CA AM VENIT

Priveşte-mă că am venit
şi nu-ţi pleca acuma ochii
pribeag, păşind, eu te-am găsit
pe drumul, unde dorm şi plopii.

Şi nu-ţi pleca privirea-n jos
şi lasă-ţi ochii să mă vadă
cu chipul tău, firav, frumos,
pe trupul meu încet să cadă.

Atât de mult am îndurat
şi nu am vrut să uit de tine
dar, m-am gândit că te-am lăsat
printre, dorinţe şi suspine.

Cu ochii tăi ascunşi sub gene
mirată ştiu că  mă priveşti
şi-acum nu ai de ce te teme
când ştiu că încă mă iubeşti.

Doar, tu mai eşti în gândul meu
şi te ascult cu-a mea iubire,
iubitul visului sunt eu
şi taina ta din fericire.

Frumoasa mea, ce mult aş vrea,
să se deschidă înc-o dată
iubirea nopţii dintr-o stea
cu-a sa lumină fermecată.

DOAMNE, DA-MI O RUGACIUNE

Doamne, dă-mi o rugăciune
să mă urc spre cer cu ea
să te strig apoi pe nume
când ajung în poarta ta.

Tu, desfă-mi pacatu-n două
fă din mine robul tău
dă-mi, o haină-n suflet nouă
ca să pot scăpa de rău.

Lasă-mă, să mă târăsc
sărutând pământul care
l-am păşit să întâlnesc
sfânta Ta din cer chemare.

Dă-mi, Tu Doamne, vindecarea
să mă ungi pe trup cu ea
să îmi curgă alinarea
în genunchi la poarta ta.

Tu, eşti vinul de la masă
care l-am gustat în taină
Tu,eşti pâinea mea din casă
care m-ai hrănit cu mană.

Doamne, dă-mi lumina ta
să mă spăl în rugăciune
să mă urc la cer cu ea
pentru marea iertăciune.

LUMINA UNUI SUFLET

Fără suflet nu trăieşti
într-o lume zbuciumată,
dar nu poţi nici să iubeşti
inima ce e curată.

Fără dragoste nu poţi
să cunoşti ce e iubirea,
eşti ca lupul între hoţi
devorând şi fericirea.

Cine vrei să te-nţeleagă
când tu minţi destinu-n faţă?
doar iubirea e întreagă
când sărutul te răsfaţă.

Mai trăieşti c-aşa e soarta
să îţi bei paharul plin,
până se deschide poarta
să îl umpli de pelin.

Ştii, că ai mândrie mare
şi nu poţi scăpa de ea
cum să ai tu alinare,
când pe tine crucea-i grea?.

Doar păcatul te răsfaţă
aruncând noaptea pe tine
chiar de este dimineaţă
tot pe crucea ta revine.

Lumea nu se moşteneşte
nu se cumpără cu bani,
fiindcă totul se plăteşte
când o-n seli de-atâţia ani.

Dacă crezi că poţi vreodată
să iubeşti un suflet bun,
Domnul vine şi te iartă
şi din suflet eu o spun.

LUMINA LINA

Lumină lînă, călătoare
ai coborât pe chipul meu
ca rază blândă din altare
să mi-l aduci pe Dumnezeu.

Tu m-ai ascuns în rugăciune
să pot vedea lumina Ta
să strig la cer un singur nume
când voi ajunge-n poarta Sa.

Sunt o fiinţă trecătoare
spre veşnicia ce m-aşteaptă
chiar dacă sufletul mă doare
păcatul vine şi nu iartă.

La steaua dinspre răsărit
cuvântul Domnului te-ascultă,
din cer spre Tine a venit
iubirea Lui ce nu te uită.

Lumină lînă, aurie
cu în curat te-ai îmbrăcat,
Tu fiind a Domnului Solie
păcatele ni le-ai spălat.

SI DACA CLOPOTE MAI BAT

Şi dacă clopote mai bat
în zi de sărbătoare,
e pentru că încă străbat
credinţa în altare.

Aşa am învăţat să cred
că Domnul e dreptatea,
mereu am vrut că să aleg
dar nu să vină moartea.

În fiecare zi am vrut
s-ascult cum cânta-n turlă
ecoul lor ce-a străbătut
păcatul care urlă.

Ce vină am că m-am născut
în lacrimi şi durere?
şi prin păcate am crescut
când sufletul mă cere.

Mai sunt destine pe pământ
şi cruci de dus în spate,
dar taina sfântului cuvânt
le spală de păcate.

Şi dacă eu n-aş fi ales
să stau în rugăciune,
păcatele m-ar fi cules
cu moartea pe tăciune.

CITESTE-MI DOAMNE RUGACIUNEA

Citeşte-mi Doamne rugăciunea
cu care eu m-am ridicat,
să cer la Tine iertăciunea
cuvântului ce l-am scuipat.

Citeşte-mi Doamne Tu păcatul
ce mi-a furat iubirea ta
eu m-am ferit să calc în altul
dar el, mereu , mereu mă vrea.

Citeşte-mi sufletul din mine
să-ţi spună el ce-am suferit,
când eu am vrut s-ajung la tine
prin mirul tău ce m-a sfinţit.

Citeşte-mi crucea care plânge
şi nu lăsa durerea mea,
să curgă-n lacrima ce unge
credinţa de la poarta Ta.

Citeşte-mi dragostea tăcută
ce te aşteaptă s-o primeşti,
inima mea nicicând nu uită
că prin păcate mă iubeşti.

Dar eu te rog să-mi dai putere
să nu mai scuip numele Tău
căci sufletul mereu te cere
să curgi în mine, Dumnezeu.

DE MULTE ORI

De multe ori am încercat
să las trecutul să apună
acolo unde l-am lăsat
când mă striga ceva să-mi spună.

Dar m-am făcut că nu-l aud
şi am păşit grăbit n-ainte
eram ascuns şi eram surd,
departe de a lui cuvinte.

Până-ntr-o zi când s-a întors
şi mi-a lăsat a lui scrisoare,
dar eu eram plecat pe jos
să-mi spăl iubirea ce mă doare.

De-atunci mă strigă prin scrisori
tot canutând să îmi vorbească,
dar eu m-ascund de mii de ori
şi mă feresc să mă găsească.

Un singur dor mai am acum
când viaţa merge înainte,
să nu îmi las iubirea-n scrum
ca noapte neagră pe morminte.

SCARBA DE NOROI

Scârba de noroi astăzi mă învaţă
că omu-i pervers când este flămând,
inima e pură şi îmi e povaţă
doar ea mă iubeşte şi mi-o spune-n gând.

Ura nu se-opreşte şi în drum aşteaptă,
să mă întâlnească cu otrava ei
să-mi ucidă dorul şi iubirea dreaptă,
când eu stau la masa plină cu mişei.

Ştiu că toţi mă mint să-şi atingă ţelul
când cu viclenie vor sufletul meu
vor să mă ucidă şi să-mi facă felul
dar de sus priveşte, Bunul Dumnezeu.

Ştiu că vine clipa care îmi va spune
că mocirla neagră astăzi a murit,
va vorbi s-audă doar un singur nume
pentru care timpul astăzi a sosit.

Nimeni nu va şti, când Fiul coboară
şi cu legea dreapta va lovi păcatul,
atunci voi urca către el pe scară
să-mi ridice crucea să nu calc în altul.

Nafura şi vinul mă împărtăşesc
şi cu mirul sfânt îmi unesc credinţa,
vin mişei la mine şi-mi spun că iubesc
adevărul sfânt, Domnul şi căinţa.

DOAR AMANDOI

Doar amândoi să mergem împreună
să ne culcăm în câmpul înflorit
ţinundu-ne,ca doi copii de mână,
prin fulgi de păpădie, ce-au roit.

Să ne-nvârtim prin iarba înverzită
din când în când, pe gât să te sărut
mireasma florilor a fost trezită
şi peste chipul tău s-a aşternut.

Eşti fericită şi chipul îţi zâmbeşte,
şi râsul tău răsună către soare
iubirea mea spre tine se porneşte
ca uraganul, ce suflă dinspre mare.

Priveşte-aici cum zboară buburuza
şi vântul suflă floarea de pe maci
într-un sărut ţi-am prins în taină buza
de fericire, cu ochii semn îmi faci.

Dar peste câmp s-a aşternut tăcerea
şi noi stăm, liniştiţi şi tolăniţi,
pe chipul tău se lasă mângâierea
şi-n fericire, doar noi am fost iubiţi.

Şi vom mai fi în valsuri de ninsori
când doar petalele  ne mai sărută
când vom simţi pe buze mici fiori
nici când iubirea noastră nu ne uită.

SUNT PREA SARAC

Sunt prea sărac pe astă lume
şi când te-ating mă chinuiesc,
eu te-am făcut a mea minune
şi doar la tine mă gândesc.

Eşti doar o stea ce se coboară
să-şi bea iubirea din izvor
cu stelele pe-a sa vioară
tu te aprinzi în al meu dor.

Nu pot să-ţi dau decât iubirea
chiar dacă sunt sărac şi trist,
din mine-ţi curge fericirea
şi pentru tine mai exist.

Te simt cum tremuri câteodată
când ochii-ţi plâng şi strălucesc
şi faţă ta îţi e scăldată
de-al meu sărut când te iubesc.

Eşti ca o apă curgătoare
ce curgi prin şoapte împletite
eu strig spre tine că mă doare
iubirea mea şi-a ei ispite.

Privirea nu se mai opreşte
şi te măsoară dezgolită,
şi-apoi pe rând ea ne vorbeşte
când noaptea plânge liniştită.

CARAREA SUFLETELOR

Îţi voi da sărutul dulce
într-o noapte de poveşti,
pe iubire să te culce
ca un înger, care eşti.

Te voi mângâia într-una
până ce te-adorm încet,
când răsare-n stele luna
tu adormi pe al meu piept.

Zâmbetul ţi-atinge gura
răsărind ca o nălucă,
aruncând în moarte ura
şi-apoi către cer ne urcă.

E romantic şi frumos
când misterul ne aşteaptă,
să ne ducă mai duios
fiindcă inima ne iartă.

Noapte blandă, lună albă,
tu coboară ca o stea
şi apoi pe rând întreabă...
cine e mireasa mea?

Ţin în braţe o făptură
ce pluteşte-n visul tău
unde nu există ură
şi-acum doarme-n pieptul meu.

FERICITI VOI CEI CU DUHUL

Fericiţi voi cu iubirea
căci cu voi este Hristos,
El va dă şi mântuirea
pe golgota cea de jos.

Fericiţi voi care staţi
ca o oaie-n faţa Lui,
şi la El să vă-nchinaţi
până-n poarta Domnului.

Cu credinţă să ajungeţi
la icoana Lui din dom,
când cu mirul sfânt vă ungeţi
s-aveţi chipul Sau în somn.

Fericit eşti Tu Iisuse
când cu Tată-l Tău vorbeşti,
şi în gura Ta sunt puse
doar cuvintele cereşti.

Fericit e Dumnezeu
când în slujbă-i lăudat
fericit mă simt şi eu
că în suflet L-am păstrat.

Fericiţi voi ce-aţi murit
fiindcă nu v-aţi lepădat.
şi în Domnul a-ţi găsit
sângele ce l-aţi vărsat.

Fericiţi voi cei săraci
care staţi la usa Lui
toţi la mas-o să mâncaţi
venicia cerului.

SA STII

Să ştii, să plângi
când nimeni nu te-ascultă,
chiar de te-mpiedici
iubirea nu se uită.

Să laşi din tine
trecutul mult în spate,
atunci când simti
că sufletul îţi bate.

Tu să devii
o flacără aprinsă,
şi iar revii
când inima mi-e stinsă.

Atunci tu ştii
că lacrima e dulce,
şi-apoi să vii
cu gândul în răscruce.

De vrei să strigi,
furtuna este-n tine
atunci te frigi
si-apoi revii la mine.

Să  te opreşti
nebună de durere,
şi să-mi vorbeşti
ascunsă în tăcere.

Să ştii ce faci
când floarea te atinge,
fiindcă, de taci
iubirea te va ninge.

Să te deschizi
ca vulturul în soare
şi-apoi te-nchizi
ca un sărut pe floare.

O CRUCE IN LACRIMI

Copil cu sufletul pustiu
şi cu privirea rătăcită,
călcând pământul purpuriu
cu viaţa ta nefericită.

Flămând şi trist, însingurat,
sătul de viaţă şi durere,
tu de destin te-ai agăţat
ascuns cu gândul în tăcere.

Ai lacrimi care sau uscat
de-atâta plâns şi-amărăciune
în somn şi visul l-ai udat
ce te striga mereu pe nume.

Acum suspini de-atâta plâns
doar inima îţi mai vorbeşte,
când mirul Domnului te-a uns
cu Duhul Sfânt, El te uneşte.

Pribeag, sărac şi necăjit,
tu urci golgota-nsângerată
cu paşi spre cel ce te-a iubit
ca o fiint-adevărată.

Tu treci ca frunza pe izvor
ce curge lin spre sfânta poartă.
când sufletul se duce-n zbor
la judecata ce te iartă.

MAI AM O ZI

Mai am o zi sub soare
să mă îmbăt cu-al tău sărut,
şi-apoi să-mi spui tot ce te doare
şi să mă ierţi de n-am ştiut.

Eu ştiu că sufletul îndură
mai mult decât poţi tu să duci,
el sap-adânc topind în ură
cuvintele din vorbe dulci.

Eşti ca un leac, care mă vindeci
atunci când nimeni nu mai poate,
şi cu sărutul tău mă-nneci
chiar dacă sunt ucis de moarte.

Mă tot gândesc, ce va urma...
după o zi ce ştiu că vine,
când voi privi în urma ta
cu ochi-n lacrimi, după tine.

Aş vrea, doar timpul să-l opresc
când gura mea te tot sărută
să nu-ncetez să te iubesc
când noapte curge şi e mută.

Din cornul nopţii vreau s-adun
un vals de stele împletite,
cu tine-n el să mă cunun
răpus de gânduri şi ispite.

COROANA INIMII

Cine poate să-nţeleagă
inima când te iubeşte,
ia pe nimeni nu întreabă
dac-o vrea, sau o doreşte.

Ca un râu în tine curge
şi îţi spală supărarea,
printre lacrimi te ajunge
să-ţi aducă alinarea.

Nu te minte niciodată
cum nu te-a minţit IISUS
când iubire-adevărată
ţi-a adus-o chiar de sus.

Adevărul nu ţi-l vinde
pentru bani sau pentru-avere
ea pe chipul tău îl prinde
în altar la înviere.

Îţi adună suferinţa
şi apoi se umileşte
printre lacrimi cu căinţa
tot pe tine te iubeşte.

Şi mă-ntreb, tăcut în taină....
cum mai poate să iubească?
când iti pune iar pe rană
doar iubirea îngerească.

TE IUBESC

Te iubesc, cât te iubesc
cu sărutul meu tot îţi vorbesc,
te iubesc, atât de mult
vreau cu tine noaptea s-o ascult.

Te iubesc, şi-mi este dor
ca un vals în zborul de cocor,
te iubesc, frumoasa mea
lasă-mi tu în dar inima ta.

Te iubesc, înger curat
tu iubirea-n suflet mi-ai lăsat,
te iubesc şi nu-ncetez
lângă tine noaptea s-o visez.

Te iubesc, cum n-am iubit
când pe colţ de stele te-am găsit,
te iubesc, ca un izvor
când tu curgi în mine-ncetisor.

Te iubesc, chiar de-am rămas
să trăiesc cu tine doar un ceas,
chiar de-ar fi acum să mor
voi pleca în stele călător.

Şi mă duc , mă duc departe
unde doar iubirea ne desparte,
şi voi sta să te păzesc
când te-aştept să vii, să te iubesc.

PRIVESC LA CHIPUL TAU

Privesc la sânul tău cum cade dezgolit
fără să bagi de seama în vis ai adormit,
mă las pe chipul tău şi mă ascund sub gene
să simt iubirea ta ce pentru mine geme.

Adânc ai coborât, întinsă, adormită,
poate că eu am vrut, atunci să-mi fii iubită,
dar te-am pierdut în timp, ce s-a ascuns de mine
cum să te fur din el? cum să ajung la tine?

De ce e soarta crudă şi iar nu ne mai lasă?
ne dă să-i bem pelinul rămas pustiu pe masă,
când tu te-afunzi tăcută în visul liniştit
m-ăntreb nebun în mine, sunt eu al tău iubit?

Am încercat să lupt cu soarta şi destinul
dar n-am putut nicicând să-i beau din tavă vinul
am încercat să gust doar nafura creştină
dar m-a oprit păcatul, s-ajung la Sfânta cină.

Dar nu mă las bătut, îngenunchiat de viaţă,
eu ştiu c-am mai căzut cu lacrima pe faţă
dar m-a atins un înger, şi-apoi m-a ridicat
lăsând pe chipul meu sărutul lui curat.

Un înger ai rămas pe mine răstignit
să îmi vorbeşti aievea în gânduri  învelit
aştept o zi anume ce va veni sub soare
atunci iubirea noastră va curge în izvoare

LACRIMI ALBE

Eu nu te mint frumoasă noapte
căci vreau să pun pe cerul tău
iubirea mea şi-a mele şoapte
să îţi vorbească-n locul meu.

Mereu să-mi laşi lumin-aprinsă,
să nu mă pierd pe marea ta
când vreau să fug pe-aramă-ntinsă,
tu să mă duci la steaua mea.

Eu nu te-am fugărit vreodată
sau ţi-am furat ceva din vis,
romanţa ta n-a fost uitată
când eu poemul tău l-am scris.

Tu să mă laşi să-mi plimb iubirea
prin crângul tău cel liniştit,
unde doar eu şi fericirea,
în lacrimi albe te-am găsit.

Când trece luna să se culce,
curgând pe-al tău izvor aprins,
atunci, îţi este somnul dulce
când stelele pe rând s-au stins.

Te-aştept şi mâine să te-ntorci
să te ating cu-a mea iubire,
să îmi deschizi a tale porţi
şi să mă duci spre nemurire.