De ce te fur ca un nebun dacă mi-e dor de tine
nu pot să las să stai în drum fără să fii cu mine
de ce-ai plecat şi te-ai întors călcând pe frunze verzi
şi firu-n patru tu l-ai tors pe mine să mă crezi.
Eu dintre vrăji şi din mister te-am sărutat în rouă
ţi-am dat aripile-n eter şi haină-n suflet nouă
şi-apoi te strig să te întorci cu amintiri frumoase
să-ţi pun lumină iar la porţi şi stele de mătase.
Eu în pupila te-am închis să-mi fii o alinare
şi poarta-n suflet ţi-am deschis să te ridici spre soare
ades mă-ntreb, de unde vii, de mi-ai călcat în viaţă
şi calea-n drumul tău mi-o ţii în zori de dimineaţă.
De ce te ţin în amintiri când viata este crudă
şi te răpesc doar din priviri iubirea să m-audă
şi dacă fugi tu, iar şi iar, şi-apoi revii la mine
te-ascund în steaua de cleştar să mă iubesc cu tine.
În ochii mei te-am adunat şi te-am numit durere
şi-apoi în suflet ai intrat atunci când el te cere
şi când te strig să nu mai pleci în zări îndepărtate
că nopţile îţi sunt prea reci pe lacrimi îngheţate.
Sunt eu şi nu mai sunt străin cum te priveam odată
tu m-ai spălat de-al meu pelin cu faţa-nlăcrimată
mi-ai dăruit din trupul tău o larimă-n privire
când te privesc să fii mereu frumoasa mea iubire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu