şi ne-am ascuns iubirea pe poteci
nu te-am lăsat să plângi mereu pe ea
când struna nopţii-am pus-o-n faţa ta.
Odată te-am lăsat să lăcrimezi
şi-apoi te-am dus pe mare să visezi
prin ploaia stelelor ce ţi-au cântat
şi lângă inima din suflet ce-a iertat.
Nu pot lăsa iubirea în tăcere
sau s-o ucid ca milul la tăiere
când fuge-n visul ei cel adormit
şi eu să plâng ucis şi rătăcit.
Pe tine te mai am, atât să ştii
şi lângă mine tu mereu o să revii
când noaptea-ţi plânge ochii cu lumină
tu vei lasa o lacrimă să vină.
Doar răul vrea mereu să ne lovească
ca ura lui în suflete să crească
să ne arunce noaptea prin pustiu
de tine să mă pierd, să nu mai ştiu.
Mai vreau sărutul tău încă odată
să nu-mi închidă inima în piatră
să-mi cer iertare pentru ce-am greşit
şi tu să-mi fii luceafărul iubit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu