muscand din ele cu putere,
închin la Domnu-amele fapte
simţind durerea în tăcere.
Încep să strig, iertare Doamne
sunt eu cu capul în pământ,
ura din mine nu mai doarme
şi îmi ucide-al tău cuvânt.
Păcatele îmi zac pe cruce
ca grâul care umple sacul,
şi-n ochi durerea îmi aduce
şi plâng cum plânge şi săracul.
Doar rugăciunea îmi vorbeşte
când mă trimite-n poarta Ta,
unde spre Tine mă târăşte
să strig acum iertarea mea.
Sunt pe pământ un trecător
un fulg de nea căzut în soare,
şi-apoi eu mă topesc şi zbor
când Tu mă strigi la adunare.
Al Tău cuvânt răsună-n clopot
cu mirul care ne sfinţeşte,
şi când coboară ca un ropot
din cer la toţi el ne vorbeşte.
Genuncii simt cum îi cuprinde
pământul lăcrimând sub ei,
durerea lui încet mă prinde
rupând iubirea dragostei.
Să nu mă laşi în moartea neagră
ce rage ca un leu turbat,
când vine-n fugă nu întreabă
dacă în suflet eşti curat.
Un bici plesneşte cu dreptate
lovind păcatul din destin,
şi rugăciunea mă desparte
de crucea mea în veci, AMIN.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu