Povestea ingerilor destinului.

Nimic din ce e sfint in drumul meu,
Nu este-n calea mea, ca s-a vreau eu,
Totul ,este facut de Dumnezeu,
Chiar daca urc golgota si mi-e greu.

Un singur drum , am pina la mormint,
Sa ma inchin , sa pun iubirea-n gind,
Si sufletul sa-ncerc sa-l am curat,
Ca-n drumul meu , calc numai in pacat.

Ce-am folosit, cind am calcat pamintul,
Si a ploat pacate peste mine,
Ce-am folosit ca am zburat cu gindul,
Spre raul ce a poposit in tine.

De ce mai ploua astazi cu pacate>? 
De ce iubirea s-a dus in padure>?
De ce am dat-o noi mereu la spate>?
Si inimile nu mai pot sa-ndure.

Ma-ntreb ades , de ce am aruncat, 
Patul cu flori, la margine de drum,
Dar am gresit, si asta e pacat,
Ca-m aruncat iubirea toata acum.

Chiar nu te-ntrebi, de ce noi am calcat destinul,
Cind am calcat iubirea in picioare,
Chiar nu te-ntrebi, de ce gustam pelinul,
Si toata floarea ce-o vedem ne doare.

Aduti aminte , patul de iubire,
Pe care l-am trait in noaptea stelelor,
Ca nu a fost mai mare fericire,
Care-a zburat in goana cailor.

Si daca crezi ca asta e povestea,
A ingerilor, ce-au calcat iubirea,
Intreaba-te, tu ingere de vestea,
Care anunta inca fericirea.