ce-ncet se dezgoleste
căci ăsta-mi este dorul
şi nu se potoleşte.
Îţi mângâi arătarea
plăpândă şi firavă
cum pleacă-n valuri mare
şi nimeni n-o întreabă.
Dorinţele-mi vorbesc
pin umbrele tăcute
chiar dacă mă căiesc
spre noapte să m-asculte.
Te ţin mereu în mine
chiar dacă o să pleci
iubirea de la tine
spre mine s-o apleci.
Şi te-aş privi oriunde
ai încerca să fugi
şi-apoi eu te-aş pătrunde
cu dragostea-ntre rugi.
Nu poţi scăpa de mine
tu insulă pustie
când noaptea este vie
şi despre tine ştie.
Te-aş săruta într-una
în fiecare seară
până apune luna
în vis de primăvară.
Amorul ştiu c-ascultă
dorinţa mea nebună
căci dragostea nu uită
iubirea s-o ne-o spună.
Tăcută ai rămas
şi nu îţi vine-a crede
că noaptea-i fără glas
şi-n dragoste te pierde.
Aş vrea să întâlneşti
atingerea aprinsă
şi-apoi să îmi vorbeşti
la pieptul meu cuprinsă.
Tu te aşezi ca mielul
la dragostea de mamă
că ăsta-ţi este ţelul
când visul iar te cheamă.
Dar tu adormi răpusă
lângă al meu sărut
când noaptea e străpunsă
de flori în aşternut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu