că omu-i pervers când este flămând,
inima e pură şi îmi e povaţă
doar ea mă iubeşte şi mi-o spune-n gând.
Ura nu se-opreşte şi în drum aşteaptă,
să mă întâlnească cu otrava ei
să-mi ucidă dorul şi iubirea dreaptă,
când eu stau la masa plină cu mişei.
Ştiu că toţi mă mint să-şi atingă ţelul
când cu viclenie vor sufletul meu
vor să mă ucidă şi să-mi facă felul
dar de sus priveşte, Bunul Dumnezeu.
Ştiu că vine clipa care îmi va spune
că mocirla neagră astăzi a murit,
va vorbi s-audă doar un singur nume
pentru care timpul astăzi a sosit.
Nimeni nu va şti, când Fiul coboară
şi cu legea dreapta va lovi păcatul,
atunci voi urca către el pe scară
să-mi ridice crucea să nu calc în altul.
Nafura şi vinul mă împărtăşesc
şi cu mirul sfânt îmi unesc credinţa,
vin mişei la mine şi-mi spun că iubesc
adevărul sfânt, Domnul şi căinţa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu